Reîntoarcerea ceaușeștilor

[Ion Nălbitoru]

 

            Într-una din acele zile minunate cu linişte deplină, în loc de odihnă, în loc de verdeaţă, când sufletul lui Nea Nicu zburda prin grădinile înflorite ale Raiului alături de sufleţelul Lenuţei, este chemat la ordinul Sfântului Petru.

            - Iubiţel, nici aici n-ai scăpat de atribuţiuni.  Data trecută ai ridicat iadul pe cele mai înalte culmi ale civilizaţiei drăceşti, apoi când ne-au mutat domiciliul în Rai am crezut că în sfârşit o să avem şi noi parte de intimitate şi repaos deplin.

            - Iubito, tare mă tem că s-a întâmplat iar vreo nenorocire pe Pământ. S-a tot dat vina pe vechile regimuri până au ajuns la Adam şi Eva.

            - Dragule, ăştia n-au nici un  Dumnezeu!...  Dar să-i lăsăm pe dânşii!... Tu ai mare trecere la Poarta Împărăţiei Cereşti! Poate de data asta îmi obţi o permisie de câteva zile, că tare dor îmi este de locurile natale!

             Şi sufletul lui Nea Nicu se prezentă de urgenţă la ordinul stăpânului de la Poarta Raiului.

            Acesta îl privi la început grav, dar apoi făcându-i-se milă rosti cu blândeţe:

            - Nicuşoare, ai cam dat de belea! Ai o nouă reclamaţie la Stăpânul nostru...

            - Sfinte, nici aici n-am liniştea cuvenită?

            - Dacă n-ai avut de lucru data trecută când pentru un comportament exemplar te-am recompensat cu o permisie de trei zile în ţărişoara ta iar tu te-ai întors cu acei hrăpăreţi politici şi i-ai încredinţat lui Scaraoschi.

            - Am făcut-o ca să salvez ţara de la dezastru.

            - Au tras iadul în faliment! Şeful dracilor s-a supărat aşa de tare că le-a dat un şut în fund şi i-a trimis de unde au venit!

            - Vai de mine, ce dezastru a cuprins România!

            - Aşa-i! Şi dracii au părăsit acele meleaguri! E de datoria ta să descurci ce au încurcat urmaşii tăi la tron încât nici diavolii nu mai pot descâlci!

            - Totuşi, românii sunt un popor credincios, trimite-le, te rog, în ajutor nişte sfinţi şi nişte îngeri protectori care să-i salveze de urgia politicienilor demonizaţi.

            - Aşa m-am gândit şi eu! Tu şi Lenuţa sunteţi sfinţi în comparaţie cu cei care v-au urmat la tron! Ia-ţi consoarta că vă reîntrupez, iar peste trei zile să-mi sosiţi cu ultimele veşti de pe acel tărâm şi cu un program de reabilitare bine pus la punct.

            - Oh, câtă bunăvoinţă pe Împăratul Ceresc dacă o lasă şi pe Lenuţa să-şi revadă plaiurile natale! îşi exprimă bucuria fostul Tovarăş.

            - Întotdeauna Stăpânul nostru a fost înţelegător, darnic şi blând cu noi, numai că abia după părăsirea acelei lumi păcătoase ne dăm seama cu câtă grijă ne îndrumă şi ne ocroteşte.  Dar nu vă bucuraţi prea mult că vă reîntoarceţi în patria voastră, că s-ar putea să vă blestemaţi zilele... De data asta voi renaşteţi din suferinţa poporului vostru!

            Şi astfel fostul cuplu prezidenţial însoţit de un înger protector coborî din grădinile Edenului pe pământul românesc.

            Se treziră reîntrupaţi ca în anii tinereţii când nu iubirea de idoli îi frământa ci grijile şi dragostea faţă de patria natală.

            Îngerul protector îi lăsă într-un cartier cu vile care mai de care mai somptuoase şi luxoase, cu grădini şi piscine, dar şi cu dulăi atât din neamul câinesc cât şi omenesc care le păzeau imensele porţi.

            - Vai, Lenuţa, aşa ceva n-am văzut la noi până acum! Nu cumva îngerul păzitor a greşit planeta?

            - Dragă Nicule, ăştia vorbesc româneşte!

            - Ai dreptate! Sfântul Petru şi-a bătut joc de noi când ne-a spus că-i dezastru în ţară!

            - Iată, dragă, un cetăţean în negru prin curte. Strigă-l la poartă şi întreabă-l despre traiul compatrioţilor!

            Nea Nicu se apropie de zăbrelele imenselor porţi din oţel de cea mai bună calitate şi strigă:

            -Hei, tovarăşul!

            Doi dulăi negri şi fioroşi se năpustiră la gard lătrând gros. Pe dată doi vlăjgani parcă ciopliţi în piatră se proptiră în faţa tovarăşului.

            - Valea! rosti unul dintre ei etalându-şi muşchii.

            - Pretene, doresc să discut cu stăpânul casei...

            - Valea!

            - Măi băiatule, tu chiar nu mă recunoşti?

            - Nu mă interesează cine eşti! Aici este un cartier privat, unde se pătrunde numai cu invitaţie! Părăsiţi strada că altfel plecaţi între patru scânduri!

            - Nu ne speriem! Suntem obişnuiţi că am mai fost odată! exclamă Lenuţa strângându-şi bărbăţelul de braţ.

            - Hai dragă să plecăm că ăştia-s nebuni, rosti omul supărat.

            - Dar cum îşi permite nenorocitul să înfrunte un preşedinte? se nedumeri furioasă femeia.

            - Exact aşa cum au făcut-o în 89 când ne-au împuşcat!...

Şi porniră agale la braţ pe trotuar.

            - Dar au construit ăştia nu glumă! A evoluat societatea românească mai ceva ca pe vremea mea! zise plin de satisfacţie.

            Dar cum la oraşul privat nu-i băgă nimeni în seamă se îndreptară către provincie. Dacă în mediul citadin s-a pierdut din ospitalitatea neamului, în cel rural spera că ţăranul îşi mai păstrează bunătatea sufletească specifică din moşi strămoşi.

             Şi merseră aşa amândoi la braţ cale lungă şi-n drumul lor întâlniră contrar aşteptărilor numai privelişti înspăimântătoare. Sate părăsite, case dărâmate, blocuri gata să se prăbuşească, familii sărace cu copii slabi şi înfometaţi, guri de canal din care ieşeau cerşetori odată cu revărsatul zorilor şi se ascundeau de golani odată cu apusul soarelui, gropi de gunoaie populate nu numai de câinii maidanezi dar şi de făpturi umane care se prelingeau printre miasmele reziduurilor ca nişte umbre ale nopţii.

            Nimeni nu recunoscu cuplul ex-prezidenţial, căci oamenii de rând erau aşa de bătuţi de propria soartă că-şi târau existenţa de pe o zi pe alta, blestemându-şi viaţa mizeră pe care societatea le-o oferea. În schimb politicienii şi bogaţii chefuiau şi se veseleau fericiţi de propriile realizări pe spinarea prostimii.

            Nea Nicu şi Tanti Lenuţa vizitară pe rând fostele combinate şi fabrici din care rămăseseră doar ruine asemănătoare castrelor romane părăsite şi neîngrijite.

            Cutreierară apoi Bărăganul în lung şi-n lat, dar totul zăcea într-o pustietate crasă.

            De nervi şi supărare cuplul prezidenţial se întoarse a doua zi la Poarta Raiului. Aici îi întâmpină impunător şi cu chipul dur Sfântul Petru:

            - Sunteţi învoiţi trei zile, aşa că n-aveţi voie să pătrundeţi mai devreme. Porţile Raiului au un regim special de funcţionare şi nu se deschid la cheremul oricărui muritor! îi dojeni cu asprime. Totuşi, pe Lenuţa, fiindcă-i femeie, o las să pătrundă. Tu întoarce-te şi abia mâine seară să fi prezent în faţa mea cu ultimele noutăţi!

            - Să ai grijă de tine, dragul meu! apucă să mai rostească femeia dispărându-i trupul iar sufletul pătrunse plutind spre fericirea veşnică.

            Amărât şi îngândurat tovarăşul făcu cale întoarsă. În zori se trezi pe un vârf de munte pleşuv. Îşi roti privirile de jur împrejur cu milă, apoi o luă agale la vale pe o cărăruie. În zare, pe golul alpin, zări o stână părăsită. Trecu de ea şi coborând prin arşiţa soarelui spera să pătrundă în curând în pădurea deasă de brad, să se răcorească şi să-şi potolească setea cu apă rece de izvor. Dar spre surprinderea sa pădurea era defrişată alan-dala. Se rătăci prin acea sălbăticie creată de forţa umană cu bună ştiinţă şi de durere şi jale pierdu noţiunea timpului. În cele din urmă nimeri cărarea ce duce spre Împărăţia Cerului.

            Ajunse la Poarta Raiului şi ruşinat de veştile pe care le purta bătu uşor. Deodată în faţă îi apăru sobru şi neînduplecat Sfântul Petru care ca o furtună îl certă pentru comportamentul său.

            - Era vorba de trei zile, iar tu îndrăzneşti să-mi vi în a patra zi? Este o încălcare gravă a principiilor ce domnesc în Împărăţia noastră! Fiindcă ai întârziat nu te mai poţi întoarce în Rai!

            - Cum? tresări Nea Nicu consternat. Iar mă trimiţi în iad?

            - Acolo-i prea uşoară pedeapsa! Te trimit pentru un cincinal înapoi în România! Ai poruncă de la Împăratul nostru al tuturor să-i redresezi economia, să-i plăteşti datoriile, să ridici nivelul de trai al locuitorilor şi s-o readuci pe culmile culturii şi civilizaţiei, căci altfel piere sub copitele jefuitorilor şi a balerinilor politici!

             Ca bătut de furtună şi viscol se întoarse Ceauşescu pe plaiurile natale şi se aşeză amărât şi neputincios pe un trunchi de copac răsturnat sub o salcie pletoasă din care picăturile de rouă se scurgeau ca lacrimile unei mame îndurerate de atâta chin şi jale că nu-şi poate creşte copilaşii într-un mod decent şi să le ofere o copilărie fericită. Sta şi medita ca o nălucă pe malul acelui pârâiaş care se scurgea melancolic la vale.

            Între timp se apropie tiptil o vietate. Întoarse uşor capul şi zări un maidanez care se gudura la picioarele sale cu ochii plini de tristeţe.

            - Ce ai păţit, dobitoc înfometat şi amărât? Şi pe tine te-a abandonat Domnul? Unde-ţi e stăpânul? şi-l mângâie cu milă pe cap.

            Câinele se apropie şi mai mult şi lăsându-se pe burtă îşi puse botul pe genunchii acelui necunoscut cerând parcă îndurare să nu-l gonească şi el. Omul nu-l alungă şi continuă să-l mângăie îndurerat de suferinţa sa. Două lacrimi se scurseră din ochii sărmanului animal, erau lacrimi de speranţă şi bucurie că în sfârşit şi-a găsit un prieten protector şi nu mai este huiduit, bătut şi alungat.

            - Amândoi, un mort şi-un câine vagabond, va trebui să redresăm România. Dar de unde să începem? Care-i capul şi care-i coada acestei ţărişoare?

 

 

[Sofia Sincă]

O parabolă, o schiță, relativ pe aceeași temă ca cea anterioară, dar cu mesaj/mesaje diferite. Unul este cel din ultima frază a textului și altul ar fi, că este mai bine în ceruri decât pe pământ românesc. Motiv pentru care cei doi se întorc sus mai devreme decât permisia de a vizita locurile natale.

şi i-ai încredinţat lui Scaraoschi. - aici se cer puncte de suspensie deoarece fraza nu este terminată. lui Scaraoschi...

Totuşi, românii sunt un popor credincios, - românii reprezintă, zic eu că e mai corect.

alan-dala. - alandala.

Și aici am citit cu plăcere.

Sofy

[Ion Lazăr da Coza]

O scriere curată din punct de vedere gramatical. Mici probleme cu:

Virgula ca semn de punctuaţie poate fi imperativă (se pune obligatoriu), prohibitivă (nu se pune deloc) sau facultativă (la latitudinea celui care scrie). Practic și elementar: când înșiruim aceleași părți de vorbire ele trebuie despărțite prin virgule! Trebuie să ştim că înainte de conjuncţiile dar, iar, ci, deci se pune obligatoriu virgulă. Conjuncţia însă nu se pune niciodată între virgule când este în interiorul propoziţiei. („Recomandările noastre nu au avut însă niciun rezultat“ şi nu „Recomandările noastre nu au avut, însă, niciun rezultat“).

Hai dragă să plecăm > Hai, dragă, să plecăm

ceaușeștilor > Ceaușeștilor

În bună măsură, textul mi-a amintit de scheciurile Moraru-Lăzărescu...

da Coza

[Ion Nălbitoru]

Distinse domn Ion Lazăr da Coza vă mulţumesc pentru lectură şi recomandări!