COMOARA BLESTEMATĂ - VII Solii adâncurilor

[Ion Nălbitoru]

 

 

Femeia se simţea aşa de bine la pieptul bărbatului încât ar fi stat toată ziulica în pat.

- Nu mi-ai povestit pe unde ai colindat.

- Am pornit pe râu spre obârşia acestuia şi m-am împotmolit în faţa unei cascade spectaculoase… Promit că după ce vei naşte, te voi duce în acele locuri mirifice! Totuşi, am o senzaţie stranie. Simt nevoia de evadare spre necunoscut. Uneori parcă aştept pe cineva să apară în miez de noapte şi să-mi dezvăluie un mare secret!

- Şi ce-ai făcut în munţi, doar n-ai căscat gura cum curge apa din vârful stâncilor în hău!?

- Am rămas impresionat de farmecul oferit de cascadă… Dar să-ţi povestesc pe îndelete prin ce am trecut…

Femeia asculta cu atenţie, iar din când în când îşi lipea cu gingăşie buzele senzuale de pieptul bărbatului în semn de apreciere, iubire şi dăruire.

- Mă pune pe gânduri viziunea pe care ai avut-o la iaz…

- Nu-mi explic ce-i cu acele cuvinte: „Zona duhurilor rele”.

În cele din urmă, când soarele era deja sus, se ridicară din pat şi ziulica întreagă se ocupară de treburile din gospodărie.

Odată cu căderea amurgului, Mariţa lui Gogonete se furişă pe uliţa satului şi se opri la poarta dărăpănată a zgripţuroaicei. Bătu cu un băţ în bulumacul gardului, semnalul ştiut numai de ele, apoi pătrunse tiptil în curte. La uşă se opri o clipă, ciocăni sacadat consemnul, apăsă pe mânerul de la clanţă şi deschise. Deodată un fior o cutremură din creştet până în vârful unghiilor de la picioare. În odaie, la o măsuţă joasă şi rotundă, ţărănească, pe două scăunele, se aflau faţă în faţă baba şi o hidoşenie pe care n-o mai văzuse niciodată. Arătarea rânjea cu chipu-i fioros, cu coarne, urechi lungi, corpul păros prelungit cu o coadă stufoasă,  picioare terminate  cu copite iar braţele cu labe ca de urs.

- Intră, surato, piţigăie baba. Nu te teme de viitorul tău colaborator!

Mariţa rămase ca o stană de piatră pe care vâlvătăile din vatră aruncau  lumini şi umbre.

- Ia loc pe scăunel lângă domnul dracul, ce rămăseşi ca o mumie!?

Mai mult de spaimă femeia se aşeză încet nedezlipindu-şi privirea de la necurat.

- Ce te holbezi la el? Să nu te îndrăgosteşti, că încă nu ţi-a venit sorocul! - chicoti vrăjitoarea triumfătoare.

Diavolul îi zâmbi a bineţe.

- Ai căzut la ţanc, fiindcă  am un mic consiliu cu spurcăciunea asta ce nu-şi îndeplineşte îndatoririle faţă de stăpână-sa!

- Domnia sa este supusul tău? - şopti Mariţa.

- Ha, ha, ha! Este aliatul meu cel mai credincios alături de cetele diavoleşti din talpa iadului! - chicoti Buha.

- Aşa-i? - îndrăzni musafira să întrebe privind către musafir.

- Precum vezi! - auzi în urechi un glas venit parcă din adâncuri. Spune mărită stăpână ce voieşti că în această noapte mai am şi alte chemări.

- Sunt mânioasă că nu mi-ai respectat porunca, iar Pătru se desfată în braţele muierii de parcă nici nu îi pasă de făcăturile mele.

- Valdescu a călcat ţinutul interzis. I-am urmărit paşii.

- Ptiu, dracilor, că tare neîndemânatici mai sunteţi! Şi pe unde i-au colindat mădularele?

- A fost în munţi într-un loc unde cândva aveam o aliată foarte puternică…

- Cu puteri mai mari ca ale mele?

- Înmiit mai mari! Era într-adevăr uitată de moarte.

- Vreau să fiu la fel ca ea!

- Dacă mă mai zgândări mult rişti să le pierzi şi pe cele care le ai, o ameninţă necuratul înfoindu-se la ea.

