Primul sărut (parte a III-a)

[Claudia Elena Peter]

 

            Și totuși, mama nu mă transferă de la școală. Avusem noroc cu tata, ce declară solemn că așa-mi trebuie, să suport consecințele faptelor. Devenisem de nesuportat în ultimul timp, fără chef de învățat, pus pe ceartă, nici cu Andreea nu mai stăteam, că n-aveam chef nici de ea. Iar mama, mai rău ca mine, mă ține după fusta ei, face din mine un bleg și-un răsfățat… concluzia, m-am întors luni la școală, cu un respect mărit din partea huliganilor, prietenii mei, ce mă ironizaseră înainte că eram pămpălău, pentru că eram varză la fotbal. Bună, mă salută Dara, era subțire, înaltă, cu fustiță verde și pulover alb. Salut! Nu știam cum să mă comport cu ea, mă gândisem tot weekend-ul ce-aș putea să-i spun, în ce fel să o privesc, ce să fac mai departe? Situația, departe de-a se concretiza, deveni tulbure și ciudată, eu încurcat și bâlbâit, ea tăcută și cuminte. Să o declar gagica mea, cum făceau băieții mai mari, mi se părea de neconceput, știam că s-ar râde zece ani pe spinarea mea. Și probabil ar fi trebuit s-o întreb și pe ea ce pretenții avea de la relația noastră. Dar ea tăcea și se uita la mine cu ochii triști de mielușel. Învăța bine și nu făcea nici o prostie, cum naiba s-o apuc, de unde s-o iau, ce să-i vorbesc și mai ales când, nu ne nimeream niciodată singuri. În clasă stăteam la două sute de kilometri, ea în banca tocilarelor în față, eu în cea a derbedeilor, în spate. La sport, eu cu băieții la fotbal, pe care îl uram de moarte, ea cu fetele la handbal, unde se descurca, evident foarte bine. Fata asta e perfecțiunea întruchipată!

            Femeia asta a îmbătrânit înainte de vreme, mi-am spus trist, revoltat. Prepară stângace un fel de sirop de casă, cu sifonul ce șiroia în jeturi zgomotoase. E buun, nu-i așa? Mint, și mi-e greață de dulcegăria asta. Și spune, ai ajuns mare om, ți-am zis eu, dar tu, nu, că școala e nașpa! Off, Andrei, ce mai copilărie am avut, a fost frumos, nu-i așa? Orașul era altfel, atunci, fără atâtea blocuri, mașini, știi că au tăiat toți copacii din vechiul centru, au distrus copacii noștri Andrei, acolo unde ai scrijelit cu lama numele meu și al tău, te-am certat că rănești copacul! Dacă l-a durut mângâierea ta, cum să nu-l fi durut uciderea lor, au ucis copacii Andrei!

            Directorul iar veni cu o idee genială, să curățăm parcul! Auzise el, că noi suntem elevii ce chiuleam de la ore și ne aciuiam la umbra bătrânilor castani din parc, lăsând în urmă chiștoace de țigări și ambalaje de napolitană. În ciuda protestelor, iată-ne înarmați până-n dinți, cu saci menajeri, mănuși, măturici și lopeți, gata-gata să cucerim universul curățeniei. Păcat însă, că diriginta noastră cea vigilentă căpătă o răceală cruntă, ce-o ținu departe de mărețul plan, așa că directorul ne învrednici cu bătrâna domnișoară de chimie, ce nu deosebea săraca o fată, de un băiat, așa rău vedea. După foiala de început de activitate, în prima jumătate de oră, când se perindă și directorul prin zonă, am cules vreo două, trei hârtii, să nu fie prea bătător la ochi, apoi am abandonat subtil măreața îndeletnicire și duși am fost, care încotro. Cei mai curajoși au întins-o în oraș, printre care nu m-am numărat, fiindcă era ora la care mama sau tata urmau s-o aducă pe Andreea de la grădiniță, și o explicație de dat, era tot ce-mi lipsea! Așa că m-am aciuit la umbra vechilor castani, împreună cu doi colegi înfricoșați, ce o zbughiră în cele din urmă în calea doamnei supraveghetoare, ce ne striga cu disperare. Ce tăntălăi, exclam eu, curajos nevoie mare, deși o nouă boacănă în școală ar fi periclitat serios orice doleanță aș mai fi avut pe anul în curs. Și tare îmi doream un televizor în camera mea, să nu mai suport emisiunile mamei și desenele soră-mii. Rămas astfel, singur cuc, la poala bătrânului copac, plictisit de moarte după numai cinci minute, ce idee genială îmi vine? Scot penarul, din penar micul stilet de ascuțit creioane și încep a scrijeli coaja străveche a pomului. Desenez o linie, apoi alta, o întretai cu o diagonală, o liniuță, o înfloritură, un plus, două puncte… când naiba am scris numele ei? Dara, Dara, Dara! Ce nume mai are, nu-l mai auzisem, de unde vine, ce înseamnă, n-a putut avea și ea un nume normal, ca Andrei sau Andreea? An-drei! Plus Dara, egal… am înnebunit, doar n-o să-i las un mesaj de dragoste acolo, în parc, scrijelit în scoarța copacului. Andrei o iubește pe Dara, am scris, am inscripționat, am imortalizat, și-mi imaginam că peste douăzeci de ani, alți tineri o să înțeleagă durerea mea, oamenii o să mă simpatizeze, fetele o să plângă impresionate, bietul Andrei ce-o iubește pe Dara!

            Și zici că au tăiat copacii? Clătină capul tristă. Hai să-ți mărturisesc un secret, mai demult, acum câțiva ani, când aveam probleme, așa ca toată lumea, mergeam acolo și citeam, atingeam cu degetele și mi te imaginam, Andrei o iubește pe Dara! Ce frumos a fost, ce frumos! Un nod de plâns mă înecă deodată, ditamai bărbatul… mă forțam să mă abțin. Dara mea, adorată și eu ți-am căutat amintirea, nu îndrăznesc să vorbesc, doar gândesc. Pe când eram departe, trezit din exaltări intelectuale sau nu, o căutam, copilă, cu rochițe diafane, cu ochii catifelați, săru-tă-mă, Andrei. Și-am devenit amândoi maturi, la umbra copacului, speriați de trupurile revărsate unul în celălalt. Și Dara îl iubește pe Andrei! Ce mai face surioara ta? Se așeză pe scaunul incomod, după ce potrivi minute în șir perina ponosită, învelită în material decolorat. Andreea, e în ultimul an la medicină, se pregătește pentru rezidențiat. Doamne, atâta timp a trecut, era un copil și vroia să se facă doctoriță. Mai ți minte când ai uitat-o la grădiniță?

            Dragostea noastră ne umplea cu totul. Școala îmi fusese pedeapsă și înainte, dar acum, cine mai avea chef de română și mate, când primăvara năpădi năprasnică, câmpurile înverziră pat de flori, cerul dumnezeire infinită, Dara femeia mea. Ne ascundeam de părinți, colegi, prieteni. Ne aciuiam la ea, că era tot timpul singură, taică-său muncea și două schimburi. Dara gătea macaroane cu bulion, eu îi sărutam umerii goi, Dara citea prăvălită peste pernă, eu îi mângâiam picioarele goale. Inevitabil a sosit și vacanța de vară, eu fără corigențe, datorită ei. Până și mama intră la bănuieli, după ce mă suspectă de cele mai reprobabile obiceiuri, ca țigările și băutura, acum rezultatele bune la școală i se părură și mai suspecte. Dar când înveți dragă, că nu stai niciodată acasă? Înainte de-a face dragoste mamă, femeia mea își condiționează dăruirea de testul la chimie sau referatul la română. Puiul mamii… mă alintă, crede că glumesc. Și eu drăgălaș și seducător profit de credibilitatea maternă. Dara devine tristă când îi povestesc. N-ar trebui s-o minți, e păcat. Păcat e să nu mă săruți. Ba e păcat, o să fim pedepsiți. Sunt deja, mă topesc de dorul buzelor tale, vino în brațele mele să nu mai sufăr. Andrei, dojenitoare, surâzătoare, se topește în mine, irezistibilul. Andrei o iubește pe Dara! Împreună îi găsește aniversarea celor șaisprezece ani și o nouă vacanță de vară.

[Sofia Sincă]

În sfârşit ''Andrei o iubeşte pe Dara'' şi este destul de matur s-o recunoască. O poveste frumoasă de dragoste între adolescenţi, cea mai frumoasă şi mai pură...
Îmi place modul de narare, sărit între timpi, puţin altfel decât o povestire obişnuită. Un text plăcut, relaxant.

ști că au tăiat toți - ştii că au...

Am citit cu deosebită plăcere, Sofy!

[Corina Militaru]

Placut si acest fragment. Scrierea are parfum. Astept...

Cu prietenie,

[Chris]

Frumos şi aici! :))))

[Ion Lazăr da Coza]

  fetele o să plângă impresionabile,  Aici mi se pare ceva în neregulă, sau poate e doar o impresie. 

Am citit un text agreabil, curat, cursiv.

da Coza

[Claudia Elena Peter]

Mulțumesc de observații, am corectat .

”Fetele o să plângă impresionate”, poate sună mai curat.

Cu admirație