Dragii noştri membri,

       Deoarece prima antologie de lirică, proză și arte plastice, Autograf pentru m(â)ine – 2014

apărută sub egida site-ului literar-artistic ÎNSEMNE CULTURALE, a fost, considerăm noi, o mare bucurie pentru autorii antologaţi, cât şi pentru cititori, ne-am gândit că a sosit timpul să repetăm, având un plus de experienţă, evenimentul. Cârcotaşi sau nu, mulţi nu văd rostul antologiilor, argumentând că te pierzi în anonimat printre alte zeci de autori. Aşa o fi. Dar să privim şi partea plină a paharului – un cititor sau un critic, citind o astfel de antologie, te poate remarca şi-apoi să-ţi caute întreaga operă... Aşadar:

       – doritorii, membri sau nemembri ai site-ului (cei care nu sunt membri şi vor să fie cuprinşi în antologie trebuie mai întâi să-şi facă un cont aici: http://insemneculturale.ning.com/), oricum, membrii, noi sau vechi, sunt obligaţi ca până la data limită a trimiterii materialului pentru antologie (10 februarie 2017) să aibă postate cel puţin douăzeci de poezii pe site (poeţii), iar prozatorii să aibă postate cel puţin cinci texte (povestiri, fragmente de roman, eseuri etc.), pot participa la câte secţiuni doresc (poezie, epigramă, povestiri, fragmente de roman, proză scurtă, eseu, pamflet), dar nu mai mult de 15 titluri care să nu depăşească zece pagini A4;

       – nu există temă prestabilită;

       – pentru a ridica valoarea antologiei şi pentru a pune amprenta ÎNSEMNE CULTURALE asupra ei, poeţii sunt rugaţi să trimită douăsprezece poezii, din care administratorii vor elimina patru, epigramiştii trimit şase epigrame, din care vor fi păstrate patru, iar prozele care nu vor primi media şapte nu vor fi incluse în antologie;

       – textele vor fi trimise în format Word, Times New Roman, font 12, titlurile bolduite, obligatoriu cu diacritice, până la data de 10 februarie 2017;

       – cerem ca materialul propus pentru Antologie să nu se mai regăsească în alte antologii, însă el poate să mai fi fost publicat în reviste sau cărți proprii;

       – textele vor fi corectate/redactate de lectori avizaţi;

       – materialul propus/trimis pentru antologie nu se mai poate retrage;

       – artiştii plastici vor fi selecţionaţi cu 10-15 lucrări ce vor fi presărate printre scriitori;

       – iniţial, şi această antologie va fi doar online, iar dacă se vor găsi un număr rezonabil de doritori care să o vrea pe hârtie, contracost, vom căuta o editură destoinică şi dorinţa ni se va îndeplini cât veşnicia va clipi o dată sau de două ori;

       – pe lângă materialul trimis, aşteptăm o fotografie cu rezoluţie bună şi o scurtă biobibliografie (vă vom prezenta mai jos un model de CV);

       – prezentarea va fi făcută în ordine alfabetică;

       – unui autor nu i se alocă, în antologia printată, mai mult de opt pagini B5 (care sunt mai mari ca A4);

       – indiferent dacă veţi cumpăra sau nu antologia, veţi fi antologaţi;

       – aşteptăm materialele Domniilor-voastre la adresa de email: vasilisia1964@yahoo.com

Să fie într-un ceas bun!

Revenire

       Ştim că nu e fair-play să modificăm regulamentul în timpul jocului (dar ce să facem, învăţăm şi noi din mers), însă când aceste reglementări au ca scop favorizarea „jucătorilor” considerăm că faptul e de aplaudat, astfel:

       – epigramiştii şi haijinii (autorii de haiku) pot trimite 20 de piese, din care în Antologie vor intra 15, dacă trimit şi o proză-două va scădea proporţional numărul de epigrame sau haiku-uri;

       – poeţii, pe lângă cele 12 poezii, din care în Antologie vor intra 8, pot trimite şi 10 epigrame sau 10 haiku-uri tradiționale (5-7-5, kigo etc.) din care vor fi selectate 7;

       – microprozele, minieseurile poetice, note de jurnal etc. până la 15 rânduri, au statutul poeziilor;

       – În general, grila după care se calculează cantitatea de material inclusă în Antologie este: nu mai mult de 10 pagini A4 (în care va intra şi CV-ul), dar nu mai mult de 15 titluri!

       Mulţumim pentru înţelegere!

       Vă amintim că mai sunt vreo 15 zile până la data limită de trimitere a materialelor.

       Consideraţie,

=========================

Cuprins.doc

Vizualizări: 1435

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Succes tuturor!

Aici vom răspunde la critici, nelămuriri și sugestii.

  • De preferat ar fi să nu aşteptaţi termenul limită ca să trimiteţi materialul, fiindcă există mai multe inconveniente: o proză s-ar putea să nu primească media şapte şi astfel ea să nu fie cuprinsă în antologie (ştiind asta din timp, veţi putea trimite alta); dacă, în ultimul ceas, va fi o avalanşă de material, el va fi corectat/redactat cu întârziere, iar administraţiei îi va fi greu să voteze într-un timp rezonabil şi astfel se va prelungi concretizarea dragului nostru proiect;

  • .