Baba se ridică brusc în picioare şi-l apostrofă:

- Să nu ridici tonul la mine! Avem un pact!

- Ţi-am spus de la început condiţiile. Înţelegerile  făcute înaintea venirii tale nu-şi pierd valabilitatea. La fel cele făcute de tine nu le vor dezlega elevele tale.

- Zici să te încrezi în dracul! - exclamă nemulţumită de rezultatul negocierii.

- Gata cu sporovăiala că noaptea e scurtă şi iar cântă cocoşul. Să-l tai să nu mă mai deranjeze când sunt oaspetele tău!

- Eşti musafir când doresc eu, deocamdată îmi eşti supus!

- Ba chiar slugă! - interveni instinctiv Mariţa.

Diavolul îi aruncă o privire furioasă:

- Tu să taci!

- N-o speria că-ţi va fi parteneră de afaceri! - râse cotoroanţa.

- Eşti pus pe şotii, îşi luă Mariţa inima în dinţi şi-l înfruntă pe drăcuşor după exemplul profesoarei sale. Să te mai cizelezi, iar când discuţi cu o adevărată doamnă, să te comporţi cavalereşte!

- Când îţi vei vinde sufletul împărăţiei noastre atunci eşti considerată aliată. Până atunci pentru mine eşti o simplă muritoare.

Mariţa prinse tupeu şi ridicându-se cu mâinile în şold se răţoi:

- Auzi soro ce obrăznicătură! Măi împieliţatule, eşti un şarlatan lipsit de codul bunelor maniere!

- Promite-i sufletul şi relaţiile dintre voi vor fi altele, o îndemnă vrăjitoarea.

- Fără nici o patalama la mână?

- Ori eşti cu noi, ori împotriva noastră!? Ce-ai căutat duminică la biserică? - se înfurie reprezentantul întunericului.  Hotărăşte-te şi treci de partea mea! Te avertizez că n-am prea multă răbdare să te joci cu mine. Mie îmi trebuie sufletul, nu ajutorul tău!

Femeia se fandosi curajoasă prin faţa necuratului în speranţa că-l  pune la punct atât cu tupeul, dar mai ales cu atracţiile trupului:

- Chiar ai devenit obraznic din cale afară! Respectă-mă ca pe o adevărată doamnă, împieliţatule! Măcar de-ai fi mai arătos! Auzisem cândva că vă transformaţi în flăcăi chipeşi de n-aveţi pereche pe lume şi seduceţi femeile frumoase aşa ca mine, dar bag seamă că  eşti impotent!

Dracul, deranjat la culme de idioţeniile muierii, îşi ieşi din fire şi suflă foc pe gură aprinzându-i hainele şi părul. Femeia cuprinsă de flăcări fugii pe uşă urlând de groază şi usturime. În disperarea sa alergă inconştientă spre gârlă.

- Nu trebuia s-o pedepseşti. Cui îi mai predau ştafeta? - se supără Buha.

- Ai timp suficient să-ţi pregăteşti altă ucenică. Alerg să-i dau o mănă de ajutor, şi ţâşni pe uşă cu coada-i lungă şi stufoasă.

Mariţa ajunse la gârlă şi se aruncă disperată în apă. Flăcările se stinseră, întunericul o cuprinse, iar o arătare hidoasă o îndesă cu capul în noroi până îşi dădu duhul în chinuri.

Între timp vrăjitoarea ridică din umeri puţin nedumerită:

- S-a supărat cam repede, dar şi ea l-a zgândărit. Aşa-i când te joci cu dracul şi nu-ţi cunoşti măsura. Acum dacă o luă, s-o aibă în grija sa! Până la urmă sufletul tot în iad i-a ajuns. Măcar să fi profitat ca mine cât a fost în viaţă. Asta e! Găsesc altă naivă să-i predau ştafeta vrăjitoriei. Dar să-mi pregătesc şedinţa de vrăji. Chiar dacă împieliţaţii fac nazuri, tot voi distruge familia lui Pătru. Până la urmă duhurile rele îi vor bântui casa şi nevastă-sa va înnebuni. Ha, ha, ha! Nici nu ştie ce-l aşteaptă!

Şi aproape de miezul nopţii hoaşca îşi luă traista dintr-un cotlon şi ieşi în curte. În mijlocul acesteia era pregătită din timpul zilei o grămadă de lemne. Aprinse focul. Scânteile se pierdeau prin negură ca nişte licurici, iar lumina flăcărilor inundă ograda, întunericul retrăgându-se în dosul gardului.

- Acum începe dezmăţul! Cine mă vede aşa să amuţească şi să sluţească până la Rusalii când numai dansul căluşarilor îl va scăpa de povara ce va cădea pe capul său în această noapte a vrăjilor!

Cotoroanţa îşi aruncă straiele şi basmaua slinoasă, îşi despleti părul şi rămase în pielea goală. Din traistă scoase un craniu, oase de mortăciuni, coloană de peşte, gheare de pasăre  pe care şi le trecu pe rând printre pântece, bolborosi cuvinte neînţelese şi ţopăi diabolic în jurul focului. Luminile flăcărilor îi aruncau pe chip umbre cu forme nedefinite.  Din podul casei se auziră zgomote ciudate apoi un mieunat înfricoşător de motan. 

Şi cum necuratul nu face biserici, dar potriveşte întâmplările după bunul său plac, tocmai atunci se întorcea de undeva de la oraş Mitru Fieraru care abia găsise o ocazie, un camion ce-l lăsase la vreo cinci km pe drumul naţional. Acesta nu avea teamă decât de Dumnezeu, aşa că o luă peste câmp orbecăind pe întuneric, dar nu se rătăci căci cunoştea bine tarlaua. Ca să treacă timpul lălăi vreo două doine. Când pătrunse în sat îşi încetă repertoriu ca să nu deranjeze somnul consătenilor. Mergea tăcut pe uliţă când atenţia îi este atrasă de o lumină.

- A luat foc o şură de paie… Să sar în ajutor…

Dar mare îi este uimirea când văzu în curtea vrăjitoarei dansul drăcesc al acesteia. Se opri buimăcit. Se frecă la ochi ca nu cumva să aibă vedenii, fiindcă oricât de tare era de înger parcă i se înmuiaseră picioarele. Îşi luă inima în dinţi şi se apropie de poartă:

- Du-te, fă, dracului cu implorările tale diavoleşti! Lasă lumea să doarmă că mâine merge la muncă. Sau vrei să ne sperii cu bazaconiile tale?

- Ha, ha, ha! Ai feştelit-o de data asta, Fierarule! Am să te aranjez! - chicoti zgripţuroaica continuându-şi dansul demenţial.

- Poate eşti ne păruită, zise bărbatul şi-şi continuă drumul.

- Unde te grăbeşti? Nu te atrage trupul meu feciorelnic!? - rosti ţopăind spre poartă. Te rog, poposeşte o clipă în împărăţia mea! Haide în curte, că tare drag îmi eşti aşa chipeş şi puternic!

- Să-ţi smulg părul şi să te pârjolesc pe foc, adăugă morocănos.

Dintr-o dată simţi că nu are control asupra picioarelor şi se îndreptă, fără voia sa, spre poartă. O împinse brusc şi se apropie de vrăjitoare cu un sentiment ciudat. În faţa sa, în locul acelei hidoşenii, apăru o frumuseţe de fecioară cu sânii provocatori, păr bălai şi ochii ca două văpăi. Răscolit de dorinţă, o cuprinse cu voluptate în braţele-i vânjoase şi îşi lipi buzele de ale crăiesei apărute din senin. „Dar unde dispăru cotoroanţa?” - se întreabă în sinea sa. „Este vis sau realitate?” Un fior de gheaţă îi străpunse inima. Deschise ochii şi văzu o flacără ciudată ce ardea în privirile acelei fiinţe feciorelnice. Realiză că se află în faţa unei făpturi demonice şi dintr-un impuls interior, cu o forţă supraomenească, o îmbrânci brutal, răcnind:

- Ptiu! Piei drace din cale mea şi ascunde-te pentru totdeauna sub talpa iadului! şi o zbughi pe poartă fără să întoarcă privirile.

În ogradă vrăjitoarea chicoti veselă de ispravă, apoi dintr-o dată se înfurie:

- Nenorocitule, mi-ai scăpat! De când îmi doream o aventură amoroasă! Fugiţi de mine ca neghiobii! - şi reîncepu dansul diabolic în jurul focului a cărui intensitate mai scăzu.

După vreo oră de vrăjitorie, cotoroanţa ieşi pe uliţa satului, goală şi despletită, cu două torţe aprinse în mâini şi ţopăind, într-un ritual cunoscut numai de ea, bolborosi o magie prin care imploră forţele întunericului s-o urmeze la gârlă, unde aruncă făcăturile pe apă. Din baltă se auziră plescăituri şi orăcăituri. Împieliţata dănţui pe malul apei o jumătate de oră, apoi îşi îndemnă duhurile rele s-o urmeze la locuinţa unde intenţiona să abată făcăturile. În dreptul casei lui Valdescu lovi cu piciorul în poartă cu o forţă diavolească încât aceasta sări din balamale. Pătrunse în ogradă chiuind şi ţopăind ca o dementă, deşi nu cânta nimeni. Dar lăutarii nu întârziară şi o muzică stranie o acompanie din văzduh.

În pat Elena se întoarse cu faţa la fereastră şi zări prin perdea o lumină care se mişca în continuu prin curte. Instantaneu câinii schelălăiră, iar animalele mugiră a groază.

- Pătrule! Pătrule, trezeşte-te! - zise în şoaptă.

- Dormi, că acum se face ziuă.

- Trezeşte-te! În curte s-a aprins un foc.

- Poftim? - sări bărbatul în mijlocul camerei şi prin geam văzu o vâlvătaie care se mişca, iar în  urechi îi răsună o zarvă mare.

- Baba a pus foc… Sau o fi diavolii săi! - se sperie femeia.

Bărbatul deschise uşa şi ieşi în prispă. Câteva secunde rămase buimăcit de ceea ce văzu. Elena încremeni în spatele său. Pătru cu  sânge rece şi curaj, răcni:

- Babă spurcată, acuş te-nvăţ minte să-mi mai tulburi liniştea!

Dar nu termină de rostit aceste cuvinte că Elena, în ciuda feminităţii şi a frăgezimii sale, deja adusese puşca.

Un moment soţul rămase uimit de reacţia soţiei sale, zâmbi satisfăcut de îndrăzneala sa, apoi coborî scara de lemn:

- Ieşi din curtea mea, împeliţat-o!

- Ha, ha, ha! Nu aveţi nici o scăpare…. Ha, ha, ha! Sunteţi sub mreaja vrăjilor mele! - chicoti Buha continuându-şi dansul.

Pătru descărcă un foc de armă în aer de răsună valea.

Surprinsă de reacţia tânărului zgripţuroaica piţigăi:

- Zevzecule, îţi vor înţepeni degetele pe trăgaci!

Tânărul trase în direcţia vrăjitoarei şi glonţul îi şterse umărul. Înspăimântată o luă la fugă prin curte căutând poarta. Se lovi de stâlpul acesteia şi o torţă îi scăpă din mână aprinzându-i părul despletit.  Buha alergă despuiată în flăcări pe uliţa satului cu cealaltă torţă în mână, pătrunse în propria-i ogradă şi bagă capul în găleata cu apă din pridvor.

- Vai de mine, ce mă făceam dacă nu aveam apă?...

Intră în casă şi la măsuţă sta diavolul care se amuza de mama focului. Buha îşi puse mâinile în şold ofensată:

- Dobitocule, râzi ca un nesimţit cum mă pârjoleam de vie!

- Mi-a plăcut spectacolul, replică dracul. Am să propun acest supliciu şi în împărăţia noastră. Ha, ha, ha!

Enervată, împinse scăunelul cu piciorul şi răsturnă diavolul. Împieliţatul continuă să se amuze.

- Afurisitul şi-a bătut joc de mine! Era să mă omoare!

- Şi crezi că nu avem locuri de cazare în împărăţia iadului!? Dar să nu-ţi închipui că te vom primi cu flori şi lăutari pe pajişti însorite!? Vei avea parte de o primire grandioasă în cazanul cu smoală fierbinte! Ha, ha, ha!

- Nenorocitul dracului, dacă mă împuşca?

- O supusă în plus sub talpa iadului!

- Nemernicule, râzi ca un prostovan în loc să-mi iei apărarea.

- Doar n-o să plâng de neghiobia ta! Noi pentru asta suntem lăsaţi pe Pământ şi-n adâncurile sale, să vă învrăjbim,    înceţoşându-vă minţile, şi să vă tăiem aripile credinţei, ca să nu vă înălţaţi la cer! Ai uitat că asta-i menirea noastră? Bineînţeles, noi doar vă ispitim, alegerea însă vă aparţine!

- Cu puterea voastră obţineţi orice.

- Nu-i chiar aşa de simplu că-l deranjăm pe Marele Împărat. Câteodată mai sărim gardul în ograda Lui, dar imediat ne pedepseşte, izgonindu-ne în adâncurile Pământului. Ai uitat că suntem îngerii întunericului şi avem o zonă bine delimitată?

- Când am făcut pactul cu voi mi-aţi promis îndeplinirea tuturor poftelor inimii şi dorinţelor sufleteşti.

- Ha, ha, ha! N-ai vrea să te trimitem în rai? Acolo stă un Judecător. Cine nu i-a câştigat Împărăţia pe Pământ va ajunge într-a noastră! Noi vă primim cu braţele deschise în chinurile purgatoriului! Ha, ha, ha! Voi vă alegeţi calea! Ai ajuns un hoit, de vreo două sute de ani, în care mişună viermii şi care imploră moartea să-l ia, dar doamna cu coasa strâmbă din nas de împuţiciunea ce iese din tine.

- Cu puterea ta transformă-mă într-o zână iubită de cei mai drăgăstoşi flăcăi!

- Prea multe îmi ceri pentru o cârpă de suflet ce abia mai pâlpâie în pieptul tău! Sunt plictisit de existenţa ta.

- Avem un legământ!

- Când faci legământ cu dracul, de dracul dai! Am intrat la miezul nopţii în trupul tău. Asta-i explicaţia de te-a văzut Fieraru ca pe o fecioară!

- Lasă-l pe potcovar! Vreau să mi-l aranjaţi pe Pătru sau pe nevastă-sa! Vă poruncesc ca în fiecare noapte să-i bântuiţi casa, să vă arătaţi pe întuneric la ferestre, să-i înspăimântaţi până înnebunesc. Pociţi-i! Schilodiţi-i!

Diavolul se ridică alene de pe scăunel, lungindu-se până în tavan, apoi se răsuci ca un vârtej şi dispăru prin acoperiş în timp ce scăunelul de lemn se aprinse din senin şi flacăra inundă camera de lumină.

- Ptiu, drace, că mare pagubă îmi făcuşi! - exclamă înciudată baba.

Prinse din instinct căldarea ce o avea lângă vatră şi aruncă apa peste vâlvătaie. Dar mare îi fu mirarea când flacăra se înălţă până-n tavan şi scaunul se făcu scrum.

- Să-mi aduci jilţ de aur în locul ăstuia de lemn!

În cele din urmă, după ce mai bolborosi câteva cuvinte, trânti uşa, trase zăvorul şi se tolăni în pat obosită după atâta trudă.

A doua zi Leta lui Mandache îşi duse gâştele la apă, dar, cu cât se apropia, cu atât i se desluşea mai clar un trup într-un colţ noroios al gârlei. Înspăimântată de ce-i văzură ochii, îşi puse mâinile în cap şi începu să urle disperată:

- Aoleu, săriţi, oameni buni! Săriţi, nenorocire mare!

Câţiva săteni ieşiră la poartă nedumeriţi de ţipetele femeii.

- Dar ce păţişi, fă, întrebă Bebe Nastasiu ieşindu-i în întâmpinare.

- Jale mare, Bebe! Jale mare!

- Spune odată, să jelim şi noi, o luă în batjocură bărbatul.

- A murit Mariţa!

- Cum să moară, fă, că doar umbla după măritiş!

- Zace înecată în lac!

Şi alaiul format din câţiva bărbaţi şi o droaie de muieri curioase luă drumul spre gârlă. Când ajunseră acolo se minunară de ce văzură.

Peste puţin timp sosi maşina poliţiei cu sirena şi girofarul pornite de parcă  uliţa satului era magistrala din Bucureşti.

- Ce s-a întâmplat? - întrebă plin de sine şeful de post.

- Un înec! - exclamară femeile în cor.

- Chemaţi medicul din localitatea vecină să declare decesul şi vom începe investigaţiile conform procedurii.

- Ce procedură mai vrei, Miroane, e moartă de-a binelea! - râse Mandache, soţul Letei.

Nu peste mult timp sosi doctorul şi primăriţa. Sătenii scoaseră înecata la mal.

- Ce-o fi căutat noaptea aici? - se întrebă Leta.               

- Pe dracul, o lămuri bărbatu-său.

Medicul se apropie  de ea căutându-i pulsul, apoi o consultă atent cu stetoscopul.

- N-o mai gâdila, domn doctor, că-i dusă de mult! Vă garantez fără aparatură, râse Mandache.

- Este decedată, confirmă Viorel Cornescu.

- Anunţ autorităţile de la judeţ şi procuratura, decise primăriţa.

- De caz mă  ocup personal, doamna Ionescu, salută şeful de post.

- Pe cine vrei să prinzi Miroane, pe dracul!? - râse doctorul. Oricum, pacienta a decedat.

- Deci să consemnez în procesul verbal: moarte prin deces! - se făli Miron Popescu spre amuzamentul celor de faţă.

- Să-l anunţăm pe preot…

- Eşti cam certat cu biserica, doctore! Spânzuraţii şi înecaţii nu se îngroapă cu popă, fiindcă sunt ai necuratului.

- Mă rog, eu mi-am făcut meseria şi semnez certificatul de deces.

- Şi totuşi, nu încercaţi procedura de resuscitare? - interveni poliţaiul.

- Ce resu…, aia să-i mai facă, că-i rece şi ţeapănă ca lemnul! - interveni pe neaşteptate Mitru Fieraru care tocmai ajunse la faţa locului.

- Domnule Fieraru, dacă aveţi ceva de declarat vă aşteptăm la postul de poliţie.

- Azi-noapte dădusem de dracul cu vrăjitoarea! Îmi sucise cotoroanţa minţile că era cât pe ce să fac sex cu ea în mijlocul curţii, la căldura focului.

- Te ştiam om la locul tău, îl admonestă Veta lui Costache.

- Păi dacă-mi luase minţile! Era în mijlocul curţii în pielea goală şi dansa cu părul despletit. Am vrut să-i dau vreo două şuturi în fund, dar m-am temut că-i sar aghiotanţii în ajutor. Dar drăcia dracului că picioarele nu m-au ascultat şi mă pomenii în ogradă în braţe cu o frumuseţe de prinţesă. Când să mă apuc de treabă, îmi reapăru chipul diavolului şi o luai la fugă amuţit spre casă. Săraca nevastă-mea s-a speriat când m-a văzut cu părul măciucă în cap, cu ochii holbaţi şi mut. M-a păzit toată noaptea şi s-a rugat în faţa icoanei, a stropit cu agheasmă, a aprins tămâie şi abia spre dimineaţă mi-a revenit graiul. Când i-am povestit ce am păţit a rămas înmărmurită.

Primăriţa interveni prompt pe un ton serios:

- Oameni buni, este consăteana noastră şi obştea are obligaţia s-o îngroape. Vorbesc cu preotul pentru un loc într-un colţ al cimitirului.

- Vai de mine, doamna primar, sări ca arsă Leta, să nu faceţi aşa ceva! Dracii vor veni s-o peţească şi vor invada cimitirul!

- Stai liniştită, Leto. Deja Mariţa este mireasa lor şi se destrăbălează cu ea după pofta lor, râse Fieraru.

În aceeaşi zi săpară o groapă într-un colţ al cimitirului, coborâră coşciugul cu moarta în ea şi o astupară cu pământ. Preotul parohiei, Popa Ştefan, nici măcar de curiozitate nu veni la faţa locului. Afirmă că nu se cade să spurce sfânta biserică cu simpatizantele necuratului.

 

 

 

 

 

[Corina Militaru]

Multă imaginație aveți, domnule Nălbitoru! :) Am citit cu plăcere și acest fragment!

[Ion Nălbitoru]

Vă mulţumesc pentru apreciere doamna Corina Militaru!

[Ion Lazăr da Coza]

Uneori, personajele folosesc un limbaj inadecvat statutului lor socio-cultural - parcă ar fi lectori universitari, și nu niște săteni.

da Coza

[Ion Nălbitoru]

Vă mulţumesc pentru indicaţii domnule Lazăr da Coza. Pe viitor voi ţine cont de ele.