Privită, în oglindă, valenta ta umoristică aduce lângă cântecul pupezei „cu moțul ei cât un tren”, pe cel al sărmanului cuc (de ce i-oi fi zis sărman?, chiar nu știu), poate unde trage de unul singur hotarul în pământ... sau pentru acele imagini valente ce au ceva umor? Venit recent de la țară (câteva zile printre albine) sub nucul de la poartă, unde îmi așezam șezlongul, seara, auzeam cucul, cântând, în grădina noastră dinspre pădure. Rare momente petrecute.

Găsesc aici o arhitectură bine studiată. Așezate în oglindă, cuvintele se întrec în descrieri și alte ziceri de un umor subtil, cele două personaje parcă ar fi într-o  competiție. Salut reîntoarcerea la Valente, aDa

Fin observator al acestor minunate aripate. Am citit zâmbind pentru că și eu le aștept cu frumusețea lor cu tot.

Bucurii vă doresc!

aDa, reîntoarcerea-n Valente poartă-n sine amintiri ce rodesc în clipe lente muguri altei regăsiri. Ai chemat-o cald prin şoapte dintre margini largi de vise. A venit ieşind din noapte prin ferestrele deschise...

                                                             dor de Valente

                                               dor de Valente

                                                 zbor cu avânt

                                                           pe aripi

                                                           largi de

                                                                vânt

                                                                       dor de Valente

                                                                       în primii zori

                                                                       cu roua

                                                                       printre

                                                                       flori

                                            dor de Valente

                                                  în calendar

                                                    sorbim lin

                                                              viaţă

                                                                  iar

                                                                      dor de Valente

                                                                      zâmbetul tău

                                                                      alungă

                                                                      tot ce-i

                                                                      rău...

Tudor, asta este! Poeziile tale îşi au cel puţin o rădăcină în raiul de la ţară. Acolo energia pământului se răsfrânge adânc, fără voia ta, în trup şi suflet. Nu am mai venit aici cu alte Valente de o vreme, fiind ocupat cu treburi lumeşti acaparatoare de timp şi efort. Dar, mai am sfoară în ghem...