Mă-nconjoară lumea verde
liziera, teiul sfântul,
unde gândul mi se pierde
de la cer până-n pământul...
Mă aşteaptă, prea cuminte,
banca poeziei mele
scrijilită de cuvinte
şi ninsă cu praf de stele.
Ceas de taină şi-ntărire,
clipa timpului sortit
trece-n tei plin de iubire
drumul cel făgăduit.
Miazăzi nins de uitare
brusc vibrează-n noi esenţe,
smalţul capsulei cum sare
flori de tei trec în esenţe.
Nimic fără de temei,
polen în sloiuri aurite
curge-n jur din flori de tei
spre albinele grăbite.
Un sărut pe firul ierbii
talpa mea curată pune
pe tăpşanu unde cerbii
îşi duc dorul la păşune.
Când în soarele de-amiază
aerul prinde să fiarbă,
peste tălpi mi se aşază
pantofii-mpletiţi din iarbă.
Te aşteaptă lângă tei
surâsul dulce de izvor,
din căuşul prins în stei
să te răcoreşti cu dor.
Banca gândurilor noastre
lin pluteşte în esenţă
coborâtă dinspre astre
peste-a noastră existenţă.
Dă-mi mâna şi hai, hai
să mulţumim cu bună ştire
acestui darnic colţ de rai,
plin de lumină şi iubire.
bolache alexandru
Un poem frumos care surprinde natura încărcată de sentimente...
Iun 20
Stanescu Valentin
Doamnă Mihaela, nu am ajuns vreodată pe insulă dar cred că şi acolo există tei care vă încântă clipele dimineţii cu parfumul lor speific.
Iun 20
Stanescu Valentin
Alexandru, câtă bucurie îmi aduci trecând din nou prin pagina mea! Toate anotimpurile au frumuseţea lor. Natura are atâtea faţete frumoase pe care cu greu le privim direct fiind preocupaţi cu rezolvarea pe fugă a încercărilor vieţii.
Iun 20