Motto:

          „Gheorghi Afanasievici, vî nastaiașci Bolșevik!” (N.S Hruşciov)

 

          În 1956, toamna se dovedise frumoasă la noi în podgorie şi începutul de noiembrie era încă plăcut pentru toată lumea. Eu împlinisem 10 ani, îmi plăcea istoria şi, ceea ce era mai important, începusem deja să o înţeleg. Am avut şi norocul să-mi fie explicată la timpul său de un mare cunoscător al evenimentelor la care participaseră românii, în 1919, după realizarea Marii Uniri cu Transivania, pe bunicul meu.

          Fostul Secretar al Legiunii de Jandarmi Putna, desfiinţată abuziv de noul regim cu câţiva ani mai înainte, nu obosea să-mi povestească, cu toată trecerea timpului, istorioara mea preferată, despre opinca românească de pe Parlamentul maghiar din Budapesta:

          – Spune-o, bunicule, îl rugam eu mai pe seară, când îmi terminam lecţiile, şi nu era prea greu să-l conving să-şi dea drumul la gură.

          – Apoi, despre ceea ce vrei tu să ştii, astăzi nu se mai vorbeşte în gura mare, începea el după o uşoară şovăială. Iar tu să-mi juri că nu vei mai spune la nimeni. Fă-ţi cruce!

          – Nici lui tata?

          – Nici!

          – Era şi el pe atunci un puiuţ cam de vârsta ta, care se bucurase când aflase că, la1 Decembrie1918, Ardealul se unise cu ţara şi o să avem o Românie dodoloaţă. Adică o ţară mare şi rotundă, mi-a precizat el, dar eu ştiam deja cuvântul de la şcoală. Or tocmai asta îi nemulţumise pe unguri şi pe ruşi, care nu o voiau aşa.

          – Şi opinca?

          – Răbdare!

          Când au venit comuniştii la putere în Rusia şi voiau să ne ia Basarabia îndărăt, Lenin, conducătorul lor, l-a ajutat pe un prieten de-al lui, un ungur pe nume Bela Kun, să facă din ţara lor una tot bolşevică: Republica Sovietică Ungaria şi aşa a rămas vreme de câteva luni. Şi să mai ştii că acest Kun, a zâmbit el şiret, semn că înţelegea că nu zice bine, a trecut cu armata peste Tisa, să întoarcă Ardealul înapoi la ei, ca să facă Ungaria Mare...

          – Şi opinca?

 

           Mama e plecată în vizită la o vecină a ei să facă prăjituri şi nu ştie nimic despre discuţia noastră „de familie”. Bunica a venit însă în bucătărie şi priveşte ţintă la ţoiul de rachiu pe care îl are bunicul în faţă. Ascultă îngrijorată, cu mâna la gură, ce îmi povesteşte acesta, apoi îl cheamă din sufragerie pe tata, care de câteva zile nu s-a mai desprins de radio. Ascultă şi el tot mai îngrijorat Europa Liberă vorbind despre „ţara vecină şi prietenă Ungaria”, unde regimul socialist, cu toată destalinizarea lui Hruşciov, scârţâie îngrozitor.

          Aşteaptă ultimele ştiri, dar vocea bunicii îl cheamă alarmată:

          – Vino să auzi ce îl învaţă socru-tău pe băiat, că ăsta vă bagă în puşcărie pe amândoi.

          Bunicul se opreşte şi se uită dispreţuitor la ea:

          – Femeie fără minte, bombăne el, nu înţelegi nimic, și continuă fără s-o mai bage în seamă. Acum lucrurile se schimbaseră şi bolşevicii lui Kun ne primejduiau unirea. Atunci am intrat noi cu armata peste ei şi nu ne-am mai oprit până la Budapesta. Din guvernul comunist al lui Kun, s-a ales praful şi capitala a fost ocupată. De pază la intrare, la Parlamentul lor, a fost pus un sergent, unu’ de se numea Iordan, oltean de-al nostru aţos, din Craiova, la care nu puteai să umbli cu iordane. Ăsta, când a văzut steagul maghiar pe catarg, odată s-a întunecat la faţă şi a spus tare, ca să audă toţi, că aşa ceva nu se poate. Eu nu eram acolo, dar au spus alţii care l-au văzut. Cică nu poate fi mai presus steagul celor ce râvnesc la Ardeal, care musai tot românesc rămâne. S-a căţărat cum a putut până sus, a dat drapelul lor mai jos şi a pus deasupra o...

          – O opincă!... l-am întrerupt eu fericit şi bunicul a confirmat energic:

          – Da, nepoate, ca să ştie toţi că noi, românii, am cucerit capitala şi i-am izbăvit de comunism. Aşa au trăit liberi fără bolşevici până în 1940, când s-au aliat cu Hitler şi Mussolini şi au primit de la ei ce nici în vis nu mai visau, o parte din Ardeal luată cu japca, fără luptă. Soldaţii noştri erau pregătiţi cu arma la picior, dar n-au primit ordin de front. Uite, poate să-ţi spună şi taică-tu care ştie că pe atunci era concentrat.

          Bunicul şi-a aprins o Mărăşească şi s-a întors cu faţa spre tata, care intrase, pe nesimţite, în bucătărie, aşteptând un răspuns. Tata era un bărbat frumos, înzestrat cu o voce pe măsură, aşa că l-a îndemnat, spre disperarea bunicii:

          – Sau mai bine cântă, ca atunci la regiment, că doar n-ăi fi uitat cum cântaţi şi plângeaţi, să ştie şi băiatul cum a fost trădată România.

          Tata s-a încruntat puţin spre aducere aminte şi atunci uşa s-a deschis şi a intrat mama care ne-a privit uimită, pentru că nu înţelegea mai nimic din tot ce se întâmpla acolo. Prin spaţiul rămas liber, vocea lui sonoră a răsunat până în curte:

          Dar pentru Ardealul nostru de la Vest

          Vom străbate pusta pân’ la Budapest

          Noi nu suntem neam de maghiar

          Ca să cerşim pământ în dar

          Suntem neam de eroi

          Îl vom lua ’napoi.

          Atunci, încântat, eu am aplaudat, dar nu am avut timp să mă bucur prea tare, pentru că mama mi-a scurtat entuziasmul cu o palmă trasă după ceafă.

          Tata s-a oprit şi el pentru că s-au auzit paşi în dreptul porţii de la stradă, câinele nostru Leu a lătrat scurt, dar aproape imediat zgomotul s-a depărtat în întuneric. Puţin mai târziu, poarta a fost încuiată şi toţi am mers la culcare.

          Pentru odobeşteni, noaptea s-a dovedit a fi liniştită. Curentul de la uzină fusese „luat” imediat după miezul nopţii şi aproape nimeni în afara celor avizaţi nu a ştiut mai mult despre evenimentele în desfăşurare. Doar luminile au stat aprinse toată noaptea la ferestrele Sfatului Popular, unde s-a făcut de pază. La intrare, au staţionat câteva din dubele negre ale securităţii, dar puţinii întârziaţi, obişnuiţi cu prezenţa lor, nu le-au dat atenţie.

          Cei care s-au trezit mai devreme pe 4 noiembrie şi au deschis difuzoarele au aflat însă alarmaţi, că, venite parţial de pe teritoriul României, trupele sovietice ocupau Budapesta. Începuseră luptele de stradă şi comuniştii erau vânaţi de „reacţionari” ca nişte iepuri, iar din statuia lui Stalin rămăseseră doar cizmele. Isterizat de „pericolul horthyst”, Dej i-a telefonat lui Hruşciov că deja a recrutat 2000 de unguri cu care să fie întărite rândurile partidului comuniştilor de la Budapesta. Entuziasmat, acesta i-a mulţumit telefonic: Gheorghi Afanasievici vî nastaiasci Bolşevik! Dictatorul de la Bucureşti nu uitase lecţia primită de Bela Kun şi întindea o mână Moscovei să înfrângă forţele „contrarevoluţionare horthyste”

          Dimineaţa, când abia se luminase de ziuă, l-am auzit pe Leu, care noaptea era liber, cum se repede ca un turbat şi încearcă să sară gardul, cât era el de înalt. Lătra atât de tare, încât ne-a trezit pe toţi, iar eu m-am iţit aşa cum eram, în cămaşa de noapte, şi am privit prin fereastra de la sufragerie. Tata a luat bastonul bunicului din hol, a descuiat uşa de la intrare şi a ieşit pe trepte. S-a aplecat puţin şi a văzut, prin ceaţa lăptoasă a zorilor, cum strigă cineva la poartă.

          – Ăsta e sigur un ţigan, a comentat el către bunicul, care îl ajunsese din urmă. Că numai pe ăştia nu-i suferă Leu şi latră la ei ca la lup.

          – Aşa e, aşa e, s-a auzit vocea de după gard, eu sunt Florică, tovarăşul Florică, activistul.

          – Ce-i, mă? l-a întrebat bunicul cu tonul răstit, pe care îl păstrase din anii când fusese jandarm.

          Florică ăsta era un ţigan adevărat cu câteva clase de liceu şi care, de când intrase în partid, devenise „profesor de muzică”, dirija corul la Cămin şi era chemat la tot felul de activităţi comuniste.

          – Daţi-mi drumul să intru, s-a văitat Florică din stradă, că la unguri e nenorocire, e con-tra-re-vo-lu-ţi-e. Peste tot sunt omorâţi membrii de partid consideraţi vinovaţi de dezastrul ţării.

          – Lăsaţi-mă să mă ascund la dumneavoastră până se liniştesc apele, sunteţi un domn respectat în oraş. Dacă începe şi la noi, mor ca un prost, degeaba.

          – Da ce, te-am pus eu să te faci comunist? a râs tata în timp ce punea câinele pe lanţ. Tu ai vrut.

          – Eu n-am vrut, da tata m-a obligat. Ţigan prost, a zis că o să ne dea două cartele şi pe mine mă face profesor de liceu. Acuma ce s-o alege de mine, a mai spus, şi a început să plângă.

          Tata a descuiat şi l-a lăsat să intre, iar Florică a dat să-i sărute mâna drept mulţumire.

          – Ţiganul tot ţigan rămâne, a râs de el şi bunicul.

          – Vino să mânânci ceva, a adăugat tata, pe urmă vedem noi ce facem.

 

          Eu am văzut aproape tot ce s-a întâmplat din pragul sufrageriei unde îmi mutasem reşedinţa. Unchiul Nicuşor, cumnatul lui tata, intrase şi el în curte şi acum urca pe alee spre casă să ne aducă ultimele noutăţi de la Europa Liberă. Leu l-a recunoscut şi ne-a anunţat, scheunând prietenos. Pe trepte, a scos o ţigară Virginia din tabacheră, a aprins-o, a tras adânc fumul în piept, s-a înecat şi a tuşit. În hol era încă aproape întuneric, iar tata, care nu fuma, l-a dojenit:

          – Aruncă naibii otrava aia şi vino cu mine să-ţi arăt ceva! Am o surpriză pentru tine.

          Colţul din stânga de la intrarea în bucătărie era ocupat pe atunci de o canapea destul de lată, cu picioarele înalte, acoperită după moda vremii de o husă înflorată. Pe ea se aşezase Florică, frământându-şi mâinile.

          Avea în faţă un taburet, pe care mama pusese un şervet, întins peste un fund de lemn şi un cuţit, după care plecase spre bucătăria de vară, să aducă de mâncare.

          – Tovarăşu’Activistu’! a strigat în derâdere tata din hol, înainte de a intra, să nu te temi că nu sunt singur, apoi a trecut pragul.

          S-a uitat de jur împrejur, camera era goală.

          – Unde ai dispărut, mă Florică, s-a minunat el, că doar n-ai fi fugit cu nevastă-mea. Zi mă, unde te-ai băgat?

          Liniştea a mai durat câteva minute şi tata a repetat întrebarea. Atunci s-a auzit un fel de scâncet, însoţit de un foşnet uşor. Perdeaua de la husă s-a ridicat încet şi, de sub pat, am văzut cum, ciufulit şi plin de praf, se holba, la noi, Florică.

Vizualizări: 207

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Scrie si tu, Mony  cu litere ceva mai mari, nici ochelarii nu ma ajuta prea mult. 

Un povestitor adevărat! Felicitări!

Doamna Agafia, s-a rezolvat problema fontului. 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 11 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 13 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor