Eşti poezia sufletului meu, autori Liliana Trif & Ioan Grigoraş

[EVENIMENTE CULTURALE (RECENZII LITERARE, LANSĂRI DE CARTE, VERNISAJE etc.)]

Liliana Trif şi Ioan Grigoraş 

vă prezintă

volumul de poezii

~ Eşti poezia sufletului meu ~

Editura Rovimed Publishers

- 2014 -

"A mai rămas ceva nescris…

 

          Un vis devenit realitate, un vis în care, trebuie să  mărturisesc, Ioan, tu ai crezut mult mai devreme decât mine.  Zâmbesc amintindu-mi cum, încă de la primele poeme pe care  le-am semnat împreună, mi-ai spus: cândva vom publica un  volum, noi doi… Azi retrăiesc aceleaşi emoţii ca şi atunci, dar  pentru ca visul să devină realitate, primul pas este să crezi cu tot  sufletul că îl vei atinge, la început cu vârful degetelor, timid,  apoi îl vei simţi crescând în căuşul palmei, înflorind, prinzând  contur…  

În tine am descoperit poezia sufletului meu, aceea care  avea să mă împlinească, să-mi desăvârşească zborul, care avea  să-mi dea răspuns la întrebări nerostite încă. De mâna ta am  navigat prin legende, am spart ziduri şi am încălcat legi, am  depășit frontiere. Inocenţi sau impudici, îngeri goi şi desculţi,  eroi de legendă sau simpli muritori închinându-ne aceluiaşi  ideal: Iubirea.

          Revin acum la o întrebare care m-a urmărit de-a lungul  timpului (poate pentru că noi am scris, iar şi iar, variaţiuni pe  aceeaşi temă): Este iubirea un subiect perimat? S-a scris atât de  mult despre ea încât orice ar mai fi de spus e lipsit de sens?  Poate supravieţui poezia în afara iubirii? Poate da, poate nu. Eu  cred, însă, în şansa pe care o avem fiecare dintre noi de a spune  câte ceva despre iubire. Aşa cum o simţim, aşa cum o  percepem, aşa cum nu a mai făcut-o nimeni, pentru că suntem  unici şi simţim diferit. Am încăpăţânarea ca atunci când cunosc  un om să-l rog să definească, în câteva cuvinte, iubirea. Niciodată de-a lungul timpului nu am întâlnit două definiţii  identice.

           Astfel mi-am confirmat că deşi avem cu toţii nevoie de  ea, iubirea este, pentru fiecare din noi, diferită, unică şi irepetabilă. „Iubirea e ceva ce nu poate fi definit... iubire  e atunci când adormi cu gândul la fiinţa iubită... o visezi...  te trezeşti cu gândul la ea... şi continui s-o visezi cu ochii  deschişi... când aştepţi cu nerăbdare să-i auzi glasul...  când îi sorbi fiecare cuvânt scris sau rostit... când îi vezi  chipul în fiecare persoană... când simţi că nu mai poţi trăi  mult fără ea...” Ioan Grigoraş.  

        Era inevitabil să-mi amintesc acest moment. „Iubirea -  e ceva ce nu poate fi definit…” şi totuşi tu ai definit-o atât  de frumos, atât de diferit, atât de unic. Ziua în care te-am rugat  să-mi spui ce e iubirea pentru tine, o păstrez în suflet, zâmbesc  şi nostalgii îmi ning tâmplele… Tu în schimb nu mi-ai cerut să  definesc la rândul meu iubirea (de fapt nimeni nu mi-a cerut  asta), dar o voi face pentru că… A mai rămas ceva nescris.

         Iubirea este o poezie stranie, ea continuă dincolo de  vers. Iubirea este forma supremă de artă pe care omul este  capabil să o transpună, fie în vers, fie în proză, în pictură,  sculptură, muzică. Orice om poate fi artist atunci când iubeşte.  

 

Iubeşti atunci când porţi în ochi întregul cer cu stele,

Te simţi bogat doar navigând cu versul printre ele.

Iubeşti şi-atunci când ai trădat poemul şi cuvântul,

Dar chiar pierzând ai câştigat, e-al tău întreg pământul.

 

Iubeşti când nimeni şi nimic nu-ţi pune frontiere,  

Pe rugul timpului aşezi secunde efemere…

Iubeşti dansând pe curcubeu în sensul interzis,  

E doar părerea mea şi cred… mai e ceva de scris. "

 

Liliana Trif                    

 

  

"Povestea merge mai departe...

 

          Se spune că atunci când crezi în vise devin realitate, că  basmele prind contur dacă rămâi copil şi speri că ţi se poate  întâmpla şi ţie să trăieşti miracolul aievea.

          Auzisem de multe ori, în mediul virtual, expresii de  genul: rezonez cu cineva sau cu anumite versuri şi credeam că e  doar o expresie menită să coafeze într-un fel sau altul diverse  forme de colaborare literară sau nonliterară... până într-o zi,  când am citit versurile tale, Liliana, şi m-am regăsit în ele, poet  şi destinatar... Lecturând poemeleMagnoliei albe m-am  întrebat în prima clipă: Sunt oare ale mele? Le-am scris cândva  şi am uitat de ele sau mi-au fost dedicate? Deşi era puţin  probabil întrucât nu ne cunoşteam... În sfârşit, am putut afirma  că am găsit şi eu versurile cu al căror mesaj rezonam, poeta cu  care puteam păşi în cadenţă, romantică şi tandră, sensibilă şi  generoasă... exact cum eram şi eu.

         Îmi amintesc că mulţi mi-au recomandat să încep un  poem luni dimineaţa şi să-l las la dospit o săptămână, să-l  corectez în fiecare zi, apoi să-l postez pentru public, dar n-am  putut, fiindcă scriu ce simt şi simt ceva luni dimineaţa şi altceva  duminică seara iar tu, Liliana, eşti ca şi mine, nu scrii la  comandă de dragul artei, fiindcă e la modă ori pentru că toată  lumea scrie aşa. Tu scrii ce simţi, fără să fii falsă.

          Aşa mi-am descoperit sufletul pereche iar de la primele  versuri mi-am dat seama că suntem în armonie şi că drumul  nostru va fi lung.

           Mi-ai spus că nu ţi-am cerut niciodată să defineşti  iubirea. Adevărat, dar crezi că avea vreun rost? Îmi amintesc  cum ne-am cunoscut: o prietenă comună a distribuit poezia  mea „Interzis”, o poveste reală despre o dragoste interzisă  dintre un profesor şi studenta lui, iar tu mi-ai comentat: „când iubeşti nimic nu-i interzis!” Nu cred că mai era nevoie de alte  cuvinte.

          Astăzi, dacă stau şi privesc în urmă, realizez că am  dedicat poeme multor persoane, dar niciodată nu am păşit cu  cineva de mână aşa cum am făcut împreună şi asta fiindcă ne  simţim unul pe celălalt, ne completăm şi ne ajutăm să zburăm  liber şi cât mai înalt iar pe cerul nostru nu vor fi niciodată nori.

Până te-am cunoscut, ştiam că lipseşte ceva poeziei  mele, dar nu înţelegeam ce, acum ştiu: lipsea metafora. Când te-  am găsit, am înţeles că tu eşti metafora din poemele mele,  fiindcă numele tău înseamnă Iubire, Tandreţe, Poezie.

           Am aşternut câteva gânduri din fuga condeiului, însă nu  mă pot opri fără să concluzionez: eu cred în basme, în cele cu  happy-end, dar şi în faptul că povestea noastră merge mai  departe, pentru că a mai rămas ceva nescris...

 

Iubeşti atunci când regăseşti o mare de lumină

În fiecare gând şi sorbi aceeaşi cupă plină

Cu vise-albastru-violet, poeme - nestemate -

Şi toate le aduni apoi în pagină de carte...

 

Iubeşti când poţi păşi pe flori fără s-alungi magia,

Când scrii pe cerul nopţii, calm, cu sânge poezia,

Iubind poţi umple cu senin secunda unui vis

Şi-n zori de zi, uimit constaţi - mai e ceva nescris..."

 

Ioan Grigoraş         

          

 

Coperta 1 a fost realizată după lucrarea ”Oglindire” a Cristinei Tamaș

  

ISBN 978-606-583-454-5

 

© 2014 Liliana Trif, Ioan Grigoraş

© 2014 Rovimed Publishers, pentru prezenta ediţie

http://casa-gandului.ning.com/forum/topic/show?id=6286131%3ATopic%3...

[Corina Militaru]

Vă felicit pe amândoi și vă urez succes în continuare. :)

[Sofia Sincă]

Multe, înlănţuite felicitări! V-aţi văzut visul cu ochii, aţi împlinit un gând. Un volum de poezie legată prin iubire şi vers... Nu e puţin lucru.

Felicitări din suflet!

Sofy

[talpos silvia]

Felicitări!

Iubirea aduce împreună desăvârșirea!