Și îl pavară cu coral, cu sânge tineresc de nuanța cornalinei;
Și ridicară inimi - jăratec, foc și pietre - ținându-le-n căușul palmei.
Uciseră cu ele balaurul din drum.
- E timpul afirmării! Puternice să fiți, voi inimi!
Și vocea lor a răsunat
peste timpanul lumii și s-a extins în fiecare colț.
E timpul afirmării!
Erau puternici, muriră în picioare,
strălucitori ca stelele ce luminează drumul, tot sărutând pe buze viața.
II
Îi atacase moartea, spălându-și coasa-n ei.
Și-n chipul morții răsăriră
mai puri și mai frumoși decât pădurea de palmieri,
mai unduioși decât câmpiile de grâu,
mai limpezi decât strălucirea dimineții,
Mai puri și mai frumoși decât copacii pe care ploile-i alintă-n sân de zori.
S-au ridicat... au asaltat... s-au repezit
pe câmpul de bătaie, precum un snop de foc.
Și luară foc... se-aprinseră... și străluceau
în mijlocul cărării - apoi au dispărut…
III
E visul vostru, ca-n depărtări să străluciți
îmbrățișând un viitor ferice!
Prin ale voastre palme pătrunde învierea Lui.
Și va sosi cu lunga dimineață-nmugurită,
săltându-se din al ruinelor străfund,
cu chipul zâmbitor
și cu o stea lucind pe fruntea-i naltă.
IV
Va continua țărâna să-și alăpteze visul toată viața.
De sânul său nu-l vor putea despride
nici demonii văzduhului, pământului și mării,
și nici mobilizarea hidrei.
Nu-l va-nțărca oricât de lacom devine
agresorul;
Nu-l va-nțărca chiar dacă mâna morții,
muiată-n perfidie,
pătează sfârcul țărânei cu fructele-i amare.
V
Priviți-i acolo-n depărtări,
îmbrățișați, cum își îndură moartea,
suind pe înălțimi
și cățărându-se în fața ochilor planetei!
Pe frânghia din sângele vărsat
se cațăra-vor mai sus și tot mai sus...
Nu stăpâni-va moartea trădătoare prin inimile lor,
căci pe cărarea jertfei vor merge lângă ei
și visele-nvierii, și zorile de mâine.
Priviți-i prin ochiul Intifadei: sunt șoimi
ce leagă cerul de patria sfințită și de lut!
traducere din spaniolă - g. Cristea
Fadwa Tuqan (n. 01 la martie 1917, Nablus, Palestina - d. la 12 decembrie 2003, Nablus, Palestina) a fost o poetă palestiniană, cunoscută pentru reprezentările sale de rezistență împotriva ocupației israeliane, în poezia arabă contemporană. Ea mai este numită și „Poeta Palestinei”.
Canto a los mártires de la Intifada
pot Fadwa Tuqan
I
Dibujaron la senda hacia la vida.
La empedraron con coral, con sangre adolescente de roja cornalina.
Alzaron sus corazones -piedras, fuego, ascuas- en las palmas de las
manos.
Apedrearon con ellas a la bestia del camino.
-¡Es la hora de afirmarse! ¡Sean fuertes, corazones!
Y retumbó su voz
en los oídos del mundo, penetrando su eco por todos los rincones.
¡Es la hora de afirmarse!
Y fueron fuertes, y de pie murieron,
reluciendo como estrellas,
brillando sobre la senda, besando los labios de la vida.
II
Atacó la muerte, hincando su hoz en ellos.
Y frente al rostro de la muerte se plantaron
más hermosos que bosques de palmeras,
más hermosos que cosechas de trigo,
más hermosos que el fulgor de la mañana,
más hermosos que árboles que la lluvia lava en el seno del alba.
Se pusieron en pie… saltaron… se precipitaron
desplegados por el campo de batalla como gavilla de fuego.
Se incendiaron… alumbraron… brillaron
en medio de la senda, y desaparecieron.
III
¡Sueño suyo, que en la lejanía brillas
abrazando el futuro venturoso!
En tus manos está que su resurrección llegue.
Y llegará con el gran mañana en ciernes,
ascendiendo desde el fondo de la ruina,
con albricias en el rostro
y una estrella brillando en su amplia frente.
IV
Seguirá la tierra amamantando su sueño toda la vida.
No lo apartarán de su ubre ni las movilizaciones del mal,
ni los demonios del aire, de la tierra y del mar.
No lo destetará por duro que el usurpador se vuelva.
No lo destetará aunque la mano de la muerte, empapada en perfidia,
tiña de amarga coliquíntida el copioso
pezón de la ubre de la tierra.
V
¡Míralos allá en la distancia,
abrazados, para perdurar a la muerte,
ascendiendo a las alturas,
ascendiendo ante los ojos del orbe!
Por las cuerdas de su sangre derramada
van subiendo, subiendo, subiendo…
No se apoderará de sus corazones la traidora muerte,
pues en la senda del sacrificio les acompañan
los sueños del renacer y de la nueva alborada.
¡Míralos en su Intifada: son halcones
que conectan con el cielo la tierra y la patria sagrada!
traducción del árabe - el escritor Luis López Nieves
TEXTE BILINGVE, TRADUCERI
43 membri
Descriere
Motto: "Prin cuvinte mintea prinde aripi" (Aristophanes)
Acest spaţiu este rezervat traducerilor şi traducătorilor.
