Cu multă recunoştinţă, în memoria tatălui meu.

                                                      Azi 1aprile 2017, se împlinesc 12 ani de când a plecat dintre noi.

Soarele şi-a înfipt săgeţile-n pământ,
Praful pluteşte suspendat pe aripă de vânt,
Vrăbiile se scaldă în nisipul uscat din ghiol
Carul scârțâie, tras de pasul boilor domol.

Pe câmpul secetos, doar tata, eu şi o ciută,
Coasa ce ucide iarba deja ofilită,
O prepeliţă aleargă din cuib, speriată,
Prefăcându-se rănită, cu aripa lăsată.

Grăbeşte copile, zise plin de sudoare tata,
Acu e amiaza, vine seara şi truda nu-i gata,
Boii au obosit, vor apă, nu iarbă uscată,
Ascuțind coasa, cu mâna de crăpături brăzdată.

Ştiu tată, răspund eu încet, mişcându-mă agale,
Privindu-mi picioarele însângerate şi goale.
Şi palmele mâinilor umflate, mă dor,
La scaldă vreau tată, ţarina arde ca-ntr-un cuptor.

După un timp, din cosit se opreşte tata,
Înfigând în pământ copăria – băiete, gata,
Mâncăm ce-avem în traistă, mămăligă cu ceapă
Zarzăre cu sare și ne ostoim setea cu apă.

Tata bate coasa, eu duc boii la adăpat,
La nucul lui Ciuibă – bunicul meu răposat,
Care a săpat în vale, în humă, o fântână,
Spre pomenirea numelui său şi are apă bună.

Sub car, masa bogată în lipsuri, tata aşterne,
Rumegă boii sub nucul lui bunii, alene,
O ciocârlie se-nalţă în ceruri cântând,
Adorm cu mămăliga în mână, la mese bogate visând.

Vizualizări: 209

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 4, 2017 la 1:24pm

O poezie de suflet. 

da Coza

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Aprilie 3, 2017 la 1:34am

Eu nu mă pricep la vers clasic - dar rețin emoția și smerenia omagierii înaintașilor! Mie mi-a plăcut!

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 2, 2017 la 10:18pm

Emoţionant şi frumos gând! Citit cu multă plăcere,

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Aprilie 2, 2017 la 4:33pm

Emoționante aduceri-aminte... vii în memoria autorului.

Da, la versificație mai trebuie lucrat. Însă am citit cu mare drag,

Comentariu publicat de Emil Dumitru pe Aprilie 2, 2017 la 1:30pm

Mulțumesc pentru lectură și coment, Mihaela Suciu.

Comentariu publicat de Emil Dumitru pe Aprilie 2, 2017 la 1:28pm

Mulțumesc Sofia pentru lectură și semnul lăsat. Am scris-o cu mulți ani în urmă și sincer, adevărul este că am ezitat mult s-o public, fiind sigur că voi fi acuzat de asemănarea cu Moartea căprioarei .

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Aprilie 2, 2017 la 11:04am

Versificație inspirată din Moartea căprioarei. Pare a fi o interpretare a poeziei lui Labiș. Cu multe ieșiri din ritm, cu rimă facilă... și altele.

Pentru a fi o poezie cât de cât corectă mai e mult de lucru. Însă fiind creată în aducere aminte, păstreaz-o așa, dar numai pentru tine.

cu aripa-n jos lăsată. - pleonasm

Semnul meu,

Sofy

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Aprilie 1, 2017 la 11:21pm

Frumos! Pomenindu-i trăiesc prin noi!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 7 secunde în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Ce-am ales nu ne-a cules! a lui mircea cocu
cu 44 secunde în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Epigramă a lui Costel Zăgan
cu 1 minut în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Din neamul Neanderthal - satiră a lui gabriel cristea
cu 1 minut în urmă
Utilizatorului Culiţă Ioan Uşurelu îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 2 minute în urmă
Lui Gavrilă(David) Giorgiana Teodora i-a plăcut discuţia Diferența dintre POEZIE și POEM a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 minute în urmă
Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori de salcâm a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 10 minute în urmă
Postare de log efectuată de C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 3 ore în urmă
Jeler Eleonora Maria a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lovitură de teatru a utilizatorului Costel Zăgan
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în Săptămâna Mare a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 8 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 12 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 12 ore în urmă
Postare de log efectuată de Jeler Eleonora Maria
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 13 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor