absenţa ta

[Stanescu Valentin]

 

                        curgând ca fire de mătase

                        pe bulevard lumini firave

                       îmbracă totul oameni case 

                                                                      urme de paşi răsună grave

                                                                      în alb decor din nopţi geroase

                                                                      stârnind fantastice octave

                         involuntar le ţin cadenţa

                           atracţia telurică e crudă

        în gând şi-n drum îţi simt absenţa

                                                                     sigurătatea îmi e rudă

                                                                     prin care îţi măsor prezenţa

                                                                     prea scurtă rară şi zăludă

                          mă-ndepărtez de utopie

                           noi două sfere separate

                           ca o părelnică-armonie

                                                                     absenţa ta roade ciudate

                                                                     îmi toarnă-n uliţă târzie

                                                                     luciri din falsele carate...

 

                           alunecuş este pe stradă

                        la fel e drumul către tine

             n-am să-ţi mai cânt o serenadă

 

                                                                     eu plec cu noi rămâi cu bine!

[Stanescu Valentin]

Dan, ’’alunecuş este pe stradă / la fel e drumul către tine’’ a fost, mai este şi va fi rând pe rând în sufletele oamenilor mai timpurii sau mai târzii în viaţă. Viaţa este o continuă  căutare a ceea ce a fost pierdut odată. Probabil de aici şi existenţa infinitului timp şi spaţiu!

[Stanescu Valentin]

aDa, am scris cu greu aste cuvinte c-un pic de ochi cu altul ba spun drept c-am fost total cuminte când medicul mă opera...

Unii mai cred că absenţa este trecătoare!

[petrut dan]

 Cu note melancolice un poem parcă al resemnării, să-l punem ,totuși, pe seama acestei nevroze de început ezitant al iarni ce nu se mai hotărăște odată, dar frumos 

[Ada Nemescu]

Revin, cu tristețe. 

Este prea multă liniște și absență (ta) pe acest site.

Am revăzut un podcast în care ilustrul invitat povestea despre un actor-profesor de geniu care spunea - "eu nu învăț privighetoarea să cânte, îi aranjez, doar, aripile..." 

Este felul intim-frumos în care se așază semnul egal între mentor și discipol, spre gloria artei...

Sunt convinsă că fiecare din noi avem alternative extraordinare de a ne petrece timpul, de aceea întâlnirile noastre aici au mare  însemnătate, pentru că ce poate fi mai minunat decât să ne oferim unii altora clipe nepieritoare...

Multă sănătate în prag de sărbători!

aDa

[Stanescu Valentin]

Alexandru, starea de suflet a poeziei de faţă a fost trăită prin anii ’80 când să fi avut anii tăi... Filele albe de hârtie mă însoţeau în seri de linişte să descarc din carneţelul de lucru de peste zi gândurile schiţate din trăirile diurne. Acum, ţoţi butonăm, degetele nu mai ştiu să ţină un creion în mână. Mulţumesc pentru patru caracteristici ale gândurilor mele străvechi!

[Stanescu Valentin]

aDa, mulţumesc pentru cuvintele frumoase pe care le primesc precum un balsam în seara acestei zile de decembrie fără zăpadă, fără ger primenitor.

[bolache alexandru]

Frumos, simplu, nostalgic, fermecător!

[Ada Nemescu]

Fiori nostalgici, aproape triști, acoperiți de zăpezi iluzorii.

Finalul mă răscolește,  nu știu de ce îl simt aproape real, palpabil...

*plec cu noi rămâi cu bine!*

aDa