Cântare martirilor Intifadei de Fadwa Tuqan
de către gabriel cristea
Nov 5, 2023
I
Își desenară drumul către viață.
Și îl pavară cu coral, cu sânge tineresc de nuanța cornalinei;
Și ridicară inimi - jăratec, foc și pietre - ținându-le-n căușul palmei.
Uciseră cu ele balaurul din drum.
- E timpul afirmării! Puternice să fiți, voi inimi!
Și vocea lor a răsunat
peste timpanul lumii și s-a extins în fiecare colț.
E timpul afirmării!
Erau puternici, muriră în picioare,
strălucitori ca stelele ce luminează drumul, tot sărutând pe buze viața.
II
Îi atacase moartea, spălându-și coasa-n ei.
Și-n chipul morții răsăriră
mai puri și mai frumoși decât pădurea de palmieri,
mai unduioși decât câmpiile de grâu,
mai limpezi decât strălucirea dimineții,
Mai puri și mai frumoși decât copacii pe care ploile-i alintă-n sân de zori.
S-au ridicat... au asaltat... s-au repezit
pe câmpul de bătaie, precum un snop de foc.
Și luară foc... se-aprinseră... și străluceau
în mijlocul cărării - apoi au dispărut…
III
E visul vostru, ca-n depărtări să străluciți
îmbrățișând un viitor ferice!
Prin ale voastre palme pătrunde învierea Lui.
Și va sosi cu lunga dimineață-nmugurită,
săltându-se din al ruinelor străfund,
cu chipul zâmbitor
și cu o stea lucind pe fruntea-i naltă.
IV
Va continua țărâna să-și alăpteze visul toată viața.
De sânul său nu-l vor putea despride
nici demonii văzduhului, pământului și mării,
și nici mobilizarea hidrei.
Nu-l va-nțărca oricât de lacom devine
agresorul;
Nu-l va-nțărca chiar dacă mâna morții,
muiată-n perfidie,
pătează sfârcul țărânei cu fructele-i amare.
V
Priviți-i acolo-n depărtări,
îmbrățișați, cum își îndură moartea,
suind pe înălțimi
și cățărându-se în fața ochilor planetei!
Pe frânghia din sângele vărsat
se cațăra-vor mai sus și tot mai sus...
Nu stăpâni-va moartea trădătoare prin inimile lor,
căci pe cărarea jertfei vor merge lângă ei
și visele-nvierii, și zorile de mâine.
Priviți-i prin ochiul Intifadei: sunt șoimi
ce leagă cerul de patria sfințită și de lut!
traducere din spaniolă - g. Cristea
Fadwa Tuqan (n. 01 la martie 1917, Nablus, Palestina - d. la 12 decembrie 2003, Nablus, Palestina) a fost o poetă palestiniană, cunoscută pentru reprezentările sale de rezistență împotriva ocupației israeliane, în poezia arabă contemporană. Ea mai este numită și „Poeta Palestinei”.
Canto a los mártires de la Intifada
pot Fadwa Tuqan
I
Dibujaron la senda hacia la vida.
La empedraron con coral, con sangre adolescente de roja cornalina.
Alzaron sus corazones -piedras, fuego, ascuas- en las palmas de las
manos.
Apedrearon con ellas a la bestia del camino.
-¡Es la hora de afirmarse! ¡Sean fuertes, corazones!
Y retumbó su voz
en los oídos del mundo, penetrando su eco por todos los rincones.
¡Es la hora de afirmarse!
Y fueron fuertes, y de pie murieron,
reluciendo como estrellas,
brillando sobre la senda, besando los labios de la vida.
II
Atacó la muerte, hincando su hoz en ellos.
Y frente al rostro de la muerte se plantaron
más hermosos que bosques de palmeras,
más hermosos que cosechas de trigo,
más hermosos que el fulgor de la mañana,
más hermosos que árboles que la lluvia lava en el seno del alba.
Se pusieron en pie… saltaron… se precipitaron
desplegados por el campo de batalla como gavilla de fuego.
Se incendiaron… alumbraron… brillaron
en medio de la senda, y desaparecieron.
III
¡Sueño suyo, que en la lejanía brillas
abrazando el futuro venturoso!
En tus manos está que su resurrección llegue.
Y llegará con el gran mañana en ciernes,
ascendiendo desde el fondo de la ruina,
con albricias en el rostro
y una estrella brillando en su amplia frente.
IV
Seguirá la tierra amamantando su sueño toda la vida.
No lo apartarán de su ubre ni las movilizaciones del mal,
ni los demonios del aire, de la tierra y del mar.
No lo destetará por duro que el usurpador se vuelva.
No lo destetará aunque la mano de la muerte, empapada en perfidia,
tiña de amarga coliquíntida el copioso
pezón de la ubre de la tierra.
V
¡Míralos allá en la distancia,
abrazados, para perdurar a la muerte,
ascendiendo a las alturas,
ascendiendo ante los ojos del orbe!
Por las cuerdas de su sangre derramada
van subiendo, subiendo, subiendo…
No se apoderará de sus corazones la traidora muerte,
pues en la senda del sacrificio les acompañan
los sueños del renacer y de la nueva alborada.
¡Míralos en su Intifada: son halcones
que conectan con el cielo la tierra y la patria sagrada!
traducción del árabe - el escritor Luis López Nieves