Generic pe melodia Și-altădată, și-altădată, o s-o facem și mai lată. În prim-plan tocșoaica*, cu mâna stângă-n buzunar, cea dreaptă deznodându-se rapid, în urma unui mesaj digital prietenos adresat regizorului de platou. Își privește cu un aer încruntat vârfurile pantofilor, apoi trece brusc în spatele pupitrului; pe pupitru, o nuia de cireș, un pistol cu bile și o bâtă de baseball, urmând a fi folosite aleatoriu sau funcție de invitat. După ultimul acord al melodiei, nasul străpunge ecranul, cameramanul se retrage dintr-un salt vreo doi metri, ca în fața unui pericol iminent, tunetul nefiind precedat de nimic…

        – BUNĂ ZIUA! Doamnelor și domnilor, sunt atât de nervoasă, încât habar n-am unde sunt, în ce scop,  dacă e soare sau lună, dacă sunt la televizor, în vizită la soacră-mea sau la ultima ședința cu părinții. A-pro-po! Doamna educatoare, sper ca aerul din Dindeștiu Mic, unde v-ați cerut subit transferul, să vă priască. Vă pup!
Sunt nervoasă pentru că este im-po-si-bil să trăiești în țara asta, dacă ești zdravăn la cap. Înțelegeți unde bat? Per-fect!
        Mi-am început ziua cu un telefon de la mama, ma-ma doamnelor și domnilor toți avem o mamă, nu-i așa? – care mi s-a plâns de calitatea piureului din cartofii românești și lipsa oricărei legislații în domeniul combaterii coruptului  Gândac de Colorado. Cine este acest Colorado și cine-l protejează nu e greu de imaginat, având în vedere că numele lui real este, atenție, Lep-ti-no-tar-sa decemlineata. E cât se poate de evident. Și e cât se poate de evident că viitorul copiilor noștri este în pe-ri-col, doamnelor și domnilor, în lipsa neaoșului și sănătosului piu-re. Vom reveni în zilele următoare cu o amplă anchetă jurnalistică privind încrengăturile artropode ale acestuia la nivel mondial și, cu puțin noroc, poate îl avem în platou pe Lep-ti-no-tar-sa însuși…
        Dar, să întrebăm și invitații (privire-laserzâmbet subțire, cu buza de sus zvâcnind dezordonat), poate au ei răspuns la această problemă. Vă rog, domnilor, aveți… fix 38 de secunde fiecare…a, mi se spune-n cască că – cacofonia e intenționată și direcționată, ieși afară domnule ministru, nu mă corectezi dumneata pe mine! Spuneam, deci, că timpul a expirat. Vă mai așteptăm la emisiunea noastră, într-o dezbatere sinceră, principială, argumentată, așa cum v-am obișnuit. La revedere! (ge-ne-ric).

*Acesta este un pamflet, orice asemănare cu vreo persoană reală ar fi ireală.

Vizualizări: 120

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Ano, m-ai făcut piure! :)) Puțintel, să-mi revin... și revin!

Scurt și atât de spumos! Personajele capătă viață într-un mod inedit, poți să le vizualizezi, nu să ți le închipui. Această tocșoaică are tot arsenalul să dețină controlul, face și desface, invită și dă afară, povestește nimicuri, le ridică, le duce în derizoriu... Nu-i de mirare acel ,,nas care străpunge ecranul”, nici „aerul din Dindeștiu Mic”... Un deliciu! Am depășit 38 de secunde...

 A-pro-po! Nu vrei să-l aduci la proză?

Mulțumesc, Mihaela! Mă bucur că te-a amuzat textulețul meu. Să-l trec la proză? Nuștiuzăucesăzic. E-cam-a-na-cro-nic. :))

Mihaela Suciu a spus :

Scurt și atât de spumos! Personajele capătă viață într-un mod inedit, poți să le vizualizezi, nu să ți le închipui. Această tocșoaică are tot arsenalul să dețină controlul, face și desface, invită și dă afară, povestește nimicuri, le ridică, le duce în derizoriu... Nu-i de mirare acel ,,nas care străpunge ecranul”, nici „aerul din Dindeștiu Mic”... Un deliciu! Am depășit 38 de secunde...

 A-pro-po! Nu vrei să-l aduci la proză?

Curaj, Ano, nu fi timidă! Adu-l în față, ce-i dacă e anacronic? Dacă nu-l păzești devine cronic! :))

Ana C. Ronescu a spus :

Mulțumesc, Mihaela! Mă bucur că te-a amuzat textulețul meu. Să-l trec la proză? Nuștiuzăucesăzic. E-cam-a-na-cro-nic. :))

Mihaela Suciu a spus :

Scurt și atât de spumos! Personajele capătă viață într-un mod inedit, poți să le vizualizezi, nu să ți le închipui. Această tocșoaică are tot arsenalul să dețină controlul, face și desface, invită și dă afară, povestește nimicuri, le ridică, le duce în derizoriu... Nu-i de mirare acel ,,nas care străpunge ecranul”, nici „aerul din Dindeștiu Mic”... Un deliciu! Am depășit 38 de secunde...

 A-pro-po! Nu vrei să-l aduci la proză?

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 13 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 13 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 13 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor