România, România! Mă auzi, fecioară cu ochii de aur?
Mereu te-am strigat, uneori mi-ai răspuns, alteori poate erai plecată să culegi ghebe din liniștea codrilor, ori coseai ceva la gherghef, nu, nu-ți reproșez nimic, ai și tu treaba ta, îți respect tăcerea și curajul deopotrivă, fiindcă te iubesc, România mea!
Astăzi îți scriu, poate nu ai timp să citești, dar îmi eliberez sufletul de dor, de chemare, de ecouri stinghere. Așa că ți le trimit. Mai departe…
Nu zăbovesc prea mult, arunc o privire peste Carpați, apoi prin Delta noastră, fac reverență albastrului de Voroneț, câteva salturi îndrăznețe, apoi continui prin hărnicia satelor și uite-așa creionez o hartă de suflet, atât de veche și totuși nouă...
Închei în Țara Luanei, fiindcă de acolo ai răsărit pentru mine, România mea, odată, când aveai spice pe tălpi și ramuri de tei în păr. Când pâinea se cocea în vatra satului meu, când te jucai în țărână iar de sub tălpile tale se înălța praf de atingea cerul.
Te-am admirat ani de-a rândul și am plâns dacă te loveai la vreun deget, sângele tău era și sângele meu, dar m-am și bucurat, România mea, când trăgeai draperiile să-mi intre soarele în suflet, atunci înfloreau toți macii planetei, cântau toate ciocârliile lumii, iar îngerii se jucau prin curtea ta, Românie, iar tu, ca un copil mare, binecuvântai până și tropotul cailor sălbatici, d’apoi grâul curios de sub mantaua iernilor?!
Iată, m-am lăsat dusă pe cărările melancolice, așa că revin, România mea. Ți-am adus o vadră cu vin bun, să închinăm împreună. Știu că ziua ta e mereu, dar odihnește-te puțin, ia loc la masa din papură colorată și ciulini de Bărăgan, să ciocnim pentru multe alte revederi. Să rămâi demnă, România mea, ca o țărăncuță sfioasă dar cu pricepere și cuget mare.
Iar eu… mă întorc pe călcâie și mă furișez într-un colt, să te mai binecuvânteze și alți iubitori de tine.
Și să nu uit: La Mulți Ani, mamă, soră, idol, minune care ne ești, România! Să ne trăiești!
La Mulți Ani!

Vizualizări: 48

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

 Foarte frumos!La mulți ani, România!

Mulțumesc, Nicoleta Ramona!

Cornaciu Nicoleta Ramona a spus :

 Foarte frumos!La mulți ani, România!

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Gavrilă(David) Giorgiana Teodora a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Doina a utilizatorului Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 19 minute în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora
cu 41 minute în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Nenuntitul a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eu pentru tine viață-nsemn a utilizatorului carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Popa îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Mihaela Popa a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor