În răstimp de numai o lună de la revenirea ei spectaculoasă pe scena vieții, progresele doctoriței deveniseră subiect de studii științifice și tema unor lungi dezbateri și controverse în lumea medicală. Oricât se opusese ea scurgerii de informații în presă si în televiziune, aceasta se produsese inevitabil, deoarece nu se vorbea despre altceva în tot spitalul. Intervenția chirurgicală menită să-i reconstruiască tractul respirator fusese programată pentru ziua următoare, iar echipa medicală era alcătuită din cei mai emeriți chirurgi în domeniu. Amneris se supunea calmă și surâzătoare tuturor testelor și analizelor postoperatorii, așteptând cu răbdare perfect disimulată ziua în care își va recăpăta controlul întregului corp și autonomia completă a propriei vieți. Chipul ei strălucea de sănătate, inima i se umfla în piept de o iubire fără margini, bunătatea și încrederea înflorea în ochii senini, în care ghețarii de odinioară se topiseră sub soarele arzător al credinței. Buzele pecetluite încă în tăcerea impusă de existența tuburilor care îi obturau traheea, își uitaseră funcțiile în anii lungi de inactivitate, dar Amneris se antrena în secret, dând formă și conținut cuvintelor care-i fremătau în minte, necontenit.
Era pe deplin conștientă de munca asiduă și îndelungată care urma pentru a-și recăpăta vocea, dar avea suficient timp, curaj și răbdare. Avea mai ales, speranța, care-i lumina cerul nopților tot mai intens și îi veghea viitorul. Visa cu ochii deschiși la gustul mâncării, la savoarea inegalabilă a cafelei care îi înfiora nările în diminețile fiecărei zile, revărsându-se ispititoare pe coridoarele spitalului. Dar pentru asta trebuia să mai înfrunte încă o intervenție chirurgicală destul de complicată, la stomac. Le va suporta pe toate cu demnitate și răbdare.
Privi încântată vaza plină de flori proaspete de pe noptieră, primite în acea zi de la David, fratele ei mai mare, care eliberat de embargo-ul absurd și nedrept ce-i fusese impus de multi ani, atât lui cât și restului familiei lor, venea acum cu regularitate la căpătâiul surorii, care îi deschisese larg porțile inimii. Aveau mult de recuperat. Nu înceta să se minuneze cât era de iubită și nu se putea ierta pentru obtuzitatea și cruzimea de care dăduse dovadă o viață întreagă, refuzând căldura familiei, devotamentul prietenilor și binefacerile dragostei adevărate. Se străduia să uite persoana care fusese și să permită celei care devenise să îndrepte daunele trecutului.
- Ți-ai făcut și iubit, mai nou? o tachină Lucia, indicând buchetul spectaculos care lumina încăperea. Ești pregătită pentru ziua cea mare?
Apucând surâzând agenda cu coperți albastre și pixul de pe noptieră, Amneris se apucă să răspundă întrebărilor asistentei, cu degetele abile și experte. Lucia o privi cu profundă mulțumire, cum scria acum. Nu putea să uite calvarul unui trecut nu prea îndepărtat, când erau silite la fiecare două-trei minute să lipească cu scotch pixul de degetele ce scrijeleau cu o încetineală înnebunitoare semne fantasmagorice, pe care ele erau silite să le interpreteze și să le descifreze, chiar dacă era o pretenție absurdă și absolut imposibilă. Alungă iritată acele amintiri și chipul i se lumină de un zâmbet sincer, citind mesajul amuzant, scris impecabil.
,, Trebuie să mă înveți să-mi fac cont pe un site de matrimoniale, căci am un chef nebun să chatez! Am încercat să-mi fac niște selfie mai de Doamne ajută, dar cu fața asta de spate... nu am niciun spor! Mă lași să pun la profil o poză cu tine?”
Expresia de pură candoare menită să mascheze șiretenia ce se ițea obraznică pe sub genele plecate sfios, provocară Luciei un hohot de râs copios și procură ingenioasei doctorițe o ciufuială amicală, care îi contrarie oarecum bretonul blond.
- Plagiatoare fără scrupule, care ești! Vrei să-mi furi imaginea? Hai că-ți fac eu niște poze, de se umple chatul de balele pofticioșilor!
Amneris simți îngrijorată cum hohotele de râs ce urcau nestăpânite pe furtunul înfipt în gât riscau să arunce în aer ventilatorul, care se și puse pe piuit, preventiv.
- Vai de capul tău, de femeie fatală! o căină Lucia malițioasă. Așa vrei tu să faci victime? Ia de aici și ștergeți mucii, că ies pozele aburite!
Amneris deja se sufoca de râs, făcând semne disperate Luciei să tacă, deoarece plămânii ei erau în controverse serioase cu mașinăriile scandalizate. După ce își recuperă respirația, își tamponă ochii înlăcrimați de râs și efort și suflă nasul cu zgomot, în șervețelul mototolit.
,,Ești bestială, femeie! Ai un simț al umorului, absolut extraordinar! Vrei să fii prietena mea?” completă ea, cu aplomb prefăcut.
- Am citit: ,,vrei să fii iubita mea?”spuse Lucia, apăsându-și pieptul cu un gest ipocrit. Pfff, ce sperietură! Te și vedeam în genunchi cu inelul pregătit și cu un trandafir între dinți!
,, Și ce, faci nazuri? Stai liniștită că nu vreau să-mi schimb orientarea sexuală, la bătrânețe! Sunt hetero și așa vreau să mor! Da tu nu erai măritată? Și atunci de ce visezi inele și trandafiri între dinți? A omis armăsarul ala de bărbatu-tău faza cu cererea în genunchi?”
- Ha, ha, ha! Ce haios! Dacă chiar ții să afli, mi-a adus inelul de logodnă cu micul dejun la pat, ascuns într-o brioșă, cu care ocazie mi-am pierdut și un dinte!
Amneris își încleștă nasul cu degetele în tentativa inutilă de a stăvili clocotul periculos ce-i zdruncina viscerele. Reprimarea hohotelor de râs îi umflară obrajii aproape violacei, ochii căutau o cale de ieșire din orbite și urechile începuseră să pocnească precum o locomotivă cu aburi, în proces de încălzire. Aproape fără suflare, scrijeli un S.O.S. disperat:
,,PIUA! Mă declar oficial învinsă, altfel mîine îmi reconstruiesc ăștia trahea la vulcanizare!”

Vizualizări: 61

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Când viața renaşte în hohot râzând, boala e doar un suspans al ei, să ne amintească de ceea ce merită să apreciem din tot ce ne înconjoară şi ni se oferă necondiționat. Revenire spectaculoasă! Felicitări, Silvia!

chatez? Oare nu cumva chatuiesc?

Fragmentul denotă o mână exersată.

da Coza

bunătatea și încrederea înflorea în ochii senini / înfloreau

Apucând surâzând agenda cu coperți albastre și pixul de pe noptieră, Amneris se apucă  (repetiția, dar și faptul că sunt două gerunzii la rând)

Ia de aici și ștergeți mucii / șterge-ți / îți șterge

corect traheea

Un text bine scris. Te citesc cu drag, Silvia. Mai aștept!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 10 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor