Poștașul, astăzi, dă beep de două ori

[Ana C. Ronescu]

(parodie după „De-abia plecaseși” de Tudor Arghezi)*

Vorbea întruna. Eu îl rugam să tacă.
Se proțăpise-n ușă, cu tolbă și cu geacă;
Gândeam că vrea să-mi vândă vro marfă mai de soi.
Plutea, în casa-scării, iz vag  de usturoi.

Puteam să-i închid ușa ori să îi spun au revoir,
Dar mâna mi se-ntinse, cumva, involuntar...

Și-apuc d’un colț, în silă, o scrisoare.
Mirarea-și puse ciucuri de stupoare.
Să mai existe-n lume vrun năuc
Ce n-are meil? Oațap? Măcar, feisbuc ?!

*Tudor Arghezi – „De-abia plecaseși”

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

[Ana C. Ronescu]

Domnule J’arrive!, cu toată condescendența, pătlăgelele, corcodușele și pătrunjelul sofisticat-occidentale se remarcă prin forma perfectă, culori desăvârșite, elaborate în laboratoare dotate cu o tehnică ultimul răcnet, dar, din păcate, fără gust.

Trandafirii, ciopliți fără milă de ghimpii inestetici ce tind spre corolă, sunt triști, precum surorile fără de surori.

Eu, nu mă consider nici vreo parodistă, cu atât mai puțin poetă. De aceea, îmi aplec urechea, îmi clătesc privirea și mă-mbăt în fiecare zi în armoniile, de azi și de ieri, ale harfelor cu har.

De aceea, încerc să înțeleg…

Să păstrez ritmul și rima poeziei originale? Aceasta se întâmplă doar în parodiile de șantan, gen  La pașa vine un arab, ori Luceafărul, murdărit în parodii de doi lei…

Din cîte știu eu, o pardie pleacă de la ideea poemului original, poate păstra sau nu anumite elemente de prozodie, dar este totuși, o creație cu amprentă originală, mai mult sau mai puțin…

Vă urmăream „disecările” zilnice cu mult interes, inclusiv la propriile mele texte. Le credeam sincere, imparțiale, avizate. Nu știu ce să spun… Probabil va fi ultima mea postare, deși descoperirea acestui site mi-a adus, în ultima vreme, multă bucurie.

Voi încheia acest amplu răspuns, cu o exemplificare. Un fragment din poemul „Blesteme” al lui Tudor Arghezi, și varianta lui parodiată de George Topârceanu. Mulțumesc!

 

Tudor Arghezi – ”Blesteme” (fragment)

…

In imparatie de bezna si lut sa se faca Gradina bogata si-ograda saraca. Cetatea sa cada-n namol, Pazita de spini si de gol. Usca-s-ar izvoarele toate si marea, Si stinge-s-ar soarele ca lumanarea, Topeasca-se zarea ca scrumul. Funungini, cenusa, s-acopere drumul, Sa nu mai dea ploaie, si vantul Sa zaca-mbrancit cu pamantul. Sobolii si viermii sa treaca pribegi Prin starvurile de glorii intregi. Sa fete in papura soareci sute Ganganii si molii necunoscute Sa-si faca-n tezaur cuibare, Satule de aur si margaritare. Pe strunele de la viori si ghitare Sa-ntinda paianjenii corzi necantatoare.

…

 

George Topârceanu – „Blesteme” (parodie)

…

Usure, prin lesia diminetii,
La ceasul cînd se iscă precupetii,
Am fost lovit din trecere o babă
Ce se ivise-n calea lumii, slabă.
Gîndul, rămas în urma mea,
O a ghicit zicînd pre ea:

În două surcele de vreasc să se facă
Picerele tele, făptură buimacă.
Presni-ti-ar timpanu,
Să n-auzi cînd trece traivanul.
Să uiti la cetanii tipicul
Si psalmii în zi de Crăciun.
Să n-ai după masă tutun.
Să-ti pută buricul.

…

[Ana C. Ronescu]

Mihaela, încă nu i s-a luat curentul. Dar, în curând, mă tem că ne vom chitui ferestrele cu windows. :)

[Mihaela Suciu]

Cred că i se luase curentul și nu-și plătise abonamentul. :))