Gigel mergea foarte des pe cărările din pădure ascultând foșnetul vândului și cântecul păsărilor. Într-o dimineață, foarte răcoroasă, pe cărare, un pui de șarpe, stătea încolocit și tremura de frug. Gigel, de cum l-a văzut s-a oprit și făcându-se milă de el l-a luat și l-a vârât, la căldură, în sân. Acasă l-a hrănit cu lapte de la capra lor și când a mai crescut îi prindea șoricei și alte animăluțe și-l hrănea. Așa șerpișorul a crescut mare odată cu Gigel care a trebuit să meargă la școală în altă localitate. Când a revenit prima lui grijă a lui a fost să-și întrebe părinții de prietenul lui drag, șerpisorul.

-Nu știm de el, a spus tatăl cu supărare, dar cam odată cu el a dispărut și căprița noastră și câteva găini. Credem că el a mâncat găinile și căprița, apoi a fugit în pădure.

A doua zi Gigel a mers în pădure cu speranța că își va văsi prietenul, șerpișorul. La un moment dat pe cărare i-a ieșit în cale șerpișorul pe care l-a recunoscut imediat după petele de pe cap.

-Vai, șerpișorul meu drag, cât de mult mi-a fost dor de tine!

Și spunând aceste vorbe s-a apropiat să-și îmbrățișeze prietenul, care,  acum, era mai mare, de cât el. Când Gigel s-a apropiat șerpișorul ajuns ditamai șarpele, a șuierat, încât Gigel a crezut că se bucură că-l vede și a chiuit de bucurie. Numai că șarpele l-a încolăcit și atât de tare l-a strîns încât Gigel a murit.

Morala:

Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești.