Tainele mirajului ceresc

[Corneliu Neagu]

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară

când soarele-n apus dispare după deal,

iar umbrele prin colțuri se strecoară

pe cântecul duios venit dintr-un caval.

Mi-adun cu grijă gândurile toate

din galaxiile prin care se tot zbat,

nici nu mai știu de ce au fost plecate,

ce-aveau în spațiul sideral de căutat.

 

Și mă cuprinde, parcă, dintr-odată

un dor rebel, fără să știu ce-aș vrea,

iar gândurile-n calea lor fac roată

să caute prin astre tinerețea mea.

Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,

mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,

dar tinerețea-mi spune deodată  

din haosul uitării-n brațe s-o cuprind.

 

Cu gândurile-ntoarse peste vreme

în camera-ncălzită o aduc din vis,

ea deîndată-ncepe să recheme

noian de amintiri lăsate-n paradis.

O trag tot mai aproape, lângă mine,

cu dorurile toate-n șoaptă îi vorbesc,

ca-n clipele venind tot mai senine

să guste tainele mirajului ceresc.

 

[Chris]

frumos, trist, apasator...

[Corneliu Neagu]

Prietene Valentin Stănescu, frumos acest comentariu în versuri, ca o prelungire firească a poeziei postată de mine...Mulțumiri alese și gând bun din partea mea!

[Stanescu Valentin]

am citit recitit şi trăit cu mult dor

m-a durut că nu pot ca să zbor

peste timp înapoi să-ntâlnesc

coborând din înaltul ceresc

tinereţea ca o pasăre rară

ce-şi caută cuibul în tăcerea de seară

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc, dragă prietenă Floare, pentru lectura versurilor și mesajul emoționant lăsat aici! Gânduri alese din partea mea!