Mici crisalide

[Marioara Visan]

Varianta doamnei Sofia la boabele de roua din sufletul meu, sunt fericita sa constat ca aceste mici boabe de roua au darul sa trezeasca ploaia calda de vara a frumosului din sufletul domniilor voastre. Multumesc mult doamna Sofia.

''Astăzi, fiind mai puțin de comentat, propun varianta mea pentru acest text:''

eliberează Doamne răsăritul
desfășoară sârma ghimpată
devălmăşita slăbiciune a celor tari
aruncă-mă în vâltoarea iubirii
din noaptea Sânzienelor
mit amețitor îndemn de a rodi
în roua de sub talpa desculță de femeie
și visul celui drag cu lumină lină

 Doamne fă să înțeleg  
că totul e sminteală
timp pustiit în vidul micilor crisalide
labirint obscur într-o lume goală
fantasme sentimentale
zbor derizoriu
și că nu vom afla niciodată albastrul
scris deasupra timpului

  Doamne 

  desfă sîrma ghimpată 

  ce-mi infăsoară sufletul 

  că-mi ingrădeste 

 dreptul de a fi. 

  Eliberează-mă 

  din închisoarea vieții 

   vreau  în veșnicie 

   să  înțeleg ce inseamnă 

   a trăi

  redă-mi aripile gîndului 

  ce mi le-a răpit nepăsarea, 

  să pot zbura 

 spre verbul a simți. 

  Dezleagă-mă 

  din turnul uitării 

   mă du

  acolo unde mi-e locul 

  în vîltoarea 

  iubirii profunde 

  din noaptea de Sînziene. 

  În hora ielelor  

  să mă învîrt amețitor 

  transformându-mă  în nor 

  să fiu 

  visul celui drag  

   Lumină Lină 

  în sufletul lui 

  să  mă strecor 

 în nopțile cu lună plină. 

 

  Doamne fă ca atunci 

 cînd  din vis  mă trezesc 

 sperînd că ai desfăcut   sîrma ghimpată 

  să înțeleg  că totul e sminteală 

  în viața asta goală. 

  Nimic  n-avem destul 

  noi santem nimic 

  mici crisalide 

  într-un neant obscur 

  cu aripi încâlcite 

  în rețeaua   sentimentelor 

   nu vom afla niciodată, 

  ce-nseamnă adevăratul zbor. 

   

 Varianta ta Valeria pentru care iti multumesc din suflet.

 

   Doamne 

  desfă sârma ghimpată 

  ce-mi înfășoară sufletul 

  eliberează-mă 

  din închisoarea vieții 

   redă-mi aripile gândului 

  ce mi le-a răpit nepăsarea 

  să pot zbura 

  dezleagă-mă 

  din turnul uitării 

   mă du

  acolo unde mi-e locul 

  în vâltoarea 

  iubirii profunde 

  din noaptea de Sânziene

  în hora ielelor  

  să mă învârt amețitor 

  transformându-mă  în nor 

  să fiu 

  visul celui drag  

   Lumină Lină 

  Doamne fă

  să înțeleg  că totul e sminteală 

  în viața asta goală

  nimic  n-avem destul 

  noi suntem nimic 

  mici crisalide 

  într-un neant obscur 

  cu aripi încâlcite 

  în rețeaua   sentimentelor 

   nu vom afla niciodată, 

  ce-nseamnă adevăratul zbor

 Chiar și această formă se mai poate simplifica.

 

 

 

 

 

[Marioara Visan]

Dragele mele Maria si Denisa aveti dreptate. Ar trebui sa fie si o varianta a mea la aceste doua variante ale Valeriei si doamnei Sofia, doar ca eu cand va raspund la comentarii o fac de la locul unde lucrez, seara cand ajung acasa franta de oboseala privesc putin facebook- ul api ma duc la somn. Imi trebuie mintea limpede sa pot gandi in liniste, dar voi face o varianta a mea, cel mai tarziu duminica dupa amiaza, promit. Va multumesc pentru staruinta cu care incercati sa ma aduceti pe ''drumul bun''

Cu drag.

[chindea maria elena]

Măi năzdrăvanilor, dragilor dragi! Nu vă mai înghiontiți poznaș, crez că v-o furat jocul și scăpară-ți din vedere PUCUL!  Am văzut varianta Valeriei, varianta Sofiei, am văzut mulțumirile Marei și afișările la spațiul Poetic... Știți ce n-am văzut deloc, dar deloc, nici neam de sămânță??? O variantă a poeziei modificată măcar oleac de Mara! Cred că nici unul din comentatori nu face acest efort pentru mulțumiri, ci pentru a ajuta pe cineva să-și întărească verbul! Dar când vezi că totul rămâne neschimbat - te întrebi totuși de ce să-ți mai risipești timpul care oricum mușcă adânc din noi??... Oare nu s-a înțeles care e rostul comentariilor și sugestiilor???? Că dacă totul rămâne ca la-nceput, cred că fiecare am putea să ne vedem de alte trebi, că avem destule....

[Sofia Sincă]

Ok boss! Ai dreptate! Cum să n-ai dacă ești boss...

Mi-am permis să schimb concluziunea...

aceeași îngăduință,   :))

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

Nu, Sofia, autoarea nu a spus că nu vom afla niciodată albastrul, adică fericirea, ci că „nu vom afla niciodată, / ce-nseamnă adevăratul zbor”... (prin care să aflăm albastru!).

Oricum, mulțumesc pentru că ai fost îngăduitoare! :)))

[Marioara Visan]

Ion ai vazut ce se intampla cand pun apa in vin? Se dilueaza totul . Devenind seriosi iti multumesc frumos pentru comentariu, doamna Sofia a intuit bine, zborul meu spre albastru care in conceptia mea inseamna inaltul, cerul dar in acelasi timp si infinitul din noi, poate de aceea se obisnuia in timpuri de mult uitate expresia '' sange albastru''. Adica sange regal

Cu drag,

Mara.

[Sofia Sincă]

Domnule da Coza, și că nu vom afla niciodată albastrul, adică fericirea. Că autoarea a zis că este marcată de albastru... cum de altfel sunt mulți poeți. Și dacă s-a zis că nu vom afla, nu vom  afla... Ce e de aflat? Rămâne să constate fiecare cititor. :))

Dar fie și ca tine. Mai multe păreri, lucru bun!

Sofy, cu îngăduință!

:))

[Ion Lazăr da Coza]

Varianta originală e prea diluată, a Valeriei încă se poate esențializa, iar varianta Sofiei pierde ideea din final „nu vom afla niciodată, / ce-nseamnă adevăratul zbor”...

da Coza

[Marioara Visan]

Doamna Sofia e superba si varianta propusa de dumneavoastra. Am asezat-o in pagina prima. Asa varianta mea fiind la mijloc se pierde printre cele doua superbe interpretari . Va multumesc din suflet.

Cu drag,

Mara.

[Marioara Visan]

Mihaela, eu stiu ca Dali avea fluturi, eu am fluturi, toti avem fluturi, uneori in stomac, alteori la cap, dar fiecare din noi au fluturi personalizati. Multumesc din suflet pentru incurajare, te iubesc si mi-e dor de tine.

[Sofia Sincă]

Astăzi, fiind mai puțin de comentat, propun varianta mea pentru acest text:

eliberează Doamne răsăritul
desfășoară sârma ghimpată
devălmăşita slăbiciune a celor tari
aruncă-mă în vâltoarea iubirii
din noaptea Sânzienelor
mit amețitor îndemn de a rodi
în roua de sub talpa desculță de femeie
și visul celui drag cu lumină lină

 Doamne fă să înțeleg  
că totul e sminteală
timp pustiit în vidul micilor crisalide
labirint obscur într-o lume goală
fantasme sentimentale
zbor derizoriu
și că nu vom afla niciodată albastrul
scris deasupra timpului