Model de Biobibliografie (CV). Copiați și completați 

Nume:

Nume de autor: dacă e cazul

Data naşterii:

Locul naşterii:

Domiciliul actual: dacă e cazul

Date de contact: (Telefon, e-mail etc.) – opţional  

Blog:

Debut literar în reviste şi publicaţii printate (cu ISSN):

Cărţi publicate (cu ISBN):

Prezenţe în antologii (cu ISBN):

Premii literare/artistice: chiar dacă aţi primit 1000 de premii, prezentaţi câteva (cele mai recente/importante) - rolul antologiei este de „carte de vizită”, nu de „opera omnia”...

Colaborări la reviste şi publicaţii printate (cu ISSN):

Recenzii şi articole semnate de:

                                       Revenire

       Ştim că nu e fair-play să modificăm regulamentul în timpul jocului (dar ce să facem, învăţăm şi noi din mers), însă când aceste reglementări au ca scop favorizarea „jucătorilor” considerăm că faptul e de aplaudat, astfel:

       – epigramiştii şi haijinii (autorii de haiku) pot trimite 20 de piese, din care în Antologie vor intra 15, dacă trimit şi o proză-două va scădea proporţional numărul de epigrame sau haiku-uri;

       – poeţii, pe lângă cele 12 poezii, din care în Antologie vor intra 8, pot trimite şi 10 epigrame sau 10 haiku-uri tradiționale (5-7-5, kigo etc.) din care vor fi selectate 7;

       – microprozele, minieseurile poetice, note de jurnal etc. până la 15 rânduri, au statutul poeziilor;

       – În general, grila după care se calculează cantitatea de material inclusă în Antologie este: nu mai mult de 10 pagini A4 (în care va intra şi CV-ul), dar nu mai mult de 15 titluri!

       Mulţumim pentru înţelegere!

       Vă amintim că mai sunt vreo 15 zile până la data limită de trimitere a materialelor.

       Consideraţie,

Mult succes spun și eu! :)

Și eu spun succes! Ceea ce va fi...

Succes! :)

Succes!

Succes!

Succes deplin! 

Să fie într-un ceas bun, spun şi eu!:)

Io mă bag - că de succes nu-i duc grija că va lipsi!  Am certitudinea lui!

"membrii, noi sau vechi, sunt obligaţi ca până la data limită a trimiterii materialului pentru antologie (10 februarie 2017) să aibă postate cel puţin douăzeci de poezii pe site (poeţii), iar prozatorii să aibă postate cel puţin cinci texte (povestiri, fragmente de roman, eseuri etc.)"

 Nu am înţeles condiţia. Douăzeci de poezii şi cu ce s-a postat până în prezent?

 Din ce s-a postat sau se va posta putem trimite şi pentru Antologie?

Domnule Bidulescu, și cu ceea ce s-a postat. Condiția aceasta e pusă deoarece unii membri se înscriu pe site doar pentru a trimite material pentru Antologie, în rest, nicio altă activitate pe site. Deci dorim ca un membru antologat să aibă și niscaiva activitate pe site. Nu e cazul dumneavoastră. :)

Bidulescu Constantin a spus :

 Mulţumesc, am înţeles. 

 Rămâne însă ultima întrebare: Din ce s-a postat sau se va posta putem trimite şi pentru Antologie, sau numai material nepublicat?

Vasilisia Lazăr (da Coza) a spus :

Domnule Bidulescu, și cu ceea ce s-a postat. Condiția aceasta e pusă deoarece unii membri se înscriu pe site doar pentru a trimite material pentru Antologie, în rest, nicio altă activitate pe site. Deci dorim ca un membru antologat să aibă și niscaiva activitate pe site. Nu e cazul dumneavoastră. :)

Bidulescu Constantin a spus :

"membrii, noi sau vechi, sunt obligaţi ca până la data limită a trimiterii materialului pentru antologie (10 februarie 2017) să aibă postate cel puţin douăzeci de poezii pe site (poeţii), iar prozatorii să aibă postate cel puţin cinci texte (povestiri, fragmente de roman, eseuri etc.)"

 Nu am înţeles condiţia. Douăzeci de poezii şi cu ce s-a postat până în prezent?

 Din ce s-a postat sau se va posta putem trimite şi pentru Antologie?

Insignă

Se încarcă...

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

link-uri utile

              REGULAMENT site

                       **********

http://DIACRITICE.opa.ro/

descarcă AUTO CORECT!

http://DEXonline.ro/

Dicționar de SINONIME

Dicționar de RIME

Haiku, Tanka, Senryu...

           Vă invităm să citiți și:

La ceas aniversar

Figuri de stil

 Folosirea virgulei

Activitatea Recentă

Valerian Bedrule a lăsat un comentariu pentru Augusta Cristina Călin
cu 5 minute în urmă
Valeria Merca a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu buze de paiaţă a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 7 minute în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 11 minute în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 18 minute în urmă
Aurel Conțu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 21 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Conjurații a lui Aurel Conțu
cu 29 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Înzidire a lui Roberta Suri
cu 30 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doamne, cât de frumos era îngerul! a utilizatorului Aurel Conțu
cu 49 minute în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Mai bătrână a lui Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Ada Nemescu a lăsat un comentariu pentru Augusta Cristina Călin
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mai bătrână a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu buze de paiaţă a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Tudor Cicu a postat o discuţie
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a lăsat un comentariu pentru Ion Lazăr da Coza
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Augusta Cristina Călin
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a lăsat un comentariu pentru Augusta Cristina Călin
cu 1 oră în urmă
Ion Lazăr da Coza a lăsat un comentariu pentru Nikol MerBreM
cu 1 oră în urmă
Nikol MerBreM a lăsat un comentariu pentru Valerian Bedrule
cu 1 oră în urmă

frecvență trafic

© 2017   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor