În dreapta se află un pat, unde Bărbatul 3 şi Soţia sa se pregătesc de culcare. În stânga patului, o noptieră pe care se află o veioză aprinsă cu abajur mov.
(Bărbatul 3 , Soţia)
Soţia (văzându-l că se foieşte): Ce se întâmplă? Nu poţi dormi?
Bărbatul 3 : Nu ştiu. Simt că sunt extenuat, dar nu e chip să închid ochii. Am avut o zi grea. Oamenii sunt atât de dificili. Şi apoi chiar nu cred că am sorţi de izbândă. E o concurenţă acerbă. Contracandidaţii mei au relaţii, cunoştinţe, pe când eu...
Soţia: Şi nu te mai gândi la asta! Mai e mult până la alegeri. Multe se pot schimba între timp. Să-ţi aduc un somnifer?
Bărbatul 3 : N-aş vrea sa iau. Ştii că nu obişnuiesc. Şi doar am băut whiskey.
Soţia: Păi, vrei să te-apuce dimineaţa treaz? N-o fi foc dacă iei o dată în viaţă.
Bărbatul 3 : Fie! Treacă de la mine.
(Soţia coboară din pat, iese câteva clipe din cadru şi deşi descoperă că nu are niciun somnifer în casă, îi aduce totuşi un fenobarbital. Bărbatul3 înghite pilula cu multă apă şi pune paharul pe noptieră, stingând veioza. Patul şi noptiera, aflate pe roţi, sunt trase încet din cadru)
Tabloul al II-lea
Decor:
O sală goală, luminată din tavan de un neon cu lumină albă. În partea stângă, se află o uşă, iar în fundal o fereastră cu gratii metalice.
Personajele sunt îmbrăcate asemenea stafiilor cu haine lungi, stil sac, prevăzute cu găuri în loc de orbite. Femeia-stafie se diferenţiază prin faptul că este legată cu un cordon peste mijloc, Handicapatul–stafie prin cârja în care se sprijină, iar Bărbaţii (1,2.3)–stafie prin vocea groasă.
(Bărbatul 1 , Bărbatul 2 , Femeia, Handicapatul)
(Bărbatul 1 , Bărbatul 2 , Femeia şi Handicapatul se bulucesc la uşă, fiecare dorind să intre întâi. Uşa se deschide brusc. Bărbatul 1 cade în brânci, se ridică iute şi începe să înjure printre dinţi)
Handicapatul (ridicându-şi cârja de jos) : Eu am prioritate.
Bărbatul 2 : Iar eu am fost primul. Respectaţi ordinea! Ei...
Femeia: Ba eu am prioritate! Femeile....
Bărbatul 1 (ridicându-se de jos): Şi liniştiţi-vă odată, pentru Dumnezeu! Doar nu suntem vite!
Femeia: Cum îndrăzneşti să mă faci vacă, boule?
Bărbatul 1: Dar e inadmisibil! Cine te-a făcut vacă? Măsoară-ţi, te rog, cuvintele!
Bărbatul 2 : Vă rog! Aşa n-ajungem nicăieri. Dar unde este uşa? Interesant! Doar o fereastră. (vrând s-o deschidă) Şi asta blocată!
Femeia: Hopa! Acuma să vă văd!
Bărbatul 1: Nu se poate! (încearcă şi el, dar se lasă păgubaş) Bine, dar e inadmisibil!
Handicapatul: Mai ştiţi altceva decât să vă văicăriţi? (se apropie hotărât, dă în sus şi în jos de mâner şi roşu ca un rac izbucneşte furios): Ei drăcia dracului! Nu se poate!
Tabloul al III-lea
Decor:
Acelaşi ca în Tabloul al II-lea
(Aceiaşi, Bărbatul 3)
Bărbatul 3 (smucindu-se, intră pe uşa din stânga, aproape căzând în brânci şi încă buimac izbucneşte): Ce-i aici?
Bărbatul 1 : Nu se vede? Purgatoriul.
Bărbatul 3 : Şi nu vă mai jucaţi cu cuvintele! Aici e o fereastră în toată regula. Ce purgatoriu vi se năzare?
Femeia: Aoleu!
Bărbatul 2 : Să fii sănătos! De uşă am trecut.
Femeia: De uşă? De foarte multe uşi, domnule!
Bărbatul 3 : Ionescu.
Femeia: N-are importanţă cum te cheamă. Oricum, aici vei fi redus la unitate.
Bărbatul 2 : Da! Da.
Bărbatul 3 : Nu înţeleg.
Handicapatul: Aveţi destul timp să înţelegeţi. Dar, oricum, aţi venit târziu, din păcate!
Bărbatul 3 : De ce?
Handicapatul: S-au dat.
Bărbatul 1 : Ce s-au dat, că noi n-am văzut nimic?
Handicapatul: Pomenile. Gata! Gata cu pomenile, domnilor! La muncă cu golanii!
Bărbatul 3 : Dom’le, nu-ţi permit, mă-nţelegi? Eu am venit să...
Handicapatul: Te-ai trezit târziu. Gata!
Bărbatul 3(disperat): Domnilor, ce tot bodogăne snamenia asta, că nu înţeleg nimic? Cum să aşteptaţi la o fereastră? Şi mai ales ce? Dar e inimaginabil.
Bărbatul 1 : Dacă n-ai imaginaţie, să fii sănătos!
Femeia: Bine zis. Avem noi şi pentru dumneata! (izbucnind într-un râs necontrolat)
Bărbatul 2 : Raison!
Bărbatul 3 : Nu înţeleg.
Handicapatul: Dacă nu-ţi convine să aştepţi, nicio problemă. Avem răbdare berechet. Îţi dăm cu împrumut, dacă vrei.
Bărbatul 1 : Dar cu dobândă. Ca la bancă. Ha! Ha! Ha!
Bărbatul 3 : Ce este de râs aici? Dar aşteptaţi la o fereastră. Şi cu gratii pe deasupra. Ăsta e un nonsens.
Femeia: Dar eşti imposibil! Ai trecut de uşă...
Bărbatul 3 : De uşa spre anticameră. Aşa am înţeles, dar văd că aici m-am blocat.
Handicapatul: În sfârşit, ai priceput.
Bărbatul 2 : Am trecut cu chiu cu vai de-atâtea uşi, de marea UŞĂ în cele din urmă...
Bărbatul 1 : Dar ni s-a-nfundat la o amărâtă de fereastră.
Femeia: Acuma ai înţeles?
Bărbatul 3 : Nţ! Să mă pici cu ceară şi zău că nu pricep! (dă să deschidă fereastra şi rămâne înmărmurit) Bine, dar e blocată!
Bărbatul 1 : Păi, credeţi că noi am stat de Lemn - Tănase până acum?
Bărbatul 2 : Numai o dată n-om fi încercat s-o deschidem?
Femeia: Dar să ne respectăm rândul, totuşi! (Bărbatului1) Eu sunt după dumneavoastră.
Bărbatul 1 : O ţineţi una şi bună cu respectarea rândului.
Handicapatul: Sunteţi de-a dreptul obsedată.
Femeia (furioasă, ia cârja ce se afla rezemată de perete): Ei...
Bărbatul 3 : Şi-aşteptaţi demult aici?
Bărbatul 1 : Dumneata ce crezi?
Bărbatul 3 : Eu ştiu?! N-am de unde să ghicesc. Abia am venit, nu?!
Bărbatul 1 : Şi ce-a făcut Dinamo? Aşa-i că e pe făraş?
Femeia: Că de asta ne arde nouă acuma? Of! Bărbaţii! În loc să găsiţi soluţia problemei, o daţi pe distracţie: fotbal, politichie...
Bărbatul 3 : Hopa! De când e politica distracţie? Eu candidez pentru postul de consilier la primărie, aşa că te rog să îţi măsori cuvintele.
Handicapatul (ridicând furios cârja): Aha! De ăştia-mi erai! Bine c-ai zis, cutră!
Bărbatul 1 : Oameni buni, calmaţi-vă!
Bărbatul 2 : Suntem cu toţii în aceeaşi oală, ce dracu’!
Femeia: Chiar aşa!
Bărbatul 3 : Păi dacă mă jigneşte?!
Handicapatul: Eu pe tine sau tu pe noi?
Bărbatul 1 : Fredi, fii calm!
Handicapatul: Ei drăcia dracului!
Bărbatul 1 (Bărbatului 3): Vii de afară, adică, eşti conectat la evenimente, ce se mai aude?
Bărbatul 3 : Cu ce?
Bărbatul 2 : Pică sau nu pică?
Femeia: Guvernul, că doar nu tata–mare?
Bărbatul 3 : Complicat.
Bărbatul 2 : Dacă nici dumneata nu ştii, atunci cine?
Bărbatul 3 : N-am de unde. Credeţi că se poate şti? Într-o democraţie...
Bărbatul 2 : Ai dracului ne-am făcut! Cum nu ştim o explicaţie, o dăm pe teorie.
Femeia: Mama ei de democraţie!
Bărbatul 3 : Mulţi ai în grădină, Doamne! (dă să iasă, dar constată că nici uşa nu se mai poate deschide)
Handicapatul: Vi s-a înfundat, na!
Femeia (trăgând disperată de uşă): Asta ne mai lipsea! (Bărbatului 3 ) Ce-ai făcut, omule?
Bărbatul 3 : Eu?
Bărbatul 1 : Da’ cine?
Bărbatul 2 : Dumneata!
Handicapatul: Vrei s-o dai la-ntors acuma? Nu ai venit ultimul?
Bărbatul 3 : Şi ce-are a face?
Bărbatul 1 : Te faci că nu vezi? (dă să deschidă uşa) Poftim! S-a blocat şi uşa!
Femeia: Aici ne putrezesc oasele.
Bărbatul 2 : Şi mai taci, femeia lui Dumnezeu! (încearcă şi el să deschidă uşa, dar zadarnic)
Femeia (apropiindu-se de fereastră): Poate s-a deblocat fereastra, mai ştii? Or fi în legătură. Se blochează una, se deblochează ailaltă.
Handicapatul: Vezi să nu!
Femeia (insistă zadarnic să deschidă fereastra): Ptiu! (Handicapatului, măsurându-l de sus pân josi) Te-a întrebat cineva ceva, omule?
Handicapatul: Dar sunteţi incalificabili!
Bărbatul 3 : Chiar aşa. Mâine...
Bărbatul 1 : Păi, eu ce ziceam?
Bărbatul 3 : Mâine trebuie să fiu la parlament. Partidul...
Femeia: Că ne şi arde nouă de partidul dumitale! Sâc! Sâc! Sâc! (bate din pumnii strânşi copilăreşte) N-o să se voteze nicio moţiune, că lipseşte Ionescu. Din lipsă de cvorum. Ha! Ha! Ha!
Bărbatul 3 : De moţiune e vorba aici sau de soarta noastră?
Bărbatul 1 : Chiar aşa!
Bărbatul 2 : Bine că s-a blocat, la o adică.
Bărbatul 3 : Unde credeţi că ajungeţi trecând de o fereastră, oameni buni?
Femeia: Nu ştim. Poate ne spui dumneata. Doar eşti ditamai politicianul, trebuie să fii informat, nu?! Dacă nu ştii dumneata, atunci cine?
Bărbatul 3 : Dar confundaţi lucrurile.
Bărbatul 1 : Aveţi de gând să terminaţi odată cu atitudinea asta puerilă?
Handicapatul: Chiar aşa. Sunteţi artişti în a vă fofila. Găsiţi o soluţie acestei situaţii fără ieşire, mama voastră!
Bărbatul 2 : Că tu oi fi mai breaz!
Femeia: De ceartă vă arde acuma?
Handicapatul: Uf! Ce infantili!
Bărbatul 3 : Nu sunt eu omul care să vă scoată din rahat. V-am spus. Mă confundaţi. Am căzut...
Femeia: Ca musca-n lapte, ce să-ţi spun? Că te-om şi crede?
Bărbatul 3 (alergând de la uşă la fereastră, neliniştit, încearcă să le deschidă): Nu se poate! (arătând uşa) Pe aici am intrat.
Handicapatul: Şi ai blocat-o. Felicitări!
Bărbatul 3 : Eu?
Bărbatul 1 : Da’ cine? Că doar nu Mariţa Florăreasa?
Bărbatul 2 : Frumos mod de a fugi de răspundere.
Femeia: Se vede că eşti un politruc de doi bani.
Bărbatul 3 : Da’ nici măcar n-am ajuns. V-am spus doar, acum candidez.
Bărbatul 1 : Are importanţă?
Bărbatul 2 : Măi fraţilor, terminaţi odată cu cearta! Nu duce la nimic.
Femeia: OK! Terminat. Linişte! Ce se aude între termopanele astea? Moartea?
Bărbatul 2 : Fii rezonabilă, te rog!
Femeia: Fie!
Handicapatul: Dar asta nu vă disculpă, da?!
Bărbatul 3 : Eu - vinovat? Nu înţeleg de ce m-aş face vinovat.
Handicapatul: De toate. Şi nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi.
Bărbatul 3 : Dar e o crimă să acuzi pe cineva fără argumente. Aveţi vreo dovadă împotriva mea?
Bărbatul 1 : Nu e nevoie de dovezi, stimabile!
Bărbatul 2 : Destul că eşti politician. Am zis. N-ajunge oricine în posturi-cheie, da?!
Femeia: Haide, deschide fereastra, dacă tot te pretinzi mare! Chiar, ce fereastră e asta?
Handicapatul: Şi încotro duce, dacă nu ţi-e cu supărare?
Bărbatul 3 : Nu v-am spus că nu ştiu? (se apropie de fereastră şi se aşază lângă ea)
Femeia: Aşteptaţi, dom’le! Suntem şi noi la rând.
Bărbatul 3 : Eu îi dau un pumn.
Bărbatul 1 : Afară e un soare orbitor, iar noi stăm nemişcaţi, înghesuiţi ca sardelele, în cămăruţa asta de doi pe doi.
Bărbatul 2 : Şi ce-ai vrea? Să valsăm pe muzica lui Vivaldi?
Handicapatul : Spargeţi geamul odată!
Bărbatul 1 : Păi, n-am încercat, că doar ai fost aici? Nu e un simplu geam, aşa cum pare. Dacă am avea o rangă...
Femeia (Handicapatului): Trage-i, dom’le, un cot, că te văd voinic!
Handicapatul: Fără batjocură, te rog! Eu am venit să aştept.
Femeia (tot mai furioasă): Şi ce aştepţi, mă rog? Să pice para mălăiaţă? Aoleu! Bărbaţi sunteţi voi? Cârpe sunteţi, nu altceva! Mi se face şi greaţă, zău aşa!
Bărbatul 1 (Handicapatului) : Chiar aşa. Dă-i una!
Handicapatul: În cârje şi să-i dau una?
Bărbatul 1 : Şi ce are a face?
Handicapatul: Hai şi nu mai face pe deşteptul!
Bărbatul 1 : Nu, zău! Chiar te rog să-i dai un brânci! Cine ştie?! Poate providenţa...
Femeia: Serios! Câţi dintre semenii dumitale nu sunt mult mai vânjoşi decât oamenii care se dau drept sănătoşi?
Handicapatul: De parcă ar mai fi cineva sănătos pe planeta asta bolnavă?! Dar chiar întreceţi măsura! Nu vă cunosc, nu mă cunoaşteţi, cum puteţi face asemenea afirmaţii?
Femeia: Dom’le, eu ştiu una şi bună. Mi-a trebuit o viaţă să trec de uşă, e drept, cu lacăt şi yală, iar acum mă izbesc de o prăpădită de fereastră.
Bărbatul 1 : Prăpădită?! Parcă am stabilit ceva. Are gratii metalice şi e mai mult ca sigur securizată.
Femeia: Şi ce dacă? Am spart noi uşa?
Handicapatul: Am spart-o? Nu-mi aduc aminte.
Femeia: Nu vorbesc cu dumneata. Vezi-ţi de Parkinsonul sau de Alzheimer-ul dumitale, da?! (celorlalţi) Haide, răspundeţi! Am trecut noi de uşă în cele din urmă?
Bărbatul 1: Drept, am trecut, numai că...
Femeia: Ce vrei să spui? Ne izbim de o fereastră? Ei... (se apropie şi vrea să-i dea un pumn, dar e reţinută la timp de Bărbatul 3 )
Bărbatul 3 (punându-se în faţa ei) : Vreţi să intrăm cu toţii în puşcărie? Dacă vă lăsăm s-o spargeţi, suntem complici. Stăpâniţi-vă, ce dracu’!
Bărbatul 2 : Dar nici să aşteptăm aici ca proştii nu se face!
Bărbatul 3 : Dar cine-a zis să aştepţi? Poţi pleca de unde ai venit teafăr şi nevătămat. Ei...
Bărbatul 2 : Adică, după ce am aşteptat o viaţă să mi se deschidă o amărâtă de uşă, s-o iau acum de la capăt? Ia ascultă, dom’le, cu cine crezi că vorbeşti?
Tabloul al IV-lea
Décor:
Acelaşi ca în Tabloul al II-lea
(Aceiaşi, Funcţionarul)
(Funcţionarul intră, rămâne în loc câteva clipe şi descumpănit de ceea ce vede, vrea să se întoarcă de unde a venit, dar este reţinut de Bărbatul 3 care se agaţă de el ca de un colac de salvare)
Funcţionarul (bâlbâindu-se) : Ce-i aici?
Bărbatul 3 : Nu e ceea ce pare. Noi aşteptăm...
Funcţionarul: Dar ce e cu combinezoanele astea pe voi? Nu cumva sunteţi stafii? Mă înşel cumva? Am vedenii?
Bărbatul 3 : (eludându-i întrebarea): Aşteptăm să se deschidă fereastra.
Funcţionarul : Chiar că m-aţi băgat în ceaţă. Pentru ce? Unde vreţi să ajungeţi?
Femeia : Păi, asta e singura ieşire. De uşă, de marea UŞĂ am trecut. Vrem să ieşim.
Funcţionarul : Unde să ieşiţi? Ne aflăm la etajul douăzeci. Doar nu vreţi să vă aruncaţi pe fereastră? Asta ar fi mai presus de înţelegerea mea. Nu ştiu! Nu cumva?...
Bărbatul 1 : Vai de mine! Aţi înţeles complet greşit. Noi am crezut că după ce am trecut de uşa asta blestemată, ăsta e singurul drum către...
Funcţionarul : Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Ce-are a face mântuirea cu fereastra băncii ăsteia?
Femeia: Ne aflăm într-o bancă?
Funcţionarul : La etajul douăzeci.
Handicapatul: Formidabil! Vă daţi seama?
Funcţionarul : Eu ce vă zic?! Ce are a face o bancă oarecare cu mântuirea sufletului?
Bărbatul 2 (revenindu-şi): Păi, cam are, să ştiţi. Nu vă închipuiţi cât de mult are, da... Că dacă aş scăpa de rata de la bancă, aş putea muri liniştit.
Funcţionarul : N-aţi murit încă? Adică, vreau să spun, nu sunteţi o stafie? Sunteţi cumva deghizaţi în, ştiţi dumneavoastră ce, ca să…? Fiind în sediul unei bănci, nu ştiu... (dar nu îşi duce ideea până la capăt, dându-şi seama că e periculos, fiind în inferioritate numerică)
Bărbatul 2 : Ce stafie vezi, dom’le, aici?
Funcţionarul : Mă rog, fie precum zici! Dar nu te lasă datoria să mori?
Bărbatul 2 : Nu prea! Adică, nu mă lasă, ce mai!
Funcţionarul : Ce tot îndrugi acolo?
Bărbatul 3 : Are dreptate, da! Şi eu tot la fel, dacă aş scăpa de datorii... Mântuirea sufletului ar fi soluţia, dar nu mă lasă datoria.
Funcţionarul: Nu ştiu. Credeţi că vă aflaţi unde trebuie? N-aţi greşit cumva adresa, etajul? Cine v-a trimis aici?
Handicapatul (altoindu-l cu cârja pe spinare): Îţi dăm noi etaj acuma! Auz’ la el?!
Funcţionarul (neluându-l în seamă, vădit preocupat): Nu, serios, cine v-a îndrumat să veniţi aici? Ce are a face mântuirea cu o bancă?
Bărbatul 3 (împăciuitor): Să ne înţelegem omeneşte! Nu e cazul să...
Funcţionarul: Nu încape nicio înţelegere aici! Dacă nu ieşiţi imediat, anunţ poliţia. Am zis. (vrea să formeze numărul poliţiei, dar constată că nu are semnal)
Femeia: Dom’ şef, aici e o confuzie.
Funcţionarul: Şef? Ce şef?
Femeia: Mă rog, e un fel de a spune. O formulă de respect. De când aţi intrat pe uşă, am înţeles că sunteţi omul potrivit.
Funcţionarul: Potrivit? Pentru ce potrivit? Nu înţeleg.
Femeia: Ştiţi dumneavoastră! Nu e nevoie să vă dăm noi indicaţii. V-am aşteptat, să ştiţi, să ne luminaţi. Lampa lui Diogene e mic copil pe lângă dumneavoastră.
Funcţionarul: Eu-Diogene? Dar sunt un simplu funcţionar. Mă confundaţi.
Bărbatul 1 : Pe dumneavoastră? Imposibil! Noi vă aşteptam.
Bărbatul 3 : Da, pe dumneavoastră.
Funcţionarul: Dar e o confuzie.
Femeia: Nu e nicio confuzie. Chiar pe dumneavoastră vă aşteptam. Ne scuzaţi pentru nechibzuinţa noastră, dar ne pierdusem răbdarea, să ştiţi!
Funcţionarul: Răbdarea? Ce fel de rădare?
Bărbatul 1 : Haide, hai! Nu vă mai prefaceţi.
Femeia: Sunteţi modest, am înţeles! Dar trebuie să ştiţi secretul. Doar lucraţi aici.
Funcţionarul (retractil): Vai de mine, nu! Eram doar în trecere. Trebuie să ajung la ultimul etaj. Am venit numai să las câteva dosare.
Bărbatul 3 : Vedeţi că ne înţelegem? Aveţi dumneavoastră dosarele noastre? Nu se poate să nu le aveţi, că am înţeles că fiecare avem un dosar pitit pe undeva?!
Femeia: E clar. Sunteţi omul nostru.
Handicapatul: Pe el! (îi smulge din mână geanta diplomat)
Funcţionarul: Dar e o neînţelegere! Nu sunt omul care vă trebuie! (deschide geanta aflată la handicapat) Poftiţi! Aici am ultimul bilanţ al unei firme. Sunt un simplu contabil.
Bărbatul 1 : Aha! Deci dumneata ne contabilizezi greşelile, iar când ajungem la poata raiului... De ăştia îmi erai şi te dai fată mare? Nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ţi miroase?! Ptiu!
Bărbatul 2 : Deschide fereastra!
Funcţionarul (încercând s-o deschidă): Cred că e securizată. Nu uitaţi! Ne aflăm, totuşi, într-o bancă.
Bărbatul 1 : Vedem că nu se deschide, dar dumneata eşti doar împuternicitul Lui...
Funcţionarul: Al cui?
Femeia: Te faci că nu pricepi? Dar asta nu se trece aşa! (ridică mâna să îl altoiască pe funcţionar )
Bărbatul 2 (femeii): Vă rog să vă temperaţi! Aşa nu ajungem nicăieri.
Funcţionarul: V-am spus, e o confuzie.
Bărbatul 1 : Când ajungeţi la ananghie, toţi daţi bir cu fugiţii. Niciunul nu aveţi curajul de a vă asuma răspunderea.
Funcţionarul: Nu înţeleg.
Bărbatul 1: Şi dacă înţelegi, tot un drac.
Funcţionarul: Fiţi mai explicit!
Bărbatul 1 : Ha! Ha! Ha! Domnul contabil nu pricepe.
Femeia: Zi mai bine că se preface, da?!
Bărbatul 3 (pierzându-şi răbdarea): Şi vorbeşte odată, lepră! Ce-i cu noi aici? Unde duce fereastra asta?
Funcţionarul: De unde să ştiu eu? Dar fereastra asta dă, cu siguranţă, spre cer. Fiind la etajul al XX-lea, se înţelege, nu?!
Bărbatul 1 : Se înţelege, pe dracu’!
Femeia: Nu se înţelege nimic.
Handicapatul : Frumos mod de a explica zbaterea omului. Când reuşeşte să deschidă UŞA, marea UŞĂ, i se blochează fereastra.
Bărbatul 1 : Iar fereastra duce către cer. Un mare fâs!
Bărbatul 3 : Ia ascultă, măi ţâcă, pe cine crezi că prosteşti? Ai impresia că vorbeşti cu Mariţa florăreasa?
Funcţionarul: Nu. Adică, în definitiv, chiar nu vă cunosc. Mă cunoaşteţi cumva? Vă cunosc eu de undeva? Din păcate, cred că...
Femeia: Din păcate, trebuie să ştii, domnule... Suntem mai presus de toate oameni, da?! Omul în faza sa cea mai avansată.
Funcţionarul: Oameni? Dar sunteţi modeşti, trebuie să recunosc.
Femeia: Ce vreţi să insinuaţi?
Funcţionarul: Chiar nu înţeleg unde bateţi.
Handicapatul : Nici nu ne aşteptam să înţelegi. E mult prea simplu pentru mintea complicată a unui contabil.
Funcţionarul: Ce vreţi să spuneţi?
Handicapatul : Las-o moartă! Scuze! Gândeam cu voce tare. Mi se întâmplă uneori. Fă abstracţie, te rog, de cuvintele mele!
Funcţionarul: Bine, dar e o insultă.
Handicapatul : Şi ce mai contează una în plus sau în minus, când suntem scuipaţi în obraz în fiecare zi de semenii noştri, iar noi, în spirit creştinesc, îl întoarcem şi pe celălalt.
Femeia: Şi dacă vrei să ştii, chiar nu te-a jignit nimeni. Noi nu facem decât să spunem ADEVĂRUL. Dar adevărul se pare că supără al dracului.
Funcţionarul: Ce adevăr? Al cui adevăr, mă rog?
Bărbatul 1 : Bine zis: Al cui ADEVĂR?
Bărbatul 2 : Chiar aşa. Există mai multe adevăruri?
Funcţionarul: Să-mi fie cu iertare, dar fiecare vede numai ceea ce înţelege. Aşadar, fiecare om interpretează un fapt sau un fenomen în funcţie de nivelul lui de gândire, de cunoaştere.
Bărbatul 3 : Hodoronc-tronc! Numai de filozofie nu ne arde acuma!
Funcţionarul: Dar nu e vorba de filozofie. Aşa stau lucrurile, pur şi simplu.
Bărbatul 1 : Oare?
Handicapatul : Ia nu mai plecaţi urechea la cai verzi pe pereţi! Nu vedeţi că ăsta ne râde în nas? Pun pariu că nu poate deschide fereastra.
Femeia: Haide, deschide-o, că oameni suntem! Te-om răsplăti şi noi cumva.
Funcţionarul (privindu-i cu mirare) : Oameni? Ştiu eu?! Dar v-am spus, cred că e securizată. Doar ne aflăm în sediul unei bănci, ce naiba! Şi-apoi nu e departamentul meu. Sunt doar în trecere pe aici. Am greşit doar etajul. Acum am văzut că...
Bărbatul 2 : Frumos, n-am ce zice! Cum nu ştim o rezolvare a unei dileme, am greşit etajul. Nu ne aflăm la locul potrivit. Ruşine!
Bărbatul 3 : Aveţi dreptate! Nici eu nu mă aflu la locul potrivit.
Bărbatul 1 : Dar uşa ni s-a deschis în cele din urmă.
Femeia: Şi să ne împiedice înaintarea o fereastră oarbă? Nu se face.
Funcţionarul: Păi, vedeţi? Aşteptaţi să se deschidă şi fereastra!
Handicapatul (pe un ton batjocoritor): Sesam, deschide-te! Ptiu! (Funcţionarului) Scârnăvie! Piei din ochii mei! Nu suntem batjocura ta!
Funcţionarul: Domnule, eu nu v-am jignit. Nu permit!
Handicapatul : Dar ne-ai râs în nas! (dându-i jos diplomatul, acesta se deschide, iar hârtiile se înşiră pe jos) Poftim!
Funcţionarul: Vai de mine! (adună hârtiile) Dar sunteţi de comă!
Femeia: În comă o să intri dumneata dacă nu ne deschizi geamul!
Bărbatul 3 : Apasă dumneata! Noi am încercat de sute, da’ ce zic eu, de mii de ori şi nimic!
Femeia: Dumneata îţi baţi joc de oameni făcuţi gata? Cum poţi crede că nu am încercat?
Funcţionarul: V-am spus că e posibil să fie securizată. Aţi apăsat de jos în sus?
Handicapatul : Cum adică?
Bărbatul 1 : Am apăsat în toate sensurile posibile.
Femeia: Da.
Bărbatul 2 : Desigur. Chiar eu adineauri. Dar chiar îţi baţi joc de noi.
Funcţionarul: N-am avut nici cea mai mică intenţie, dar dacă...
Handicapatul : Adică, nu excluzi această posibilitate?
Funcţionarul (neînţelegând unde bate): Nu trebuie să excludem nicio probabilitate. Suntem, totuşi, în sediul celei mai mari bănci din lume.
Bărbatul 3: Nu înţeleg. Ce vreţi să spuneţi?
Funcţionarul: Nimic. Scuze! Dar v-am spus...
Handicapatul : Ai spus pe dracu’, aia ai spus! Aşa faceţi toţi. Daţi cu bâta-n baltă, iar apoi vă cereţi iertare. Dar e inadmisibil, dom’le!
Funcţionarul: Da’ ce mai este admisibil în lumea asta?
Handicapatul (tot mai furios): Totul! De la prostituţie şi corupţie până la nesimţire şi josnicie, toate sunt admisibile.
Funcţionarul: Până sunt descoperite, să fim înţeleşi.
Bărbatul 1 : Da, dar până să fie descoperite, trai, neneaco, pe spinarea proştilor! Iar de cele mai multe ori se minimalizează dacă nu chiar se clasează definitiv şi irevocabil.
Bărbatul 2 : Că bine zici!
Funcţionarul: La mijoc e o neînţelegere, v-am spus! Eu sunt un simplu funcţionar.
Femeia: Un bugetar ce trăieşte pe spinarea contribuabililor! Huo! (îi dă brânci, se dezechilibrează şi cade)
(Funcţionarul se ridică iute de jos)
Bărbatul 1 (luându-i o scamă imaginară de pe umăr): Şi cu asta ce facem? Cu pata asta cum rămâne?
Funcţionarul (scos din sărite): Dom’le, pân-aici!
Bărbatul 2 : Adică, vrei să spui că eşti nepătat?
Femeia: Dracu’ te-o crede!
Handicapatul : Da’ cine-o mai fi nepătat, aşa nu vă întrebaţi? Eu pot să jur cu mâna pe Biblie, şi martor mi-e Domnul că sunt credincios, că nu mai este nimeni curat.
Funcţionarul (aranjându-şi cravata şi costumul): Aşa o fi, că prea spuneţi!
Handicapatul : Aşa este, dom’le! Şi nu admit să fiu contrazis. S-a înţeles?
Femeia (încearcă din nou să deschidă fereastra): Mama ta de fereastră! Cine-o fi inventat-o?
Bărbatul 1 : Sigur, nu un contabil.
Bărbatul 2 : Nici un profesor...
Femeia: Ce vrei să insinuezi? Dacă sunt profesoară, crezi că n-aş fi în stare să... ? Ei!
Bărbatul 2 : Şi nu-mi răstălmăci vorbele! Nu ştiu, ai un dar de a...
(Funcţionarul profită de neatenţia tuturor şi se face nevăzut pe uşa care se deschide ca prin farmec în faţa lui )
Handicapatul : Hait! L-am scăpat! Cine ne mai scap-acum din iadul ăsta? (zgâlţâind uşa) Poftim! Acum s-a blocat şi uşa. Un moment de neatenţie şi dus a fost.
Femeia: Aşa sunt toţi bărbaţii. Fac pe cocoşii, dar când e vorba la o adică, dau bir cu fugiţii.
Handicapatul : Ai grijă cum vorbeşti! Uiţi că eşti în inferioritate? Ei!
Femeia: Poftim cine vorbeşte!
Handicapatul : Şi nu fii obraznică!
Bărbatul 1 : Doar suntem în aceeaşi oală, ce dracu’! De ceartă vă arde-acuma?
Handicapatul : Ea a-nceput.
Femeia: Ba el!
Handicapatul : Ba ea!
Bărbatul 2 : Sunteţi în grupa mică sau într-a mare, ca să ştim o socoteală, nu de alta?
Femeia: Nici chiar aşa!
Bărbatul 1 : Păi, dacă vă purtaţi ca nişte copii, ce să mai credem?
Femeia: Fie şi-un lup mâncat de oaie, dar asta nu se trece aşa.
Handicapatul : Poftim cu ce-şi pierd vremea? Bine! Dar o să ţin minte, să ştiţi!
Femeia: Să ieşim noi de aici!
Handicapatul : Să te-audă bunul Dumnezeu! Pacea fie cu tine!
Bărbatul 1 : Şi potoliţi-vă odată!
Femeia: OK! Fie! Dar eu n-am de gând să îmi petrec amarul de zile pe care le mai am de trăit în faţa unei ferestre oarbe.
Handicapatul: N-auzi că duce către cer?
Femeia: Şi ce folos dacă eu nu pot vedea CERUL?
Bărbatul 2 : Ai să-l vezi cât de curând. Răbdare! Cu răbdarea treci marea.
Femeia: Când? La sfântu-aşteaptă? Că mi s-a luat de când aştept!
Bărbatul 3 : Vezi, asta nu pricepe omul. Nu e de ajuns să aştepte. Trebuie să acţioneze.
Bărbatul 2 : Ia uite, unde îmi era viteazul! Acţionează, frate! Cine te opreşte? Ţi-am pus noi piedică?
Bărbatul 3 : Trebuie să acţionăm sinergic, altfel...
Femeia: Altfel ce?
Handicapatul: N-ai priceput nici acum? Da’ tare mai eşti de cap! Trebuie să fim uniţi ca să...
Femeia: Bine, mă! Haideţi! (se apropie de fereastră) Toţi odată! Că pe rând n-am reuşit!
(încearcă la unison s-o deschidă, dând de mâner şi în sus şi în jos, dar nu reuşesc)
Bărbatul 2 : Vedeţi că nu se poate? (Bărbatului 3, măsurându-l de jos în sus) Auzi la el? Sinergic? Acuma te-ai lămurit? Şi te pretinzi “Catindat”?!
Bărbatul 3: Şi nu mă lua în băşcălie, că n-am mâncat din aceeaşi strachină?!
Bărbatul 2 : Dar din aceeaşi troacă, în mod sigur, altfel, nu ajungeam în aceeaşi cocină.
Bărbatul 3 (enervându-se): Ei drăcia dracului! Sunt batjocura ta?
Bărbatul 2 : Te supără evidenţa?
Femeia (încercând să-i tempereze): Haideţi, haideţi, că aşa nu facem nimic!
Bărbatul 3 : Păi, dacă...
Bărbatul 1 : Ajunge! Gata! Mi-a venit o idee salvatoare.
Bărbatul 2: Poftim unde-mi era omul cu ideile! S-auzim!
Bărbatul 3 : Dar să stabilim o regulă! Fără băşcălie, da?!
Bărbatul 1: Cum doriţi.
Femeia : Cum dorim sau cum se cuvine? Ei...
Bărbatul 1 : Dar este o idee bună, să ştiţi!
Handicapatul: I-auz’?! Ai scos-o cumva din joben? Dar unde îţi e jobenul, că văd că?...
Bărbatul 1 (căutându-se în buzunar, scoate telefonul mobil): Mort! I s-a descărcat bateria.
Femeia : Păi, de când stăm aici, cred şi eu.
Handicapatul: Chiar, de când stăm?
Femeia : Are importanţă? Verificaţi-vă telefoanele! Poate...
(toţi îşi verifică telefoanele)
Bărbatul 2 : Nu se poate! Mort!
Femeia: Idem!
Handicapatul: Ibidem! Aoleu! Aici murim.
Bărbatul 1 : De ce? (încercând fără succes să deschidă uşa) Nu se poate! E tot blocată! Dar pe unde o fi ieşit diavolul de funcţionar, că nu văd altă uşă?
Femeia (intrând în panică): Bine-zis diavol! Chiar murim aici.
Handicapatul (încercând să deschidă şi el uşa): Nu se poate! Cine a blocat-o? Când? Doar pe aici am intrat, nu?!
Femeia : O luăm da capo? Dar şi funcţionarul tot pe-aici a ieşit. Aici se petrec fenomene paranormale, nu credeţi?
Handicapatul: Nu ştiu, adică e posibil orice.
Bărbatul 2 : Clar! Aici ne putrezesc oasele. Mama ta de fereastră!
Bărbatul 1 : Mama ei de uşă!
Femeia : Altceva mai ştiţi decât să înjuraţi? Voi sunteţi bărbaţi? Cârpe, asta sunteţi! Nu sunteţi în stare de nimic! O fi având un cifru. În mod sigur, dar de ce nu ni l-a spus funcţionarul? Interesant!
Handicapatul (ascultă atent): Ia stai! O clipă! Linişte!
Femeia (turuie înainte): Ce să stăm? Ce s-aşteptăm? Moartea? Uf! (se lasă jos pe podea şi îşi cuprinde capul în palme)
Handicapatul (lasă cârja alături şi se aşază jos, sprijinindu-se de zid): Chiar c-am obosit!
Bărbatul 1 (aşezându-se în faţa lui): Da’ eu?!...
Bărbatul 2 (se aşază şi el jos): Ne-a stors de vlagă lupta asta cu morile de vânt.
Bărbatul 3 (rămânând în picioare): Aşa repede depuneţi armele?
Femeia : Bravos! Şi-acuma ce aşteptăm, mă rog?
Handicapatul: O minune.
Bărbatul 3 : Chiar credeţi în minuni? V-a luat Dumnezeu minţile?
Bărbatul 1 : Ni le-o fi luat, poţi să mai ştii?!
Handicapatul: Numai o minune ne mai poate scăpa, nu credeţi?
Bărbatul 3 : Măi, măi, măi! Cum nu găsiţi o soluţie la ceva, o daţi pe miracole! Numai un miracol ar fi în stare. Dar OMUL este o fiinţă superioară, dragii mei! Nu se împăunează el cu atâtea şi atâtea realizări, descoperiri, care într-o bună zi, daţi-mi voie, îi vor pune capul?
Bărbatul 1 : Şi păstrează-ţi reflecţiile, stimabile, pentru un eventual proiect de lege, da?!
Bărbatul 2 : Chiar ne scoţi din sărite.
Handicapatul: Cine nu crede în miracole nu e un om adevărat. Eu am orbit, da’ vederea mi-a revenit, pentru că am crezut în minuni, da?!
Bărbatul 3 : Gogoşi! Şi încă fierbinţi! Mergi de vinde-le proştilor!
Handicapatul: Dar vă spun purul adevăr. Doctorii nu îmi dădeau nicio şansă, ba chiar nu voiau să rişte. Am fost operat pe riscul meu.
Femeia : Păi, vezi?! Ai fost operat, altfel, puteai s-aştepţi mult şi bine minunea.
Handicapatul: Ascultaţi aici! Doar o operaţie la un milion reuşeşte.
Bărbatul 3 : Nimic spectaculos. Ai fost acel unu dintr-un milion. Ce minune vezi aici?
Handicapatul: Poate vrei să spui c-am fost cel ales.
Bărbatul 1 : Auzi de ce le arde! Noi avem toate şansele să putrezim aici de vii, iar ei trăncăne vrute şi nevrute.
Bărbatul 2 : Lasă-i, dom’le, să se descarce! Fiecare cu debuşeul lui.
Bărbatul 3 : Dar eludarea realităţii nu duce la nimic.
Bărbatul 2 : Dimpotrivă, chiar e indicat să evadezi din când în când.
Bărbatul 1 : Eu ştiu? Credeam că e apanajul poetaşilor să bată câmpii. Noi...
Handicapatul: Ia asculă aici! Crezi că eu bat câmpii?
Bărbatul 1 : Nu era vorba despre dumneata. Era vorba de poeţi, ştiu eu, filozofi...
Handicapatul: Şi cu ce sunt mai presus filozofii şi poeţii, mă rog? Noi nu putem să gândim?
Bărbatul 1 (retractil): Dar n-a zis nimeni asta.
Bărbatul 2 : Aţi înţeles greşit. Vorbeam despre nevoia şi capacitatea omului de a se detaşa în momentele dificile de realitatea dureroasă.
Femeia : Ce vrei să spui? Că poţi face abstracţie acum de faptul că suntem în rahat până la gât? Vă rog, domnilor! Înseamnă că nu jucăm în aceeaşi piesă.
Bărbatul 3 : Da’ cine-a zis că joacă?
Handicapatul: Chiar aşa! Vi se pare acesta un joc?
Bărbatul 2 : Sunteţi incorigibili! Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire...
Femeia : În faţa unei ferestre, ce paradox!
Bărbatul 2 : Şi vă arde de cai verzi pe pereţi.
Handicapatul: Dar e inuman să gândiţi aşa. Am ajuns la capătul răbdării. Nu mi-am luat pastilele de nu ştiu cât timp, pentru că trebuie să recunoaşteţi că am pierdut noţiunea timpului, iar vouă vă arde de dispute banale, în fond.
Femeia : Dar cui îi arde, omule? Iar ai înţeles greşit.
Handicapatul: Aşa le înţeleg eu de-a-ndoaselea pe toate. Mi s-a mai spus, o, da, nu numai o dată, ba chiar de nenumărate ori.
Bărbatul 3 : Chiar mă exasperaţi! Mai este cineva cu capul pe umeri aici? A mai rămas cineva lucid?
Bărbatul 1 (uitându-se la telefonul mort): Dacă în condiţiile date ai asemenea pretenţii, înseamnă că nici tu nu eşti departe de a-ţi pierde luciditatea.
Bărbatul 3 : Fără aluzii, te rog! Eu am pus o întrebare sinceră.
Femeia: Lucizi pe dracu’! Poftim! Dobitocul ăsta a adormit. Vorba ceea: Nici că-i pasă de Năstasă, de Nichita, nici atâta! (îl scutură pe Handicapatul care adormise) Ai adormit? Nu e voie să dormi!
Handicapatul: Bine, dar mi-e foame.
Femeia : Ţi-e foame sau ţi-e somn, că nu înţeleg?
Handicapatul: Amândouă.
Bărbatul 1 : Asta ne mai trebuia! Crezi că nouă nu ne este de atâta timp?
Femeia : De cât timp? Cât crezi că a trecut, că eu n-am habar?
Bărbatul 1 : Păi dacă ne-au murit telefoanele, fă un calcul aproximativ. Mai pune la socoteală şi foamea, somnul şi o să-ţi faci o idee.
Femeia (încăpăţânată): Uite, eu nu pot. Dacă n-am văzut nici răsărit, nici apus, nici zi şi nici noapte, după ce să mă ghidez? După lumina albă, falsă, a neonului din tavan?
Handicapatul: Huo, moară stricată! Ne-ai făcut capul calendar!
Femeia (tot mai nervoasă): Şi n-am dreptate?
Bărbatul 2 : N-ai.
Bărbatul 1 : Chiar nu ai. Serios!
Femeia : Atunci, vă las pe voi să decideţi CE E DE FĂCUT. Sincer, eu nu mai am putere să mă bat cu morile de vânt.
Handicapatul: Ce ştii tu despre morile de vânt? Ce ştii despre mori? Concret.
Femeia : Păi, n-ai zis că sunt moară? Credeţi că voi sunteţi mai breji?
Handicapatul: Ne-ai lămurit buştean.
Femeia : Am tăcut. Poftim! Vorbiţi voi în locul meu acuma!
Bărbatul 3: E musai să vorbească cineva?
Femeia : Ca să afli soluţia unei probleme, trebuie să discuţi, nu?! Să pui în balanţă toate variantele posibile.
Bărbatul 3: Şi avem vreo variantă?
Femeia : Am tăcut.
Bărbatul 1 : Interesant! Când n-avem soluţii la o problemă, luăm poziţia mutului, dar când e vorba de bătut câmpii, nici dracu’ nu ne întrece.
Femeia : Fără insulte, da?!
Bărbatul 1 : Da’ cine te-a insultast, madam? Ia vezi! De când ne tragem noi de şireturi?
Handicapatul: Aţi luat-o pe arătură.
Femeia : Pe arătură suntem demult. Aba acum ai observat? Interesant!
Bărbatul 2 : Şi terminaţi odată cu ironiile! De înţepături ne arde nouă acuma? Lumea crapă şi plesneşte..
Femeia : Şi baba se frichineşte!
Handicapatul: Tu ai zis-o! Ha! Ha! Ha!
Bărbatul 3: Chiar că sunteţi din cale-afară, zău aşa!
Bărbatul 2 : Altceva mai bun nu aveţi de făcut?
Femeia : Aşteptaţi o clipă! Să meditez mai întâi! (ia poziţia lotus)
Bărbatul 3: Fără băşcălie, am zis.
Femeia : Ei, şi?! Ce-mi poţi face? Mă arunci pe fereastră? Aruncă-mă, dacă-ţi dă mâna, dom’ “catindat”! Îţi faci şi publicitate, nu?! Oricum, ar fi ceva! Nu sari în fiecare zi de la etajul douăzeci!
Bărbatul 3: (furios din cale-afară) : Ei drăcia dracului! Poftim! (o ia de subsuori, se apropie de fereastră, o deschide firesc şi instant o aruncă în gol)
(Bărbatul 1 , Bărbatul 2 şi Handicapatul rămâm încremeniţi cu mâinile la gură)
Tabloul al VI-lea
Decor
Acelaşi ca în Tabloul I
(Lumina se estompează, iar în prim-plan este adus patul în care se află întinşi Bărbatul 3 şi Soţia sa din Tabloul I)
(Bărbatul 3 , Soţia)
Bărbatul 3 (zbătându-se spasmodic): Nu!
Soţia (zgâlţâindu-l): Trezeşte-te! Ai avut un coşmar.
Bărbatul 3 (leoarcă de transpiraţie, se ridică în capul oaselor): Sunt un criminal.
Soţia: Ai dormit profund. A fost doar un vis.
Bărbatul 3: Vis?
Soţia: Exact. Îl vei uita îndată ce vei privi pe fereastră.
Bărbatul 3: Fereastră? Nu! (în spasme, contorsionat, se ridică din pat, se apropie de fereastră, o deschide şi se aruncă în gol)
Soţia (interzisă, se apropie de fereastră rămânând încremenită): O, nu!
ARTĂ DRAMATICĂ
28 membri
Descriere
Aici se postează piese de teatru şi scenarii de film.
Vă aşteptăm cu frumoasele d-voastră creaţii!
Whiskey cu fenobabarbital (dramă în şase tablouri)
de către ELENA AGIU-NEACSU
Mai 21
Personajele:
Bărbatul 1, 55 ani
Bărbatul 2, 60 ani
Bărbatul 3 , 65 ani
Soţia Bărbatului 3 , 60 ani
Handicapatul, 50 ani
Femeia, 55 ani
Funcţionarul, 35 ani
Tabloul I
Decor:
În dreapta se află un pat, unde Bărbatul 3 şi Soţia sa se pregătesc de culcare. În stânga patului, o noptieră pe care se află o veioză aprinsă cu abajur mov.
(Bărbatul 3 , Soţia)
Soţia (văzându-l că se foieşte): Ce se întâmplă? Nu poţi dormi?
Bărbatul 3 : Nu ştiu. Simt că sunt extenuat, dar nu e chip să închid ochii. Am avut o zi grea. Oamenii sunt atât de dificili. Şi apoi chiar nu cred că am sorţi de izbândă. E o concurenţă acerbă. Contracandidaţii mei au relaţii, cunoştinţe, pe când eu...
Soţia: Şi nu te mai gândi la asta! Mai e mult până la alegeri. Multe se pot schimba între timp. Să-ţi aduc un somnifer?
Bărbatul 3 : N-aş vrea sa iau. Ştii că nu obişnuiesc. Şi doar am băut whiskey.
Soţia: Păi, vrei să te-apuce dimineaţa treaz? N-o fi foc dacă iei o dată în viaţă.
Bărbatul 3 : Fie! Treacă de la mine.
(Soţia coboară din pat, iese câteva clipe din cadru şi deşi descoperă că nu are niciun somnifer în casă, îi aduce totuşi un fenobarbital. Bărbatul3 înghite pilula cu multă apă şi pune paharul pe noptieră, stingând veioza. Patul şi noptiera, aflate pe roţi, sunt trase încet din cadru)
Tabloul al II-lea
Decor:
O sală goală, luminată din tavan de un neon cu lumină albă. În partea stângă, se află o uşă, iar în fundal o fereastră cu gratii metalice.
Personajele sunt îmbrăcate asemenea stafiilor cu haine lungi, stil sac, prevăzute cu găuri în loc de orbite. Femeia-stafie se diferenţiază prin faptul că este legată cu un cordon peste mijloc, Handicapatul–stafie prin cârja în care se sprijină, iar Bărbaţii (1,2.3)–stafie prin vocea groasă.
(Bărbatul 1 , Bărbatul 2 , Femeia, Handicapatul)
(Bărbatul 1 , Bărbatul 2 , Femeia şi Handicapatul se bulucesc la uşă, fiecare dorind să intre întâi. Uşa se deschide brusc. Bărbatul 1 cade în brânci, se ridică iute şi începe să înjure printre dinţi)
Handicapatul (ridicându-şi cârja de jos) : Eu am prioritate.
Bărbatul 2 : Iar eu am fost primul. Respectaţi ordinea! Ei...
Femeia: Ba eu am prioritate! Femeile....
Bărbatul 1 (ridicându-se de jos): Şi liniştiţi-vă odată, pentru Dumnezeu! Doar nu suntem vite!
Femeia: Cum îndrăzneşti să mă faci vacă, boule?
Bărbatul 1: Dar e inadmisibil! Cine te-a făcut vacă? Măsoară-ţi, te rog, cuvintele!
Bărbatul 2 : Vă rog! Aşa n-ajungem nicăieri. Dar unde este uşa? Interesant! Doar o fereastră. (vrând s-o deschidă) Şi asta blocată!
Femeia: Hopa! Acuma să vă văd!
Bărbatul 1: Nu se poate! (încearcă şi el, dar se lasă păgubaş) Bine, dar e inadmisibil!
Handicapatul: Mai ştiţi altceva decât să vă văicăriţi? (se apropie hotărât, dă în sus şi în jos de mâner şi roşu ca un rac izbucneşte furios): Ei drăcia dracului! Nu se poate!
Tabloul al III-lea
Decor:
Acelaşi ca în Tabloul al II-lea
(Aceiaşi, Bărbatul 3)
Bărbatul 3 (smucindu-se, intră pe uşa din stânga, aproape căzând în brânci şi încă buimac izbucneşte): Ce-i aici?
Bărbatul 1 : Nu se vede? Purgatoriul.
Bărbatul 3 : Şi nu vă mai jucaţi cu cuvintele! Aici e o fereastră în toată regula. Ce purgatoriu vi se năzare?
Femeia: Aoleu!
Bărbatul 2 : Să fii sănătos! De uşă am trecut.
Femeia: De uşă? De foarte multe uşi, domnule!
Bărbatul 3 : Ionescu.
Femeia: N-are importanţă cum te cheamă. Oricum, aici vei fi redus la unitate.
Bărbatul 2 : Da! Da.
Bărbatul 3 : Nu înţeleg.
Handicapatul: Aveţi destul timp să înţelegeţi. Dar, oricum, aţi venit târziu, din păcate!
Bărbatul 3 : De ce?
Handicapatul: S-au dat.
Bărbatul 1 : Ce s-au dat, că noi n-am văzut nimic?
Handicapatul: Pomenile. Gata! Gata cu pomenile, domnilor! La muncă cu golanii!
Bărbatul 3 : Dom’le, nu-ţi permit, mă-nţelegi? Eu am venit să...
Handicapatul: Te-ai trezit târziu. Gata!
Bărbatul 3 (disperat): Domnilor, ce tot bodogăne snamenia asta, că nu înţeleg nimic? Cum să aşteptaţi la o fereastră? Şi mai ales ce? Dar e inimaginabil.
Bărbatul 1 : Dacă n-ai imaginaţie, să fii sănătos!
Femeia: Bine zis. Avem noi şi pentru dumneata! (izbucnind într-un râs necontrolat)
Bărbatul 2 : Raison!
Bărbatul 3 : Nu înţeleg.
Handicapatul: Dacă nu-ţi convine să aştepţi, nicio problemă. Avem răbdare berechet. Îţi dăm cu împrumut, dacă vrei.
Bărbatul 1 : Dar cu dobândă. Ca la bancă. Ha! Ha! Ha!
Bărbatul 3 : Ce este de râs aici? Dar aşteptaţi la o fereastră. Şi cu gratii pe deasupra. Ăsta e un nonsens.
Femeia: Dar eşti imposibil! Ai trecut de uşă...
Bărbatul 3 : De uşa spre anticameră. Aşa am înţeles, dar văd că aici m-am blocat.
Handicapatul: În sfârşit, ai priceput.
Bărbatul 2 : Am trecut cu chiu cu vai de-atâtea uşi, de marea UŞĂ în cele din urmă...
Bărbatul 1 : Dar ni s-a-nfundat la o amărâtă de fereastră.
Femeia: Acuma ai înţeles?
Bărbatul 3 : Nţ! Să mă pici cu ceară şi zău că nu pricep! (dă să deschidă fereastra şi rămâne înmărmurit) Bine, dar e blocată!
Bărbatul 1 : Păi, credeţi că noi am stat de Lemn - Tănase până acum?
Bărbatul 2 : Numai o dată n-om fi încercat s-o deschidem?
Femeia: Dar să ne respectăm rândul, totuşi! (Bărbatului1) Eu sunt după dumneavoastră.
Bărbatul 1 : O ţineţi una şi bună cu respectarea rândului.
Handicapatul: Sunteţi de-a dreptul obsedată.
Femeia (furioasă, ia cârja ce se afla rezemată de perete): Ei...
Bărbatul 3 : Şi-aşteptaţi demult aici?
Bărbatul 1 : Dumneata ce crezi?
Bărbatul 3 : Eu ştiu?! N-am de unde să ghicesc. Abia am venit, nu?!
Bărbatul 1 : Şi ce-a făcut Dinamo? Aşa-i că e pe făraş?
Femeia: Că de asta ne arde nouă acuma? Of! Bărbaţii! În loc să găsiţi soluţia problemei, o daţi pe distracţie: fotbal, politichie...
Bărbatul 3 : Hopa! De când e politica distracţie? Eu candidez pentru postul de consilier la primărie, aşa că te rog să îţi măsori cuvintele.
Handicapatul (ridicând furios cârja): Aha! De ăştia-mi erai! Bine c-ai zis, cutră!
Bărbatul 1 : Oameni buni, calmaţi-vă!
Bărbatul 2 : Suntem cu toţii în aceeaşi oală, ce dracu’!
Femeia: Chiar aşa!
Bărbatul 3 : Păi dacă mă jigneşte?!
Handicapatul: Eu pe tine sau tu pe noi?
Bărbatul 1 : Fredi, fii calm!
Handicapatul: Ei drăcia dracului!
Bărbatul 1 (Bărbatului 3): Vii de afară, adică, eşti conectat la evenimente, ce se mai aude?
Bărbatul 3 : Cu ce?
Bărbatul 2 : Pică sau nu pică?
Femeia: Guvernul, că doar nu tata–mare?
Bărbatul 3 : Complicat.
Bărbatul 2 : Dacă nici dumneata nu ştii, atunci cine?
Bărbatul 3 : N-am de unde. Credeţi că se poate şti? Într-o democraţie...
Bărbatul 2 : Ai dracului ne-am făcut! Cum nu ştim o explicaţie, o dăm pe teorie.
Femeia: Mama ei de democraţie!
Bărbatul 3 : Mulţi ai în grădină, Doamne! (dă să iasă, dar constată că nici uşa nu se mai poate deschide)
Handicapatul: Vi s-a înfundat, na!
Femeia (trăgând disperată de uşă): Asta ne mai lipsea! (Bărbatului 3 ) Ce-ai făcut, omule?
Bărbatul 3 : Eu?
Bărbatul 1 : Da’ cine?
Bărbatul 2 : Dumneata!
Handicapatul: Vrei s-o dai la-ntors acuma? Nu ai venit ultimul?
Bărbatul 3 : Şi ce-are a face?
Bărbatul 1 : Te faci că nu vezi? (dă să deschidă uşa) Poftim! S-a blocat şi uşa!
Femeia: Aici ne putrezesc oasele.
Bărbatul 2 : Şi mai taci, femeia lui Dumnezeu! (încearcă şi el să deschidă uşa, dar zadarnic)
Femeia (apropiindu-se de fereastră): Poate s-a deblocat fereastra, mai ştii? Or fi în legătură. Se blochează una, se deblochează ailaltă.
Handicapatul: Vezi să nu!
Femeia (insistă zadarnic să deschidă fereastra): Ptiu! (Handicapatului, măsurându-l de sus pân josi) Te-a întrebat cineva ceva, omule?
Handicapatul: Dar sunteţi incalificabili!
Bărbatul 3 : Chiar aşa. Mâine...
Bărbatul 1 : Păi, eu ce ziceam?
Bărbatul 3 : Mâine trebuie să fiu la parlament. Partidul...
Femeia: Că ne şi arde nouă de partidul dumitale! Sâc! Sâc! Sâc! (bate din pumnii strânşi copilăreşte) N-o să se voteze nicio moţiune, că lipseşte Ionescu. Din lipsă de cvorum. Ha! Ha! Ha!
Bărbatul 3 : De moţiune e vorba aici sau de soarta noastră?
Bărbatul 1 : Chiar aşa!
Bărbatul 2 : Bine că s-a blocat, la o adică.
Bărbatul 3 : Unde credeţi că ajungeţi trecând de o fereastră, oameni buni?
Femeia: Nu ştim. Poate ne spui dumneata. Doar eşti ditamai politicianul, trebuie să fii informat, nu?! Dacă nu ştii dumneata, atunci cine?
Bărbatul 3 : Dar confundaţi lucrurile.
Bărbatul 1 : Aveţi de gând să terminaţi odată cu atitudinea asta puerilă?
Handicapatul: Chiar aşa. Sunteţi artişti în a vă fofila. Găsiţi o soluţie acestei situaţii fără ieşire, mama voastră!
Bărbatul 2 : Că tu oi fi mai breaz!
Femeia: De ceartă vă arde acuma?
Handicapatul: Uf! Ce infantili!
Bărbatul 3 : Nu sunt eu omul care să vă scoată din rahat. V-am spus. Mă confundaţi. Am căzut...
Femeia: Ca musca-n lapte, ce să-ţi spun? Că te-om şi crede?
Bărbatul 3 (alergând de la uşă la fereastră, neliniştit, încearcă să le deschidă): Nu se poate! (arătând uşa) Pe aici am intrat.
Handicapatul: Şi ai blocat-o. Felicitări!
Bărbatul 3 : Eu?
Bărbatul 1 : Da’ cine? Că doar nu Mariţa Florăreasa?
Bărbatul 2 : Frumos mod de a fugi de răspundere.
Femeia: Se vede că eşti un politruc de doi bani.
Bărbatul 3 : Da’ nici măcar n-am ajuns. V-am spus doar, acum candidez.
Bărbatul 1 : Are importanţă?
Bărbatul 2 : Măi fraţilor, terminaţi odată cu cearta! Nu duce la nimic.
Femeia: OK! Terminat. Linişte! Ce se aude între termopanele astea? Moartea?
Bărbatul 2 : Fii rezonabilă, te rog!
Femeia: Fie!
Handicapatul: Dar asta nu vă disculpă, da?!
Bărbatul 3 : Eu - vinovat? Nu înţeleg de ce m-aş face vinovat.
Handicapatul: De toate. Şi nu vă mai prefaceţi că nu ştiţi.
Bărbatul 3 : Dar e o crimă să acuzi pe cineva fără argumente. Aveţi vreo dovadă împotriva mea?
Bărbatul 1 : Nu e nevoie de dovezi, stimabile!
Bărbatul 2 : Destul că eşti politician. Am zis. N-ajunge oricine în posturi-cheie, da?!
Femeia: Haide, deschide fereastra, dacă tot te pretinzi mare! Chiar, ce fereastră e asta?
Handicapatul: Şi încotro duce, dacă nu ţi-e cu supărare?
Bărbatul 3 : Nu v-am spus că nu ştiu? (se apropie de fereastră şi se aşază lângă ea)
Femeia: Aşteptaţi, dom’le! Suntem şi noi la rând.
Bărbatul 3 : Eu îi dau un pumn.
Bărbatul 1 : Afară e un soare orbitor, iar noi stăm nemişcaţi, înghesuiţi ca sardelele, în cămăruţa asta de doi pe doi.
Bărbatul 2 : Şi ce-ai vrea? Să valsăm pe muzica lui Vivaldi?
Handicapatul : Spargeţi geamul odată!
Bărbatul 1 : Păi, n-am încercat, că doar ai fost aici? Nu e un simplu geam, aşa cum pare. Dacă am avea o rangă...
Femeia (Handicapatului): Trage-i, dom’le, un cot, că te văd voinic!
Handicapatul: Fără batjocură, te rog! Eu am venit să aştept.
Femeia (tot mai furioasă): Şi ce aştepţi, mă rog? Să pice para mălăiaţă? Aoleu! Bărbaţi sunteţi voi? Cârpe sunteţi, nu altceva! Mi se face şi greaţă, zău aşa!
Bărbatul 1 (Handicapatului) : Chiar aşa. Dă-i una!
Handicapatul: În cârje şi să-i dau una?
Bărbatul 1 : Şi ce are a face?
Handicapatul: Hai şi nu mai face pe deşteptul!
Bărbatul 1 : Nu, zău! Chiar te rog să-i dai un brânci! Cine ştie?! Poate providenţa...
Femeia: Serios! Câţi dintre semenii dumitale nu sunt mult mai vânjoşi decât oamenii care se dau drept sănătoşi?
Handicapatul: De parcă ar mai fi cineva sănătos pe planeta asta bolnavă?! Dar chiar întreceţi măsura! Nu vă cunosc, nu mă cunoaşteţi, cum puteţi face asemenea afirmaţii?
Femeia: Dom’le, eu ştiu una şi bună. Mi-a trebuit o viaţă să trec de uşă, e drept, cu lacăt şi yală, iar acum mă izbesc de o prăpădită de fereastră.
Bărbatul 1 : Prăpădită?! Parcă am stabilit ceva. Are gratii metalice şi e mai mult ca sigur securizată.
Femeia: Şi ce dacă? Am spart noi uşa?
Handicapatul: Am spart-o? Nu-mi aduc aminte.
Femeia: Nu vorbesc cu dumneata. Vezi-ţi de Parkinsonul sau de Alzheimer-ul dumitale, da?! (celorlalţi) Haide, răspundeţi! Am trecut noi de uşă în cele din urmă?
Bărbatul 1: Drept, am trecut, numai că...
Femeia: Ce vrei să spui? Ne izbim de o fereastră? Ei... (se apropie şi vrea să-i dea un pumn, dar e reţinută la timp de Bărbatul 3 )
Bărbatul 3 (punându-se în faţa ei) : Vreţi să intrăm cu toţii în puşcărie? Dacă vă lăsăm s-o spargeţi, suntem complici. Stăpâniţi-vă, ce dracu’!
Bărbatul 2 : Dar nici să aşteptăm aici ca proştii nu se face!
Bărbatul 3 : Dar cine-a zis să aştepţi? Poţi pleca de unde ai venit teafăr şi nevătămat. Ei...
Bărbatul 2 : Adică, după ce am aşteptat o viaţă să mi se deschidă o amărâtă de uşă, s-o iau acum de la capăt? Ia ascultă, dom’le, cu cine crezi că vorbeşti?
Tabloul al IV-lea
Décor:
Acelaşi ca în Tabloul al II-lea
(Aceiaşi, Funcţionarul)
(Funcţionarul intră, rămâne în loc câteva clipe şi descumpănit de ceea ce vede, vrea să se întoarcă de unde a venit, dar este reţinut de Bărbatul 3 care se agaţă de el ca de un colac de salvare)
Funcţionarul (bâlbâindu-se) : Ce-i aici?
Bărbatul 3 : Nu e ceea ce pare. Noi aşteptăm...
Funcţionarul: Dar ce e cu combinezoanele astea pe voi? Nu cumva sunteţi stafii? Mă înşel cumva? Am vedenii?
Bărbatul 3 : (eludându-i întrebarea): Aşteptăm să se deschidă fereastra.
Funcţionarul : Chiar că m-aţi băgat în ceaţă. Pentru ce? Unde vreţi să ajungeţi?
Femeia : Păi, asta e singura ieşire. De uşă, de marea UŞĂ am trecut. Vrem să ieşim.
Funcţionarul : Unde să ieşiţi? Ne aflăm la etajul douăzeci. Doar nu vreţi să vă aruncaţi pe fereastră? Asta ar fi mai presus de înţelegerea mea. Nu ştiu! Nu cumva?...
Bărbatul 1 : Vai de mine! Aţi înţeles complet greşit. Noi am crezut că după ce am trecut de uşa asta blestemată, ăsta e singurul drum către...
Funcţionarul : Către... ?
Handicapatul: (bâlbâindu-se): Mân-tu-tu-i-rea su-su-fle-tu-lui...
Funcţionarul : Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Ce-are a face mântuirea cu fereastra băncii ăsteia?
Femeia: Ne aflăm într-o bancă?
Funcţionarul : La etajul douăzeci.
Handicapatul: Formidabil! Vă daţi seama?
Funcţionarul : Eu ce vă zic?! Ce are a face o bancă oarecare cu mântuirea sufletului?
Bărbatul 2 (revenindu-şi): Păi, cam are, să ştiţi. Nu vă închipuiţi cât de mult are, da... Că dacă aş scăpa de rata de la bancă, aş putea muri liniştit.
Funcţionarul : N-aţi murit încă? Adică, vreau să spun, nu sunteţi o stafie? Sunteţi cumva deghizaţi în, ştiţi dumneavoastră ce, ca să…? Fiind în sediul unei bănci, nu ştiu... (dar nu îşi duce ideea până la capăt, dându-şi seama că e periculos, fiind în inferioritate numerică)
Bărbatul 2 : Ce stafie vezi, dom’le, aici?
Funcţionarul : Mă rog, fie precum zici! Dar nu te lasă datoria să mori?
Bărbatul 2 : Nu prea! Adică, nu mă lasă, ce mai!
Funcţionarul : Ce tot îndrugi acolo?
Bărbatul 3 : Are dreptate, da! Şi eu tot la fel, dacă aş scăpa de datorii... Mântuirea sufletului ar fi soluţia, dar nu mă lasă datoria.
Funcţionarul: Nu ştiu. Credeţi că vă aflaţi unde trebuie? N-aţi greşit cumva adresa, etajul? Cine v-a trimis aici?
Handicapatul (altoindu-l cu cârja pe spinare): Îţi dăm noi etaj acuma! Auz’ la el?!
Funcţionarul (neluându-l în seamă, vădit preocupat): Nu, serios, cine v-a îndrumat să veniţi aici? Ce are a face mântuirea cu o bancă?
(se arată unul pe altul)
Bărbatul 2 : El!
Handicapatul: El!
Femeia: Ba el!
Bărbatul 1: Ea!
Funcţionarul: Ce-i comedia asta? Părăsiţi imediat incinta, altfel chem poliţia! (scoate telefonul mobil)
Bărbatul 3 (împăciuitor): Să ne înţelegem omeneşte! Nu e cazul să...
Funcţionarul: Nu încape nicio înţelegere aici! Dacă nu ieşiţi imediat, anunţ poliţia. Am zis. (vrea să formeze numărul poliţiei, dar constată că nu are semnal)
Femeia: Dom’ şef, aici e o confuzie.
Funcţionarul: Şef? Ce şef?
Femeia: Mă rog, e un fel de a spune. O formulă de respect. De când aţi intrat pe uşă, am înţeles că sunteţi omul potrivit.
Funcţionarul: Potrivit? Pentru ce potrivit? Nu înţeleg.
Femeia: Ştiţi dumneavoastră! Nu e nevoie să vă dăm noi indicaţii. V-am aşteptat, să ştiţi, să ne luminaţi. Lampa lui Diogene e mic copil pe lângă dumneavoastră.
Funcţionarul: Eu-Diogene? Dar sunt un simplu funcţionar. Mă confundaţi.
Bărbatul 1 : Pe dumneavoastră? Imposibil! Noi vă aşteptam.
Bărbatul 3 : Da, pe dumneavoastră.
Funcţionarul: Dar e o confuzie.
Femeia: Nu e nicio confuzie. Chiar pe dumneavoastră vă aşteptam. Ne scuzaţi pentru nechibzuinţa noastră, dar ne pierdusem răbdarea, să ştiţi!
Funcţionarul: Răbdarea? Ce fel de rădare?
Bărbatul 1 : Haide, hai! Nu vă mai prefaceţi.
Femeia: Sunteţi modest, am înţeles! Dar trebuie să ştiţi secretul. Doar lucraţi aici.
Funcţionarul (retractil): Vai de mine, nu! Eram doar în trecere. Trebuie să ajung la ultimul etaj. Am venit numai să las câteva dosare.
Bărbatul 3 : Vedeţi că ne înţelegem? Aveţi dumneavoastră dosarele noastre? Nu se poate să nu le aveţi, că am înţeles că fiecare avem un dosar pitit pe undeva?!
Femeia: E clar. Sunteţi omul nostru.
Handicapatul: Pe el! (îi smulge din mână geanta diplomat)
Funcţionarul: Dar e o neînţelegere! Nu sunt omul care vă trebuie! (deschide geanta aflată la handicapat) Poftiţi! Aici am ultimul bilanţ al unei firme. Sunt un simplu contabil.
Bărbatul 1 : Aha! Deci dumneata ne contabilizezi greşelile, iar când ajungem la poata raiului... De ăştia îmi erai şi te dai fată mare? Nici usturoi n-ai mâncat, nici gura nu-ţi miroase?! Ptiu!
Bărbatul 2 : Deschide fereastra!
Funcţionarul (încercând s-o deschidă): Cred că e securizată. Nu uitaţi! Ne aflăm, totuşi, într-o bancă.
Bărbatul 1 : Vedem că nu se deschide, dar dumneata eşti doar împuternicitul Lui...
Funcţionarul: Al cui?
Femeia: Te faci că nu pricepi? Dar asta nu se trece aşa! (ridică mâna să îl altoiască pe funcţionar )
Bărbatul 2 (femeii): Vă rog să vă temperaţi! Aşa nu ajungem nicăieri.
Funcţionarul: V-am spus, e o confuzie.
Bărbatul 1 : Când ajungeţi la ananghie, toţi daţi bir cu fugiţii. Niciunul nu aveţi curajul de a vă asuma răspunderea.
Funcţionarul: Nu înţeleg.
Bărbatul 1: Şi dacă înţelegi, tot un drac.
Funcţionarul: Fiţi mai explicit!
Bărbatul 1 : Ha! Ha! Ha! Domnul contabil nu pricepe.
Femeia: Zi mai bine că se preface, da?!
Bărbatul 3 (pierzându-şi răbdarea): Şi vorbeşte odată, lepră! Ce-i cu noi aici? Unde duce fereastra asta?
Funcţionarul: De unde să ştiu eu? Dar fereastra asta dă, cu siguranţă, spre cer. Fiind la etajul al XX-lea, se înţelege, nu?!
Bărbatul 1 : Se înţelege, pe dracu’!
Femeia: Nu se înţelege nimic.
Handicapatul : Frumos mod de a explica zbaterea omului. Când reuşeşte să deschidă UŞA, marea UŞĂ, i se blochează fereastra.
Bărbatul 1 : Iar fereastra duce către cer. Un mare fâs!
Bărbatul 3 : Ia ascultă, măi ţâcă, pe cine crezi că prosteşti? Ai impresia că vorbeşti cu Mariţa florăreasa?
Funcţionarul: Nu. Adică, în definitiv, chiar nu vă cunosc. Mă cunoaşteţi cumva? Vă cunosc eu de undeva? Din păcate, cred că...
Femeia: Din păcate, trebuie să ştii, domnule... Suntem mai presus de toate oameni, da?! Omul în faza sa cea mai avansată.
Funcţionarul: Oameni? Dar sunteţi modeşti, trebuie să recunosc.
Femeia: Ce vreţi să insinuaţi?
Funcţionarul: Chiar nu înţeleg unde bateţi.
Handicapatul : Nici nu ne aşteptam să înţelegi. E mult prea simplu pentru mintea complicată a unui contabil.
Funcţionarul: Ce vreţi să spuneţi?
Handicapatul : Las-o moartă! Scuze! Gândeam cu voce tare. Mi se întâmplă uneori. Fă abstracţie, te rog, de cuvintele mele!
Funcţionarul: Bine, dar e o insultă.
Handicapatul : Şi ce mai contează una în plus sau în minus, când suntem scuipaţi în obraz în fiecare zi de semenii noştri, iar noi, în spirit creştinesc, îl întoarcem şi pe celălalt.
Femeia: Şi dacă vrei să ştii, chiar nu te-a jignit nimeni. Noi nu facem decât să spunem ADEVĂRUL. Dar adevărul se pare că supără al dracului.
Funcţionarul: Ce adevăr? Al cui adevăr, mă rog?
Bărbatul 1 : Bine zis: Al cui ADEVĂR?
Bărbatul 2 : Chiar aşa. Există mai multe adevăruri?
Funcţionarul: Să-mi fie cu iertare, dar fiecare vede numai ceea ce înţelege. Aşadar, fiecare om interpretează un fapt sau un fenomen în funcţie de nivelul lui de gândire, de cunoaştere.
Bărbatul 3 : Hodoronc-tronc! Numai de filozofie nu ne arde acuma!
Funcţionarul: Dar nu e vorba de filozofie. Aşa stau lucrurile, pur şi simplu.
Bărbatul 1 : Oare?
Handicapatul : Ia nu mai plecaţi urechea la cai verzi pe pereţi! Nu vedeţi că ăsta ne râde în nas? Pun pariu că nu poate deschide fereastra.
Femeia: Haide, deschide-o, că oameni suntem! Te-om răsplăti şi noi cumva.
Funcţionarul (privindu-i cu mirare) : Oameni? Ştiu eu?! Dar v-am spus, cred că e securizată. Doar ne aflăm în sediul unei bănci, ce naiba! Şi-apoi nu e departamentul meu. Sunt doar în trecere pe aici. Am greşit doar etajul. Acum am văzut că...
Bărbatul 2 : Frumos, n-am ce zice! Cum nu ştim o rezolvare a unei dileme, am greşit etajul. Nu ne aflăm la locul potrivit. Ruşine!
Bărbatul 3 : Aveţi dreptate! Nici eu nu mă aflu la locul potrivit.
Bărbatul 1 : Dar uşa ni s-a deschis în cele din urmă.
Femeia: Şi să ne împiedice înaintarea o fereastră oarbă? Nu se face.
Funcţionarul: Păi, vedeţi? Aşteptaţi să se deschidă şi fereastra!
Handicapatul (pe un ton batjocoritor): Sesam, deschide-te! Ptiu! (Funcţionarului) Scârnăvie! Piei din ochii mei! Nu suntem batjocura ta!
Funcţionarul: Domnule, eu nu v-am jignit. Nu permit!
Handicapatul : Dar ne-ai râs în nas! (dându-i jos diplomatul, acesta se deschide, iar hârtiile se înşiră pe jos) Poftim!
Funcţionarul: Vai de mine! (adună hârtiile) Dar sunteţi de comă!
Femeia: În comă o să intri dumneata dacă nu ne deschizi geamul!
Funcţionarul: O luăm da capo?
Femeia: Dacă-ţi face placere!
Funcţionarul: Dar parcă elucidasem problema.
Bărbatul 3 : Poftim! (arătându-i fereastra închisă) Ce-ai rezolvat? Geamul este neclintit.
Funcţionarul: Apăsaţi pe mâner şi...
Bărbatul 3 : Apasă dumneata! Noi am încercat de sute, da’ ce zic eu, de mii de ori şi nimic!
Femeia: Dumneata îţi baţi joc de oameni făcuţi gata? Cum poţi crede că nu am încercat?
Funcţionarul: V-am spus că e posibil să fie securizată. Aţi apăsat de jos în sus?
Handicapatul : Cum adică?
Bărbatul 1 : Am apăsat în toate sensurile posibile.
Femeia: Da.
Bărbatul 2 : Desigur. Chiar eu adineauri. Dar chiar îţi baţi joc de noi.
Funcţionarul: N-am avut nici cea mai mică intenţie, dar dacă...
Handicapatul : Adică, nu excluzi această posibilitate?
Funcţionarul (neînţelegând unde bate): Nu trebuie să excludem nicio probabilitate. Suntem, totuşi, în sediul celei mai mari bănci din lume.
Bărbatul 3: Nu înţeleg. Ce vreţi să spuneţi?
Funcţionarul: Nimic. Scuze! Dar v-am spus...
Handicapatul : Ai spus pe dracu’, aia ai spus! Aşa faceţi toţi. Daţi cu bâta-n baltă, iar apoi vă cereţi iertare. Dar e inadmisibil, dom’le!
Funcţionarul: Da’ ce mai este admisibil în lumea asta?
Handicapatul (tot mai furios): Totul! De la prostituţie şi corupţie până la nesimţire şi josnicie, toate sunt admisibile.
Funcţionarul: Până sunt descoperite, să fim înţeleşi.
Bărbatul 1 : Da, dar până să fie descoperite, trai, neneaco, pe spinarea proştilor! Iar de cele mai multe ori se minimalizează dacă nu chiar se clasează definitiv şi irevocabil.
Bărbatul 2 : Că bine zici!
Funcţionarul: La mijoc e o neînţelegere, v-am spus! Eu sunt un simplu funcţionar.
Femeia: Un bugetar ce trăieşte pe spinarea contribuabililor! Huo! (îi dă brânci, se dezechilibrează şi cade)
(Funcţionarul se ridică iute de jos)
Bărbatul 1 (luându-i o scamă imaginară de pe umăr): Şi cu asta ce facem? Cu pata asta cum rămâne?
Funcţionarul (scos din sărite): Dom’le, pân-aici!
Bărbatul 2 : Adică, vrei să spui că eşti nepătat?
Femeia: Dracu’ te-o crede!
Handicapatul : Da’ cine-o mai fi nepătat, aşa nu vă întrebaţi? Eu pot să jur cu mâna pe Biblie, şi martor mi-e Domnul că sunt credincios, că nu mai este nimeni curat.
Funcţionarul (aranjându-şi cravata şi costumul): Aşa o fi, că prea spuneţi!
Handicapatul : Aşa este, dom’le! Şi nu admit să fiu contrazis. S-a înţeles?
Femeia (încearcă din nou să deschidă fereastra): Mama ta de fereastră! Cine-o fi inventat-o?
Bărbatul 1 : Sigur, nu un contabil.
Bărbatul 2 : Nici un profesor...
Femeia: Ce vrei să insinuezi? Dacă sunt profesoară, crezi că n-aş fi în stare să... ? Ei!
Bărbatul 2 : Şi nu-mi răstălmăci vorbele! Nu ştiu, ai un dar de a...
(Funcţionarul profită de neatenţia tuturor şi se face nevăzut pe uşa care se deschide ca prin farmec în faţa lui )
Tabloul al V-lea
Decor:
Acelaşi ca în Tabloul al II-lea
(Bărbatul 1, Bărbatul 2 , Bărbatul3 , Femeia, Handicapatul)
Handicapatul : Hait! L-am scăpat! Cine ne mai scap-acum din iadul ăsta? (zgâlţâind uşa) Poftim! Acum s-a blocat şi uşa. Un moment de neatenţie şi dus a fost.
Femeia: Aşa sunt toţi bărbaţii. Fac pe cocoşii, dar când e vorba la o adică, dau bir cu fugiţii.
Handicapatul : Ai grijă cum vorbeşti! Uiţi că eşti în inferioritate? Ei!
Femeia: Poftim cine vorbeşte!
Handicapatul : Şi nu fii obraznică!
Bărbatul 1 : Doar suntem în aceeaşi oală, ce dracu’! De ceartă vă arde-acuma?
Handicapatul : Ea a-nceput.
Femeia: Ba el!
Handicapatul : Ba ea!
Bărbatul 2 : Sunteţi în grupa mică sau într-a mare, ca să ştim o socoteală, nu de alta?
Femeia: Nici chiar aşa!
Bărbatul 1 : Păi, dacă vă purtaţi ca nişte copii, ce să mai credem?
Femeia: Fie şi-un lup mâncat de oaie, dar asta nu se trece aşa.
Handicapatul : Poftim cu ce-şi pierd vremea? Bine! Dar o să ţin minte, să ştiţi!
Femeia: Să ieşim noi de aici!
Handicapatul : Să te-audă bunul Dumnezeu! Pacea fie cu tine!
Bărbatul 1 : Şi potoliţi-vă odată!
Femeia: OK! Fie! Dar eu n-am de gând să îmi petrec amarul de zile pe care le mai am de trăit în faţa unei ferestre oarbe.
Handicapatul: N-auzi că duce către cer?
Femeia: Şi ce folos dacă eu nu pot vedea CERUL?
Bărbatul 2 : Ai să-l vezi cât de curând. Răbdare! Cu răbdarea treci marea.
Femeia: Când? La sfântu-aşteaptă? Că mi s-a luat de când aştept!
Bărbatul 3 : Vezi, asta nu pricepe omul. Nu e de ajuns să aştepte. Trebuie să acţioneze.
Bărbatul 2 : Ia uite, unde îmi era viteazul! Acţionează, frate! Cine te opreşte? Ţi-am pus noi piedică?
Bărbatul 3 : Trebuie să acţionăm sinergic, altfel...
Femeia: Altfel ce?
Handicapatul: N-ai priceput nici acum? Da’ tare mai eşti de cap! Trebuie să fim uniţi ca să...
Femeia: Bine, mă! Haideţi! (se apropie de fereastră) Toţi odată! Că pe rând n-am reuşit!
(încearcă la unison s-o deschidă, dând de mâner şi în sus şi în jos, dar nu reuşesc)
Bărbatul 2 : Vedeţi că nu se poate? (Bărbatului 3, măsurându-l de jos în sus) Auzi la el? Sinergic? Acuma te-ai lămurit? Şi te pretinzi “Catindat”?!
Bărbatul 3: Şi nu mă lua în băşcălie, că n-am mâncat din aceeaşi strachină?!
Bărbatul 2 : Dar din aceeaşi troacă, în mod sigur, altfel, nu ajungeam în aceeaşi cocină.
Bărbatul 3 (enervându-se): Ei drăcia dracului! Sunt batjocura ta?
Bărbatul 2 : Te supără evidenţa?
Femeia (încercând să-i tempereze): Haideţi, haideţi, că aşa nu facem nimic!
Bărbatul 3 : Păi, dacă...
Bărbatul 1 : Ajunge! Gata! Mi-a venit o idee salvatoare.
Bărbatul 2: Poftim unde-mi era omul cu ideile! S-auzim!
Bărbatul 3 : Dar să stabilim o regulă! Fără băşcălie, da?!
Bărbatul 1: Cum doriţi.
Femeia : Cum dorim sau cum se cuvine? Ei...
Bărbatul 1 : Dar este o idee bună, să ştiţi!
Handicapatul: I-auz’?! Ai scos-o cumva din joben? Dar unde îţi e jobenul, că văd că?...
Bărbatul 1 (căutându-se în buzunar, scoate telefonul mobil): Mort! I s-a descărcat bateria.
Femeia : Păi, de când stăm aici, cred şi eu.
Handicapatul: Chiar, de când stăm?
Femeia : Are importanţă? Verificaţi-vă telefoanele! Poate...
(toţi îşi verifică telefoanele)
Bărbatul 2 : Nu se poate! Mort!
Femeia: Idem!
Handicapatul: Ibidem! Aoleu! Aici murim.
Bărbatul 1 : De ce? (încercând fără succes să deschidă uşa) Nu se poate! E tot blocată! Dar pe unde o fi ieşit diavolul de funcţionar, că nu văd altă uşă?
Femeia (intrând în panică): Bine-zis diavol! Chiar murim aici.
Handicapatul (încercând să deschidă şi el uşa): Nu se poate! Cine a blocat-o? Când? Doar pe aici am intrat, nu?!
Femeia : O luăm da capo? Dar şi funcţionarul tot pe-aici a ieşit. Aici se petrec fenomene paranormale, nu credeţi?
Handicapatul: Nu ştiu, adică e posibil orice.
Bărbatul 2 : Clar! Aici ne putrezesc oasele. Mama ta de fereastră!
Bărbatul 1 : Mama ei de uşă!
Femeia : Altceva mai ştiţi decât să înjuraţi? Voi sunteţi bărbaţi? Cârpe, asta sunteţi! Nu sunteţi în stare de nimic! O fi având un cifru. În mod sigur, dar de ce nu ni l-a spus funcţionarul? Interesant!
Handicapatul (ascultă atent): Ia stai! O clipă! Linişte!
Femeia (turuie înainte): Ce să stăm? Ce s-aşteptăm? Moartea? Uf! (se lasă jos pe podea şi îşi cuprinde capul în palme)
Handicapatul (lasă cârja alături şi se aşază jos, sprijinindu-se de zid): Chiar c-am obosit!
Bărbatul 1 (aşezându-se în faţa lui): Da’ eu?!...
Bărbatul 2 (se aşază şi el jos): Ne-a stors de vlagă lupta asta cu morile de vânt.
Bărbatul 3 (rămânând în picioare): Aşa repede depuneţi armele?
Femeia : Bravos! Şi-acuma ce aşteptăm, mă rog?
Handicapatul: O minune.
Bărbatul 3 : Chiar credeţi în minuni? V-a luat Dumnezeu minţile?
Bărbatul 1 : Ni le-o fi luat, poţi să mai ştii?!
Handicapatul: Numai o minune ne mai poate scăpa, nu credeţi?
Bărbatul 3 : Măi, măi, măi! Cum nu găsiţi o soluţie la ceva, o daţi pe miracole! Numai un miracol ar fi în stare. Dar OMUL este o fiinţă superioară, dragii mei! Nu se împăunează el cu atâtea şi atâtea realizări, descoperiri, care într-o bună zi, daţi-mi voie, îi vor pune capul?
Bărbatul 1 : Şi păstrează-ţi reflecţiile, stimabile, pentru un eventual proiect de lege, da?!
Bărbatul 2 : Chiar ne scoţi din sărite.
Handicapatul: Cine nu crede în miracole nu e un om adevărat. Eu am orbit, da’ vederea mi-a revenit, pentru că am crezut în minuni, da?!
Bărbatul 3 : Gogoşi! Şi încă fierbinţi! Mergi de vinde-le proştilor!
Handicapatul: Dar vă spun purul adevăr. Doctorii nu îmi dădeau nicio şansă, ba chiar nu voiau să rişte. Am fost operat pe riscul meu.
Femeia : Păi, vezi?! Ai fost operat, altfel, puteai s-aştepţi mult şi bine minunea.
Handicapatul: Ascultaţi aici! Doar o operaţie la un milion reuşeşte.
Bărbatul 3 : Nimic spectaculos. Ai fost acel unu dintr-un milion. Ce minune vezi aici?
Handicapatul: Poate vrei să spui c-am fost cel ales.
Bărbatul 1 : Auzi de ce le arde! Noi avem toate şansele să putrezim aici de vii, iar ei trăncăne vrute şi nevrute.
Bărbatul 2 : Lasă-i, dom’le, să se descarce! Fiecare cu debuşeul lui.
Bărbatul 3 : Dar eludarea realităţii nu duce la nimic.
Bărbatul 2 : Dimpotrivă, chiar e indicat să evadezi din când în când.
Bărbatul 1 : Eu ştiu? Credeam că e apanajul poetaşilor să bată câmpii. Noi...
Handicapatul: Ia asculă aici! Crezi că eu bat câmpii?
Bărbatul 1 : Nu era vorba despre dumneata. Era vorba de poeţi, ştiu eu, filozofi...
Handicapatul: Şi cu ce sunt mai presus filozofii şi poeţii, mă rog? Noi nu putem să gândim?
Bărbatul 1 (retractil): Dar n-a zis nimeni asta.
Bărbatul 2 : Aţi înţeles greşit. Vorbeam despre nevoia şi capacitatea omului de a se detaşa în momentele dificile de realitatea dureroasă.
Femeia : Ce vrei să spui? Că poţi face abstracţie acum de faptul că suntem în rahat până la gât? Vă rog, domnilor! Înseamnă că nu jucăm în aceeaşi piesă.
Bărbatul 3 : Da’ cine-a zis că joacă?
Handicapatul: Chiar aşa! Vi se pare acesta un joc?
Bărbatul 2 : Sunteţi incorigibili! Ne aflăm într-o situaţie fără ieşire...
Femeia : În faţa unei ferestre, ce paradox!
Bărbatul 2 : Şi vă arde de cai verzi pe pereţi.
Handicapatul: Dar e inuman să gândiţi aşa. Am ajuns la capătul răbdării. Nu mi-am luat pastilele de nu ştiu cât timp, pentru că trebuie să recunoaşteţi că am pierdut noţiunea timpului, iar vouă vă arde de dispute banale, în fond.
Femeia : Dar cui îi arde, omule? Iar ai înţeles greşit.
Handicapatul: Aşa le înţeleg eu de-a-ndoaselea pe toate. Mi s-a mai spus, o, da, nu numai o dată, ba chiar de nenumărate ori.
Bărbatul 3 : Chiar mă exasperaţi! Mai este cineva cu capul pe umeri aici? A mai rămas cineva lucid?
Bărbatul 1 (uitându-se la telefonul mort): Dacă în condiţiile date ai asemenea pretenţii, înseamnă că nici tu nu eşti departe de a-ţi pierde luciditatea.
Bărbatul 3 : Fără aluzii, te rog! Eu am pus o întrebare sinceră.
Femeia: Lucizi pe dracu’! Poftim! Dobitocul ăsta a adormit. Vorba ceea: Nici că-i pasă de Năstasă, de Nichita, nici atâta! (îl scutură pe Handicapatul care adormise) Ai adormit? Nu e voie să dormi!
Handicapatul: Bine, dar mi-e foame.
Femeia : Ţi-e foame sau ţi-e somn, că nu înţeleg?
Handicapatul: Amândouă.
Bărbatul 1 : Asta ne mai trebuia! Crezi că nouă nu ne este de atâta timp?
Femeia : De cât timp? Cât crezi că a trecut, că eu n-am habar?
Bărbatul 1 : Păi dacă ne-au murit telefoanele, fă un calcul aproximativ. Mai pune la socoteală şi foamea, somnul şi o să-ţi faci o idee.
Femeia (încăpăţânată): Uite, eu nu pot. Dacă n-am văzut nici răsărit, nici apus, nici zi şi nici noapte, după ce să mă ghidez? După lumina albă, falsă, a neonului din tavan?
Handicapatul: Huo, moară stricată! Ne-ai făcut capul calendar!
Femeia (tot mai nervoasă): Şi n-am dreptate?
Bărbatul 2 : N-ai.
Bărbatul 1 : Chiar nu ai. Serios!
Femeia : Atunci, vă las pe voi să decideţi CE E DE FĂCUT. Sincer, eu nu mai am putere să mă bat cu morile de vânt.
Handicapatul: Ce ştii tu despre morile de vânt? Ce ştii despre mori? Concret.
Femeia : Păi, n-ai zis că sunt moară? Credeţi că voi sunteţi mai breji?
Handicapatul: Ne-ai lămurit buştean.
Femeia : Am tăcut. Poftim! Vorbiţi voi în locul meu acuma!
Bărbatul 3: E musai să vorbească cineva?
Femeia : Ca să afli soluţia unei probleme, trebuie să discuţi, nu?! Să pui în balanţă toate variantele posibile.
Bărbatul 3: Şi avem vreo variantă?
Femeia : Am tăcut.
Bărbatul 1 : Interesant! Când n-avem soluţii la o problemă, luăm poziţia mutului, dar când e vorba de bătut câmpii, nici dracu’ nu ne întrece.
Femeia : Fără insulte, da?!
Bărbatul 1 : Da’ cine te-a insultast, madam? Ia vezi! De când ne tragem noi de şireturi?
Handicapatul: Aţi luat-o pe arătură.
Femeia : Pe arătură suntem demult. Aba acum ai observat? Interesant!
Bărbatul 2 : Şi terminaţi odată cu ironiile! De înţepături ne arde nouă acuma? Lumea crapă şi plesneşte..
Femeia : Şi baba se frichineşte!
Handicapatul: Tu ai zis-o! Ha! Ha! Ha!
Bărbatul 3: Chiar că sunteţi din cale-afară, zău aşa!
Bărbatul 2 : Altceva mai bun nu aveţi de făcut?
Femeia : Aşteptaţi o clipă! Să meditez mai întâi! (ia poziţia lotus)
Bărbatul 3: Fără băşcălie, am zis.
Femeia : Ei, şi?! Ce-mi poţi face? Mă arunci pe fereastră? Aruncă-mă, dacă-ţi dă mâna, dom’ “catindat”! Îţi faci şi publicitate, nu?! Oricum, ar fi ceva! Nu sari în fiecare zi de la etajul douăzeci!
Bărbatul 3: (furios din cale-afară) : Ei drăcia dracului! Poftim! (o ia de subsuori, se apropie de fereastră, o deschide firesc şi instant o aruncă în gol)
(Bărbatul 1 , Bărbatul 2 şi Handicapatul rămâm încremeniţi cu mâinile la gură)
Tabloul al VI-lea
Decor
Acelaşi ca în Tabloul I
(Lumina se estompează, iar în prim-plan este adus patul în care se află întinşi Bărbatul 3 şi Soţia sa din Tabloul I)
(Bărbatul 3 , Soţia)
Bărbatul 3 (zbătându-se spasmodic): Nu!
Soţia (zgâlţâindu-l): Trezeşte-te! Ai avut un coşmar.
Bărbatul 3 (leoarcă de transpiraţie, se ridică în capul oaselor): Sunt un criminal.
Soţia: Ai dormit profund. A fost doar un vis.
Bărbatul 3: Vis?
Soţia: Exact. Îl vei uita îndată ce vei privi pe fereastră.
Bărbatul 3: Fereastră? Nu! (în spasme, contorsionat, se ridică din pat, se apropie de fereastră, o deschide şi se aruncă în gol)
Soţia (interzisă, se apropie de fereastră rămânând încremenită): O, nu!
Sfârşit