Zice vorba că ''toate drumurile duc la Roma'', dar metaforic aș merge mai departe afirmând că toate întrebările își ''împletesc'' drumurile  spre aceeași întrebare a Drumului, scris cu majusculă. Nu e interesant că Acela care s-a numit pe Sine a fi Cuvântul lui Dumnezeu s-a identificat cu a fi și Drumul? ''Eu sunt Calea, Adevărul și Viața''! Drumul este nu numai o întrebare de la un punct la altul, o iscodire de dragul realului geografic, ci înainte de a fi întrebare pentru noi ca purcedere a noastră la Drum, el este realizarea noastră ca persoană într-un răspuns de genul cel dat de Augustin că m-ai aflat înainte de a te căuta. Ca să fie Cale, în înțelesul metafizic, ea trebuie să preceadă busola noastră care trebuie să fie ''împletirea'' verbelor ''a fi'' și ''a avea'' prin depășirea pragului de sinteză a hegelianului căutat  și pe care îl găsești tocmai prin ceea ce ne pare paradox și anume ''a face'', dar nu în sensul pedestru de a realiza ceva material, ci în sensul abisal al filosofiei grecești al verbului ''a face''. Pentru gândirea celor din vechime ''poieo'' era sinonim cu ''a naște'', la scara de nivelului veșnic opusă lui ''thanatos''. ''Poiesia'' este o ''facere'', nu ''făcătură'' ci așa cum numim prima carte a Cărților prin ''Facere'', sau ''genesis'' ca un act de naștere din toate punctele de vedere ale poienilor lexicale. ''A crea'' înseamnă ''a face'' și tot ce se face ca Facere este actul creativ al Logosului-Cuvânt. La nivel cosmic omul este un micro-logos, un frate cuvânt cu atomii, cu privighetoarea, cu soarele, cu galaxiile.  Suntem cuvinte într-o lume a cuvintelor care sunt ''rațiuni plasticizate'' cum le-ar numi Sf.Maxim Mărturisitorul. 

Omul e net superior ''Daseinului'' făurit de gânditor, ființa lui având întreaga coroană a lui ''a fi'' scris în aureola Logosului, a ''Făcătorului'', scris, și repet, cu participiul lui ''a fi'' și anume ''o on''. Preoția ființei umane depășește pe cea de meserie la templu sau sinagogă, ea este sacerdoțiul Cuvântului. Omul este prima carte a Scripturii. El este Facerea, toate arhe-urile ''Făcătorului a toate'' fiind zidite ca pietricele unui mozaic întru chipul și asemănarea Logosului. Preotul și poetul sunt amândoi slujitori ai Cuvântului, logosul însemnând și vorbă, rațiune, sens pe lângă cel ultim folosit de cel ioanin ca răspuns școlilor filosofice ale antichității. Pentru mine amândouă profesiile lucrează conform unei chemări de sus de a fi trâmbiță de har a Spiritului Sacru. Fiecare om în ființa lui este ''făcut'' și preot și poet, numai că numai unora li se dă harul de a fi îndrumători, nu pentru vrednicia lor așa cum semaforul nu este un moft democratic, ci o rânduială a celor ''făcuți'' ( nu contra-făcuți și nici pre-făcuți), cu toată smerenia lor, de a conduce bunul mers al lumii prin lumină și cuvânt. În felul acesta, a sintetiza tot ce am spus mai sus aș fi putut  să vă răspund atât de simplu: Ca poet și preot sunt un umil semafor care prin lumină și cuvânt îmi slujesc Polisul, Cetatea.    

Pr.dr.Dumitru Ichim

Kitchener, Ontario