Din nou pelerinul...

[Corneliu Neagu]

Ce lungă îmi pare tăcerea spre seară

când umbrele sure ajung din trecut

pe ample cărări din vestita Sahară

cu dune întinse pe gândul pierdut...!

 

E toamnă târzie și, parcă, deodată,

se umple văzduhul cu nouri de dor

aduși fără veste de-o ceață-ncărcată

cu vechi amintiri, revenite-n decor.

 

Ajunse la ușă ar vrea să mă cheme

să beau elixir din pocal fermecat –

e vechiul pocal, regăsit în poeme,

din care să gust ... că nu e păcat!

 

Așa voi ajunge din nou pelerinul

ce-și trece prin oaze iubirile lungi,

găsind-și pe geana luminii destinul

în vagi neuitări cu ecouri prelungi.

 

Iar tu, neuitato, venită-ntr-o noapte

pe-o undă celestă din sacrul ecou,

vei rupe tăcerea cu mitice șoapte,

citindu-mi poeme vrăjite din nou.

 

[Corneliu Neagu]

Mulțumiri alese și gând bun, Gabriel Cristea, pentru cuvintele de apreciere privind versurile mele!

[gabriel cristea]

Sunteți un vrăjitor de versuri! Minunat! 

[Corneliu Neagu]

Mulțumesc, dragă prietenă Floare, pentru popasul în lumea versului meu, pentru aprecierile frumoase și pentru felicitări! Gând ales din partea mea!