Căutând treapta ce urcă

(Cuvânt-înainte)

          În colectivităţile ancestrale, naşterea unui prunc era prilej de nemăsurată şi nedisimulată bucurie, pe care o împărtăşeau toţi membrii, contribuind chiar şi material cu un scutec pentru noul-născut, cu un blid de hrană pentru lăuză ori cu un braţ de otavă pentru vaca ce asigura laptele celorlalţi copii în această perioadă oarecum dificilă a familiei, blagoslovită fie şi a cincea, a şaptea sau a zecea oară. Desigur, ei nu defineau mistic, filosofic ori sociologic evenimentul, însă ştiau că aşa trebuie să fie pentru a li se înnoi sângele, pentru a li se perpetua neamul şi chiar specia. În societatea zilelor noastre, un astfel de fericit eveniment (dar cât de fericit, cât de sublim poate să fie un eveniment planificat, nu ştim!) se petrece în cvasianonimat. Prin sms-uri sau invitaţii virtuale, sunt anunţaţi prietenii intimi, e stabilită locaţia unde „se dă party-ul”, iar „darul” e constituit dintr-un plic în care sunt păluite bancnotele-valută... Nici acum proaspeţii părinţi sau noua societate nu încearcă să definească evenimentul. Nu-i dau vreo importanţă socială. Singura grijă e averea care trebuie sporită şi perpetuată, fără a fi măcar divizată, darămite împărţită la şi mai mulţi urmaşi... Această divagaţie poate continua, însă ea este doar prilejul de a face o analogie, dar şi o antiteză cu viaţa literară din prezent.

          Invers proporţional cu natalitatea, cărţi se nasc şi astăzi, însă bucuriile nu mai sunt aceleaşi. Armate de teoreticieni ai culturii, economişti, sociologi, pedagogi ş.a. continuă să umple rafturi de biblioteci cu tomuri în care e disecat fenomenul, acuzând promovarea subculturii, preţul mare al produsului cultural în raport cu veniturile consumatorului de artă, promovarea obscurantismului sau a degradării individului şi a relaţiei interumane... Motive să ne alăturăm lor, cu nemulţumirile noastre, avem, însă nu vrem să umbrim încântarea produsă de apariţia antologiei de faţă.

          Cunoaştem că au fost, sunt şi vor fi dezbateri dacă astfel de lucrări să se numească antologii sau volume colective. Noi vom spune doar cum s-a născut „Atlasul cu diezi”, urmând ca fiecare să-l catalogheze unde vrea, cum vrea şi, mai ales, dacă vrea. Aşadar, sub coordonarea Vasilisiei Lazăr şi a lui Ion Lazăr da Coza, cofondatori ai site-ului literar-artistic ÎNSEMNE CULTURALE, beneficiind total de ajutorul administratorilor-editori Sofia Sincă, Gina Zaharia, Valeria Merca, Melania Briciu-Atanasiu, Mihaela Popa, Augusta Cristina Călin, Ana Cîmpeanu, Corina Militaru şi Alexandru Bolache, au fost reţinute înspre tipărire, dintr-un surplus de texte literare şi lucrări artistice propuse de către membrii care au dorit să fie antologaţi, numai zece poezii, zece pagini A4 de proză, iar în combinaţia proză-miniproză-minieseu-poezie-haiku-epigramă etc. am selectat şaisprezece titluri, cuprinse în cel mult zece pagini. S-a procedat astfel pentru a ridica valoarea antologiei. Fireşte, dacă recurgeam la trierea creatorilor, strălucirea ar fi fost mult mai puternică, dar cum site-ul e conceput ca un cenaclu online, am pariat cu viitorul şi am inclus, pe lângă autorii validaţi de timp şi de critică (pe vreo cinci-şase dintre aceştia i-am propune, fără reticenţă, la cele mai mari premii naţionale de gen), şi debutanţi mustind de talent, dar şi novici care încă n-au pătruns adânc tainele marii literaturi, cooptarea acestora din urmă dorindu-se un îndemn spre perfecţionare. Am încurajat mai toate curentele literar-artistice, nu doar cele în vogă, excepţie făcând abracadabrantul ultra-avangardism, pseudo-erotismul (pornografia), aşa-zisul curent progresist – promotorul agramatismului, curentul teribilist – freestyl etc. Şi despre rostul antologiilor s-au dus lungi dispute. Cârcotaşi ori nu, mulţi nu văd rolul lor, argumentând că te pierzi în anonimat printre alte zeci de autori. Aşa o fi. Dar să privim şi partea plină a paharului! Un cititor sau un critic, citind o astfel de antologie, te poate remarca şi-apoi să-ţi caute întreaga operă, însă la fel de bine poţi fi ocolit de aceştia... Şi totuşi ce ne mână pe noi, creatorii, în luptă, când vedem că aproape totul e vânare de vânt? Adevăraţii autori nu caută răspunsuri la astfel de întrebări. Ei ştiu doar că nu pot altfel.

          Printre aceştia, păstrând totuși relativitatea afirmației, sunt şi antologaţii din „Atlasul cu diezi”.

          Drum bun spre Parnas, fericiţilor!

                                                                                                                 Ion Lazăr da Coza

FELICITĂRI TUTUROR!

Lansarea proiectului s-a făcut AICI

Manuscrisul noii antologii AICI