ÎNSEMNE CULTURALE
Tei, izvor prinse în dor
Mă-nconjoară lumea verde
liziera, teiul sfântul,
unde gândul mi se pierde
de la cer până-n pământul...
Mă aşteaptă, prea cuminte,
banca poeziei mele
scrijilită de cuvinte
şi ninsă cu praf de stele.
Ceas de taină şi-ntărire,
clipa timpului sortit
trece-n tei plin de iubire
drumul cel făgăduit.
Miazăzi nins de uitare
brusc vibrează-n noi esenţe,
smalţul capsulei cum sare
flori de tei trec în esenţe.
Nimic fără de temei,
polen în sloiuri aurite
curge-n jur din flori de tei
spre albinele grăbite.
Un sărut pe firul ierbii
talpa mea curată pune
pe tăpşanu unde cerbii
îşi duc dorul la păşune.
Când în soarele de-amiază
aerul prinde să fiarbă,
peste tălpi mi se aşază
pantofii-mpletiţi din iarbă.
Te aşteaptă lângă tei
surâsul dulce de izvor,
din căuşul prins în stei
să te răcoreşti cu dor.
Banca gândurilor noastre
lin pluteşte în esenţă
coborâtă dinspre astre
peste-a noastră existenţă.
Dă-mi mâna şi hai, hai
să mulţumim cu bună ştire
acestui darnic colţ de rai,
plin de lumină şi iubire.
Cornaciu Nicoleta Ramona
Ce frumos!
Iun 9
Mihai Katin
un astfel de poem are limpezimea și lumina apelor de izvor din care doar sufletele curate beau...
cu multa prețuire!
Iun 9
Ada Nemescu
Melodios, credibil (și aici:)), un dans metaforic, desculț în iarbă, pe creștet nins de flori de tei, iar în suflet amintiri ( viitoare versuri pline de emoții și temei).
Nu te poți sătura de o astfel de viață, ți-ai dori măcar două, trei...
aDa, cu emoție felicit
Iun 10
Stanescu Valentin
Ramona, clipe de linişte, departe de tumultul cotidian, au produs starea din care pixul a aşezat pe coala albă emoţia momentului. Aceasta a fost tălmăcită de tine prin multe cuvinte din spatele unui veritabil Ce frumos! Mulţumesc!
Iun 10
Stanescu Valentin
Mihai, câte daruri sunt în jurul nostru. Ele nu pot fi cântărite în aur sau diamante. Au valoare inestimabilă. Trecem pe lângă ele şi ne golim sufletele şi mai tare. Raiul este lângă noi în orice lucru şi fiinţă dar suntem departe de a vorbi cu plantele, păsările, animalele, pietrele, apele, norii, stelele, pământul care ne aşteaptă tălpile descălţate să ne mângâie şi să ne încarce cu energie... Suntem departe!
Iun 10
Stanescu Valentin
aDa, câtă bucurie am în suflet când găsesc aici cuvintele tale! Mă bucur că eşti aici în pastelul meu încărcat cu podoabe şi cuvinte dezlănţuite ce se întrec în a exprima trăirea. Încerc să revin la acea stare în care am scris aceste versuri dar reuşesc destul de greu... Mulţumesc!
Iun 10
Tudor Cicu
Citeam poemul tău ușor pastelat cu floarea teilor care abia acum înfloresc pe aici, și mă gândeam la versul lui Homer: Dacă ştii să asculţi, „vei merita într-o zi să stai la masă cu zeii”. Ruperile astea de ritm, într-un poem care și-ar dori o anumită cadență, uneori sunt supărătoare (Uită-te la ultima strofă ale cărei versuri au 7-8-8-9 silabe). Mi-am permis să schimb cadența și ideatica ultimelor două strofe, doar pentru muzicalitatea unei lecturi (șchiopătate) întâmpinate de mine, gândind că, pe viitor, nici-un sfat n-ar fi de ignorat:
„Banca dorurilor noastre
Unde tot visam de-a rânduri
Azi și-n nopțile albastre
Stelele rămân pe gânduri.
De-ai întinde doar o mână
Acel colț de rai, odată...
Ne-ar așterne să rămână
La picioare, viața toată.”
Iun 11
Stanescu Valentin
Tudor, îţi mulţumesc pentru comentariul plin de învăţăminte. Asupra două ultimelor stofe am sesizat şi eu la finalizarea poeziei în acest format că mai trebuie ceva dar nu am mai avut puterea să caut ritmul şi să înlocuiesc cuvintele originale... Gestul tău este notabil şi voi încerca să închei cu alte două strofe mai apropiate de sensul iniţial.
Iun 12
Mihaela Popa
frumos!
Iun 17