Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară, plânse, între ploi.

 

Și mă cuprind regretele, deodată,

că n-am știut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.

 

Le-aș aduna pe toate lângă mine,

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par niște străine,

cu ochii plânși și zâmbet nefiresc.

 

Ajung însă aproape de fereastră,

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

 

Resimt chemarea clipelor ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viață m-au închis.

Vizualizări: 92

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 30, 2023 la 3:06pm

Frumos și liniștitor acest comentariu al Adei Nemescu, cu versuri diafane ce aduc calmul peste părerile de rău  "că n-am știut atunci să le împac".Mulțumiri alese din sufletul zbuciumat, prizonier al "iubirilor de-atunci neacceptate".

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Ianuarie 30, 2023 la 2:04pm

Abia acum, cu gândul șovăielnic

am intuit în titlu, poemă delicată

și m-am oprit o clipă, citind-o dintr-o dată

plăcerea e întreagă, doar timpul e părelnic...

domnule, foarte frumos!  👏👏  👏  uite, am scris o strofuliță :)) 😀

cu deosebită plăcere, aplaudă, aDa

Comentariu publicat de Corneliu Neagu pe Ianuarie 26, 2023 la 4:00am

Vă mulțumesc prietene Stănescu Valentin pentru popasul în lumea versurilor acestei poezii, lăsând un frumos comentariu în versuri ce conduce creația mea lirică pe un alt drum, spre alte orizonturi, la fel de fascinante. Gând bun și frumoase urări în găsirea celor mai frumoase forme de exprimare poetică în propria creație lirică!

Comentariu publicat de Stanescu Valentin pe Ianuarie 25, 2023 la 9:17pm

Frumos adus condeiul spre lumi care au fost, să-nchipuim regrete pare că n-are rost:

 

’’Și mă cuprind regretele, deodată,

că n-am știut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziș ca frunza din copac.’’

 

 

In noi e începutul acestei lumi mărunte.

O Evă îmi tot caut şi le încerc pe rând

şi-acum când mă ating ninsorile cărunte

ce-adie pe la frunte vrând-nevrând.

 

Ce-i oare viaţa noastră decât o căutare,

nelinişte, dorinţe şi caldul unui pat?

Numai nebunii lumi, răspunsul la-ntrebare

rătăcitori prin gând mai mult l-au încurcat.

 

Vă-ndepărtaţi de sens şi timpul gol vă trece,

te stingi femeie-n tine, îţi e sărutul rece

şi sânii văduviţi de strângeri, mângâieri

când vă dedaţi prea simplu fugarelor plăceri...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Vasilisia Lazăr a lăsat un comentariu pentru Rădița Răpeanu
cu 51 minute în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog în șirul de păsări a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Nănașa a utilizatorului Bircea Marian
cu 12 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Nănașa a lui Bircea Marian
cu 12 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog se scutură o primăvară peste noi a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Cu-aripi de ierburi nalte și descânt - vilanelă* (pastorală) a utilizatorului gabriel cristea
cu 13 ore în urmă
Lui Nikol MerBreM i-a plăcut discuţia Alergătorul singuratic a lui Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Bătrân abac a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nopți se sparg de întuneric a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 13 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
cu 14 ore în urmă
Nikol MerBreM a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 14 ore în urmă
Grig Salvan a contribuit cu răspunsuri la discuţia Alergătorul singuratic a utilizatorului Grig Salvan
cu 14 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor