n-aş şti să spun când mi-a mai fost aşa cald

poate atunci când am tras prima gură de aer, ori poate când m-am topit fără noimă pe scaunul daciei 1310 a tatei

nu există căldură, doar nişte ochi în care s-ar putea să-ţi fie bine, îmi suflă cineva din spate

bunica îşi trage baticul peste frunte, şterge cu el sudoarea care i s-a oprit în sprâncene, îl deznoadă şi-l leagă la loc
cum stai bunico pe vremea asta cu baticul pe cap?
baticul stă strâns peste părul argintiu, e ca un păr, al doilea păr al bunicii, negru şi aspru
mâna stângă i se prelungeşte pe coada sapei
ce faci bunico în grădină pe vremea asta?
bunica ridică spre mine ochii ei ca nişte mărgele azurii şi îmi zmbeşte
sapa toacă mărunt în pământ şi buruieni
mâine va ploua!
picioarele i s-au înfipt în ţărâna răscolită de sapă, lângă o plăntuţă de roşie şi se acoperă de rădăcini albe
hai în casă bunico, hai şi te odihneşte...
bunica tace şi mie mi se face frig

cerul a căzut peste pământ şi zace
pământul s-a ridicat şi se înghesuie tot pe lama sapei ridicată pe umărul bunicii
cineva îmi trece cu degetul peste omoplaţi
bunica mă mângâie pe păr şi-n ochii ei mi-e numai bine


mâine va ploua peste prima mea gură de aer, peste maşina veche a tatei şi peste umeri

va ploua bunico
mâine va ploua peste amândouă
şi doar mie îmi va mai fi vreodată atât de cald

Vizualizări: 158

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Emil Dumitru pe Decembrie 10, 2015 la 1:58am

,,pământul s-a ridicat şi se înghesuie tot pe lama sapei ridicată pe umărul bunicii"

Comentariu publicat de Corina Militaru pe Iulie 10, 2015 la 11:01am

Înduioșător, Oana! Mi-a plăcut! :)

Comentariu publicat de Oana Covaci pe Iulie 8, 2015 la 9:12pm
Niciodata nu m-am gandit ca Târnă, nu e corect. Asa de siguraeram ca e folosit corect. Nu e. Multumesc frumos!
Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Iulie 8, 2015 la 7:50pm

picioarele i s-au înfipt în târna răscolită de sapă  Târnă = coș. Poate țărână

plăntuță? hai să fie răsad firav

Dar n-ai scos blancurile dintre cuvinte și semnele de punctuație...

Se repetă cam mult unele substantive, dar poezia place prin mesajul duios.

da Coza

Comentariu publicat de Laura H. pe Iulie 8, 2015 la 6:25pm

Felicitari, Oana! Mi-a placut!

Comentariu publicat de Oana Covaci pe Iulie 8, 2015 la 6:00pm

Multumesc Sofy! Scot imediat.

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iulie 8, 2015 la 8:59am

...s-a întâmplat într-o zi caniculară, tristă, a verii, ca în orice zi, de altfel. Povestea bunicii eterne, neobosita bunică care știe să muncească cel mai mult și tot ea, să mângâie.

Stilul prozo-poemului fermecător, melancolic, cu miez dulce-amărui, al Oanei Covaci. Personal și personificat. Cu tonusul ce ține mintea trează, aprinsă, în timpul furat veşniciei.

Oana, scoate pauzele dintre semnele de punctuație și cuvânt.

Mi-a plăcut mult, sensibilizează.

Sofy

Comentariu publicat de Oana Covaci pe Iulie 7, 2015 la 7:51pm

va multumesc! de dor si drag... :)

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iulie 7, 2015 la 5:53pm

Mi-a ajuns la suflet ''poezia ta povestita...''. Sensibil, duios...

Drag,

Comentariu publicat de Oana Covaci pe Iulie 7, 2015 la 5:07pm

multumesc! n-am vrut sa fie poezie, text in proza, n-am vrut sa fie deloc, doar soarele strans in spate (fara nici o legatura cu caldura fizica), m-a ars sa scriu. E cea mai simpla poezie pe care eu am scris-o, o poezie povestita la capatul unui loc ramas gol :)

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 600 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lovitură de teatru a utilizatorului Costel Zăgan
cu 32 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în Săptămâna Mare a utilizatorului Floare Arbore
cu 34 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Silogism de primăvară a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 37 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Murmurul sfinților a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 49 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Dorul a utilizatorului Jeler Eleonora Maria
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Silogism de primăvară a lui C.Titi Nechita
cu 4 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog cenaclu vesperal a utilizatorului Floare Arbore
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Jeler Eleonora Maria
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Despre destin a utilizatorului Monica Pester
cu 5 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog casa de ceai a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog primăvară-n toi (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog partea de înger a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog A șaptea pace a lui Monica Pester
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog O pace a lui carmen popescu
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog șșșt – Săptămâna mare a lui Mihaela Popa
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog casa de ceai a lui petrut dan
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog Bucurie (de Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor