Sonetul zădărniciei

[Veronica Pavel Lerner]

Când semenul nu-i fi’nţă, ci robot

Şi când sublimul cu noroi e uns

Doar pietre-mi cad pe suflet și în tot

Ce îmi doresc în semeni pe ascuns.

Pustiu mi-aduce vorba în zadar   

Ce i-o arunc destinului. Să-i cer

Simţire? Sau miracol? Sau vreun dar?

Învinsă, plec să îmi găsesc reper

În visul despre lumea mea din gând

Unde roboţii-s oameni şi, firesc,

Din goana după timp îi văd doar când

Se mai opresc o clipă şi…iubesc.

 

În lumea invadată de maşini

Vom fi, deşi-mpreună, doar străini.

[Valeria Merca]

Un sonet expresiv, cu un  final care mi-a plăcut mult. Nu vreau să par un robot:), dar pentru acuratețe și pentru faptul că avem în față o poezie cu formă fixă, aș schimba v1 și aș repara ruperea de ritm din versul Unde roboţii-s oameni şi, firesc. Observ măsura versurilor de 10 silabe. De obicei sonetul are 11, sau mai există și varianta 11-10. Mai așteptați și alte opinii.

Nu pot spune că nu am rezonat cu poezia. 

Am citit cu drag

[Nikol MerBreM]

Atunci, să ne bucurăm de acea clipă :)!
Cu drag,
Nikol

[Veronica Pavel Lerner]

Multumesc, Violeta. 

Miha, desi ne intalnim in virtual, iti simt caldura, pentru care iti multumesc in mod deosebit! 

[Mihaela Suciu]

Tehnologia ne robotizează și iubirea ne umanizează... Vero, ce frumos ai surprins liric, lumea contemporană!
Deși, aici, sunt virtuală, totuși mă simt aproape de cei asemeni mie. Te îmbrățișez cu drag, Vero!