Poiana foșnirea și-a stins

[gabriel cristea]

Mai pâlpâie lampa? 

Hai, stinge-o ușor 

și vino să stai mai aproape, 

cum flacăra vetrei se-alintă prelung

pe lemnul topit de jăratec… 

Ți-ating buze moi, astenic profil, 

și-obscurul respiră-n fereastră;

O limbă de foc pe sânu-ți zvâcnind

alene și vie se lasă;

Afară, poiana foșnirea și-a stins, 

privind printre crengi curioasă, 

când zmei enigmatici, absurd de cuminți, 

coboară pe-o trenă de ceață. 

Îți simt omoplatul, ah, ciută de jar, 

ca vântul domol dinspre seară;

Mi-e lacomă gura, și-n ochiul meu iar

se zbate-o felină bizară. 

Cad frunzele,-ncet, peste neguri tăcând;

Și noi ne iubim - doi sălbatici - 

cum flacăra vetrei pulsează profund

pe pântecul tău de jăratec. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc tuturor pentru comentarii și aprecieri! Onorat! 

[gina zaharia]

Da, stilul recognoscibil, dar atât de plăcut! Talent.

[Corneliu Neagu]

Versuri tandre în care pulsează o emoție binefăcătoare...Am citit cu plăcere și vă apreciez talentul!

[Manuela Munteanu]

Vă cunoșteam poezia, dar nu pot să nu mă opresc și aici pentru a vă omagia puterea versului, în orice tematică. O matrice reconoscibilă, greu de atins. Vă felicit din toată inima!

[gina zaharia]

Prețuire!

[Dinca Valerian]

Frumosa alcatuire. Flacara vetrei aluneca pe rand din imagine in imagine. Am citit cu placere, cu mentiune pentru ulima strofa