Nu știu să împăturesc scrisori așa că o voi dărui vântului,

dacă o vei primi vreodată întreabă-l de ce-i curg literele

și, mai nou,

dacă parfumul e același cu al florilor de colț

la echinocțiul de toamnă.

Ți-am zis, străinule, când te-am cunoscut într-un mai pe la prânz,

că nu va trece anotimp fără să-ți scriu,

că-ți voi spune verzi și uscate,

măcar să știi

că izvorul din spatele casei a secat brusc

cam pe vremea  secerișului,

că mi-am luat bluză cu maci direct din lanurile alea

de la marginea Bârladului,

că am citit de șapte ori „Crimă și pedeapsă”

ori că poștașul din satul meu a plecat în străinătate

după nevastă-sa.

 

Nu că ai pune la suflet, nuuuu, străinule,

dar când aud singurătatea bâzâind

o dau cu scrisoarea cât colo,

crede că-i de capul ei, cu  mine nu-i merge.

Auzi? Fac selfie cu ea și fuge de mănâncă  nori,

trei zile n-o mai vezi,

când se întoarce e îmbujorată

și haioasă, fie la ea acolo.

 

Dar să nu uit, străinule:

ți-am trimis partea ta de iubire, era a noastră,

așa convenisem cândva,

doar că, în grabă,

să  nu se fi inversat cumva. Zic și eu.

Oricum, ea știe totul despre noi,

citește periodic ziarul și acoperă punctele negre de pe inimă,

are grijă mare, daaa, 

eram de față când ne-a trimis în lume,

de atunci rânduiește ca zilele dragi

să pice tot într-un mai.

Vizualizări: 51

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Februarie 13, 2023 la 4:14pm

Mulțumesc, Augusta!

Comentariu publicat de Chris pe Ianuarie 31, 2023 la 1:54pm

foarte frumos...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 19 minute în urmă
Utilizatorului Cornaciu Nicoleta Ramona îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 20 minute în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 50 minute în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Actul Sacru a lui Maria Mitea
cu 51 minute în urmă
Utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora îi place postarea pe blog Livezi în floare a lui C.Titi Nechita
cu 52 minute în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester şi-a partajat postarea de blog pe Facebook
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de Monica Pester
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 5 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor