Călugărița

[Bircea Marian]

Despre încercările tinereții nu-s multe de spus. Ca ceilalți, aceleași probleme, trecem cu toții prin furtunile sentimentelor experimentate cu intensitate, de la dezamăgire la dragoste necondiționată, așa că, nimic special, mai degrabă o banalitate. Însă ca părinte, ei bine, aici e aici! Al meu nu mânca, a fost nevoie să-l hrănim cu forța până aproape de zece ani. Ținea mâncarea în gură, nu mesteca, nu avea apetit, știți, necazurile ce condimentează viața unui părinte, de la face pe el la e neastâmpărat. Cu cine seamănă? Orice copil își ia bagajul genetic de la ambii părinți în egală măsură. Apropiată ca vârstă cu el, de fapt, cu doi ani un mai mare, era Luana, fetița unui coleg la acea vreme. Inteligentă, dezghețată și tupeistă. Părinții? Mândri. Simțeam gelozie, recunosc, ce mă speria, dincolo de drăgălășenia ei copilărească era apetitul de copil pofticios ce se îndopa cu șorici și ureche de porc. Și de la an la an, fata lua proporții, la fel și jelania fostului coleg. Rea, leneșă, nesătulă. Au dus-o la doctori, nu era nimic dereglat, au luat decizia să nu mai taie porc de Crăciun, poate, poate... Îmi părea bine, nu mă simțeam confortabil la ei, doamna avea o privire greu de suportat. Extrem de dezamăgit, ne povestea cum merge de trei ori pe săptămână în marele oraș să-i cumpere mâncare de fast-food de la un celebru lanț de restaurante. Iar de la noile supermarketuri, baxuri de sucuri carbogazoase. O sticlă la zi. La unșpe ani avea deja suta de kile. Cu cine seamănă? E adevărat, părinții erau genul de țărani uscați deși mâncau zdravăn, dar munceau pe rupte, casa în construcție, grădină, slujbe, între ei erau doișpe ani diferență. Apoi viața ne-a despărțit, ne-am reîntâlnit după ceva vreme pe tren. El fuma înfiorător de mult, ea avea aceeași căutătură tulburătoare, el mergea la budă să fumeze, ea îmi povestea ce necazuri au cu Luana, în primul an de liceu, strivise un băiat de perete numai cu corpul și nu i-a dat drumul până nu a sărutat-o după ce o făcuse grăsană. Nu avea prietene, prieteni, nu se înțelegea cu nimeni, urma banchetul de terminare al liceului, nu vrea să meargă, stătea închisă și se-ndopa cu dulciuri. M-au rugat amândoi să discut cu ea, au încercat de toate, era agresivă, meditațiile i-au sleit de puteri și de bani. Și ca un idiot, am acceptat, deși eram obosit și n-aveam chef, dar arătau patetici, distruși, ar lua un credit, poate se află vreun amărât flămând dispus să-i ia fiica de soție. Ferecată, fata nu le deschidea, cerea prin ușă să fie lăsată în pace, precum și porția de suc și chipsuri. Nu-mi plăcea cum doamna se freacă de mine cu sânii de câte ori avea ocazia, încercam să vorbesc și eu, ușa deschisă brusc, o mână uriașă m-a tras înăuntru, unde mi s-a înfățișat grozăvia. Un munte de cărnuri goale revărsate în pat, o pungă de pufuleți în mână, firimituri, mizerie incredibilă și un aer îmbâcsit. Am deschis fereastra și i-am ascultat tăcut lamentările adolescentine, durerea că este evitată, marginalizată din cauza aspectului, părinții ce n-au avut timp pentru ea aflați în iminent divorț, mama vrea, tata nu poate, mamei îi plăceau și alți bărbați, e atrasă inclusiv de tine, pofta imposibil de controlat, răutatea și disprețul băieților. Și-a desfăcut picioarele, m-a întrebat dacă o găseam frumoasă și atrăgătoare, ea tânjea cu disperare după un sărut, o iubire, dar e nebăgată în seamă. Când a obosit, i-am replicat direct și laconic: nu așa se discută cu un bărbat, nu ai alt corp, rabdă, după trei zile voința va învinge pofta, revino-ți urgent dacă nu vrei să ți se spună batoză, nu-ți distruge sănătatea, nu se găsește la schimb, ai grijă de piele să rămână elastică, la anii tăi se pot întâmpla miracole dacă există răbdare și perseverență, nimănui nu-i pasă de angoasele tale, nici măcar de tine, du-te la banchet, indiferent de consecințe pentru amintire, orice rățușcă urâtă poate deveni lebădă. Apoi am ieșit și am plecat, în timp ce din mers le-am șuierat părinților un, să vă fie rușine, apăsat. Nu ne-am mai vorbit, prin iarnă am văzut-o pe Luana când mergea la facultate, mi se părea că slăbise. Criza a îndepărtat oricum oamenii, nu aveam habar de ei, cu fata nu m-am intersectat, aproape i-am uitat, aveam pe navetă un bârfitor ce știa și toaca-n cer. Așa am aflat că fostul coleg ce suferea de cancer pulmonar, a murit destul de suspect, strangulat într-un accident casnic, gurile rele spuneau că s-a sinucis, la nici o lună de la înmormântare, fosta soție și-a adus iubitul în casă, fata a terminat facultatea și este în război cu maică-sa, chestii. În vara de dinaintea pandemiei, am rămas fără slujbă. Dacă demisionați ori vreți să fiți concediați, cea mai bună perioadă este începutul toamnei sau sfârșitul iernii. Duminică dimineață m-am dus în parc să-mi limpezesc gândurile. Era teribil de cald, am găsit o bancă la umbră și am băut puțină apă. Lângă mine, o călugăriță de dimensiuni colosale, verde intens, se agita. Înțelegeam că-i era sete, așa că am umplut capacul sticlei cu restul de apă, am așezat-o în palmă și-am așteptat. Bidigania a urcat netemătoare, însetată, în mâna mea. De fiecare dată, la ora asta, prin parc aleargă o siluetă atrăgătoare de femeie. Mă amuzam copios când vedeam alți alergători cum încercau să intre în vorbă cu ea, dar nu reușeau să țină pasul cu gazela. Femeia a venit și s-a așezat pe bancă, din rucsacul de la spate și-a scos recipientul cu apă, un prosop, apoi lent și-a scos ochelarii de soare, căștile de pe urechi, în timp ce mă studia atentă. Avea grijă să-mi arate corpul tonifiat de sport, formele impecabile. Apoi, studiat, și-a dat jos pantalonii în timp ce-mi vorbea. Era Luana! O pereche de pantaloni scurți, șireturile strânse cu meticulozitate. A înțeles foarte bine ce putere poate avea sexualitatea, în ultimii ani de facultate și-a jucat pe degete colegii și profesorii, muncește la o companie mare, a ajuns într-o poziție importantă, nu-i plăcea, dar banii erau pe măsură, își elimina fără scrupule concurența numai cu ajutorul corpului, s-a răzbunat pe toți cei care în copilărie ori la școală au făcut-o grăsană, i-a sedus și apoi i-a expus, indiferent că erau bărbați sau femei și s-a simțit grozav de fiecare dată când i-a făcut să sufere sau le-a distrus căsniciile. Privea în permanență insecta din palma mea, și brusc a renunțat la bustieră în timp ce-și ștergea transpirația cu prosopul. Avea de gând să-și întemeieze o familie, soț, copii.
─ Îți place ce vezi? Vrei? m-a ademenit.
─ Nu ți-am cerut! Luana, noi bărbații, nu cucerim pe nimeni. Femeile ne aleg și în mod conștient sau nu, își țes pânza de păianjen. Tu ești un prădător, o călugăriță. Iar călugărița își devorează masculul și când are ocazia își mănâncă progeniturile. Ți-ai obținut satisfacția fără să-ți pese că cei pe care i-ai pedepsit au copii. Iar copiii ăia, nu ți-au greșit cu nimic, dar acum suferă îngrozitor fiindcă adulții sunt prea egoiști să vadă asta. Știi de ce insecta mi-a cerut apă? Înăuntrul ei este un parazit care are nevoie de lichid să se poată înmulți. Paraziții-s peste tot, mai mult de trei sferturi din numărul speciilor de pe planetă, dar nu-i vedem. Tânjești după dragoste și iubire, dar nu poți să-ți scoți paraziții ce-ți stăpânesc sufletul: ura și răzbunarea. Am eliberat călugărița și am plecat în timp ce-și punea tricoul, tulburat de frumusețea și senzualitatea ei. Îmi venea să sar pe ea, dar am preferat să plec și i-am simțit privirea fixată în spatele meu, multă vreme. Și nu demult, acum câteva zile, în îngrămădeala pieței de legume, am simțit din nou cum se freacă cineva de mine. Mama Luanei. În afara câtorva fire albe din părul strâns în coadă la spate, fără riduri, aceeași privire de țărancă frumușică și am înțeles de la cine a moștenit frumusețea. Îmbrăcată în negru, prezență tulburătoare, îmi explica, de la moartea soțului totul i-a mers rău, concubinul a paralizat în urma unui scandal cu Luana cu mult timp în urmă, a tras-o câțiva ani și murise de trei luni. Am schimbat subiectul rapid.
─ Și Luana?
─ Vai, Luana m-a abandonat și-a părăsit lumea asta! mi-a spus în lacrimi.

Am făcut ochii cât cepele, dar m-a liniștit imediat.
─ S-a retras la o mănăstire, acum e călugăriță!

[Ada Nemescu]

Câtă fantezie, domnule, parol!

Greu de crezut într-o astfel de transformare,  totuși morala este beton,

Interesantă paralela dintre cele două sensuri ale cuvântului- călugăriță,

Am citit cu interes, aDa

[Bircea Marian]

Vă mulțumesc pentru popas. Din toată povestea, partea cu transformarea este cât se poate de reală.  Mulțumesc!

Ada Nemescu a spus :

Câtă fantezie, domnule, parol!

Greu de crezut într-o astfel de transformare,  totuși morala este beton,

Interesantă paralela dintre cele două sensuri ale cuvântului- călugăriță,

Am citit cu interes, aDa