poveste spusă la gura vetrei, de către Amin, un pustnic bătrân care trăia la marginea de miazăzi a stepelor, împreună cu caprele sale, lui Kar, un băiat păstor pe care-l adăpostea pe timp de iarnă

 

            De dimineață cerul se făcu un clopot uriaș de bronz, ce scârțâia ca metalul neuns, apoi bubui, acoperindu-se de nori cenușii. Fuioare înghețate de vânt se năpustiră peste pământ, iar până seara stepele deveniseră albe și cenușii.

— Acum cerul s-a făcut una cu pământul, șopti bătrânul, ascultând șuierul furtunii de zăpadă. Luă o gură de sondoc dintr-o ulcică burtoasă, cu gât canelat, apoi mestecă o fâșie de pește uscat. Flăcările îi luminau inelele din fier pe care le purta în nas. Cine are urechi să audă, poate să asculte acum biciul femeii cu un sân.

— Femeia cu un sân? clipi Kar, plimbând vătraiul printre vreascuri.

— Nu ți-am spus niciodată povestea ei?

            Kar clătină din cap. Auzise multe povești din gura lui Amin de-a lungul timpului, povești despre stepe și khani, despre cetăți de piatră, chiar și despre călăreți în armuri, dar pe asta n-o ținea minte.

— Pândește din întuneric, își coborî bătrânul glasul, ca și cum s-ar fi temut să nu fie auzit. O arătare cu ochii roșii ca două flăcări și cu pielea crăpată, neagră ca tăciunele ăsta ars pe care-l vezi. Ține în jurul șoldurilor un bici de foc și când dă peste vreun nomad rătăcit și-l rotește deasupra capului și țipă ascuțit. Apoi îl aruncă în jurul nomadului, îl prinde și-l trage în beznă. Unii spun că are colți de fier mai tăioși decât orice cuțit, cu care spintecă pieptul și mănâncă inima nenorocitului ce-i iese în cale.

— E o făptură a nopții? întrebă Kar.

— Nu e, clătină din cap Amin. Făpturile nopții au căzut în stepe la începutul lumii, când șarpele Kagaan s-a înfășurat de gâtul Marelui Călăreț, pizmuindu-l pentru iscusința și puterea sa. Dar nu a putut să-l doboare de pe cal, căci Marele Călăreț l-a tăiat cu pumnalul său, iar trupul sfârtecat al lui Kagaan a căzut peste stepe și fiecare bucată din el a prins viață și moarte, prefăcându-se într-o făptură a nopții. Dar femeia cu un sân a fost la început o femeie ca orice femeie. Ei bine, nu chiar ca orice femeie, ca s-o zic pe-aia dreaptă. Totuși a fost o copilă. Amin își linse buzele și mai luă o înghițitură din lichidul alb și vâscos. Departe, în stepe, în răsăritul îndepărtat, păștea odată clanul nomadelor care-și tăiau sânul stâng atunci când începea să crească. Arcașele cu un sân, așa li se spunea pe vremuri.

— De ce făceau una ca asta? se încruntă Kar.

— Ooo, zâmbi bătrânul pe sub mustăți. Pentru că erau războinice de temut. Și cele mai bune femei arcaș care s-au pomenit vreodată. Își tăiau un sân ca să nu le împiedice atunci când întindeau arcul. În clanul lor nu trăiau bărbați. Singurii bărbați care ajungeau la ele erau cei prinși în luptă și cu ei se împreunau doar ca să ducă mai departe clanul. După ce rămâneau grele, îi legau de cai și le puneau pe fetele netăiate să îi vâneze cu arcul. Doar după ce-i omorau, fetele își puteau tăia sânul.

             Kar își bulbucă ochii gălbui, ca veninul unui scorpion de stepă și i se păru că aude inelele din nasul bătrânului zornăind ușor.

— Dar asta a fost demult. Clanul lor trăia ascuns în niște păduri unde creșteau copaci cu scoarța roșie ca sângele. Pădurile sângerii le spuneau nomazii. Multă vreme au prădat femeile cu un sân clanurile stepelor, au răpit bărbați și i-au omorât. Răpeau doar călăreți, îi pândeau când plecau din așezările lor și le tăiau calea. Uneori jefuiau chiar așezări, atacau noaptea și nicio iscoadă nu le-a simțit vreodată. Adunau prada și se întorceau în pădurile lor. Au fost khani cutezători care le-au pândit la marginea pădurilor sângerii, dar nu le-au prins niciodată. Unii s-au avântat în desișul pădurilor, dar nu s-au mai întors. Și după aceea, ehe, niciun călăreț n-a mai îndrăznit să calce locurile lor de baștină.

            Odată au prins un khan, un bărbat tare chipeș, așa se spunea, cu barba neagră până la brâu, împodobită cu inele de argint, în care luceau pietre roșii. S-au împerecheat cu el, dar prunci n-au mai apucat să nască, ehe. Cea care l-a omorât se numea Sigarta, blestemat fie-i numele. Se spune că i-ar fi retezat barba și din ea și-ar fi făcut acoperământ cu care și-a înfășurat șoldurile. Era cea mai vitează și mai iscusită dintre copilele cu sânii îmbobociți. Dar era și crudă. După ce și-a tăiat sânul, singură l-a fript și l-a mâncat.

            Însă nomazii care și-au pierdut khanul au hotărât să se răzbune pe femeile cu un sân. Și s-au înțeles cu alte clanuri care pierduseră și ele războinici din pricina lor. Toți călăreții au înconjurat pădurile sângerii, astfel că oriunde se uitau, vedeau numai oștiri de nomazi. Nu au intrat în desiș, se înțelege, căci nu cunoșteau locul și își aduceau aminte ce pățiseră cei dinaintea lor. O vreme nici femeile n-au ieșit din păduri, iar nomazii au început să se plictisească, însă tot au rămas acolo, cu gândul să sfârșească odată pentru totdeauna cu jafurile lor.

            Pe unii nomazi slabi și nătângi i-au atras în pădure, ispitindu-i cu goliciunea lor. Cică se făcea o cărare înaintea nomazilor, copacii se dădeau în lături, iar în față le apărea un lac frumos, plăcut mirositor. Aceia care s-au dus într-acolo, nu s-au mai întors niciodată. Celor mai viteji dintre ei li s-au arătat dinadins, lăsându-se urmărite, doar ca să-i prindă. S-a spus, băiete, că orice bărbat care punea piciorul în pădurile sângerii, era din capul locului pierdut.

— Se înțelege, cugetă Kar. Dacă erau străini și nu cunoșteau locul, deveneau o pradă ușoară pentru arcașe.

— Poate. Însă am auzit la unii că era și altceva cu pădurile sângerii. Bătrânul își frecă barba, gânditor. Am uitat ce.

            Totuși, în cele din urmă s-a dat o luptă. Nu știu cum s-a întâmplat, dar femeile, multe dintre ele au ieșit din pădure. I-au atacat într-o noapte, mârșăvește, i-au secerat cu foc și săgeți. Se pare însă că unii se așteptau la atac, ba am auzit și că a mai venit un khan cu alte oști și până la urmă le-au prins pe femei ca într-un clește. Una dintre khanzadele khanului chipeș pe care-l prinseseră a recunoscut barba lui legată de șoldurile Sigartei. Se spune că acel khan a fost răzbunat cu multă cruzime. După ce au prins-o, călăreții lui au siluit-o pe fată, i-au crestat mâinile și picioarele, apoi și-au golit vezicile peste rănile ei. Au ținut-o legată de un copac de la marginea pădurii, ca să sângereze până la moarte. Dar de fiecare dată când o tăiau sau o împungeau, rănile i se închideau până dimineața, iar în trunchiul copacului se vedea curgând ceva, pe sub scoarță. Atunci au dezlegat-o de acolo, au tăiat copacul și au făcut un foc din lemnul lui. Se spune că în timp ce ardea, din lemn curgea un sânge gros, care sfârâia în foc. Sângele Sigartei.

            În noaptea aceea femeile cu un sân au fost înfrânte. Care a scăpat de măcel, s-a afundat în pădure. Pădurile sângerii mai sunt și astăzi, așa am auzit. Femeile cu un sân tot au rămas până în zilele noastre, dar n-au mai vânat niciodată nomazi. Și nici nu și-au mai părăsit pădurile de atunci.

— Dar cu Sigarta ce s-a întâmplat? întrebă Kar nedumerit. A murit până la urmă?

— Eh, Sigarta, reveni bătrânul. Se spune că după ce au dezlegat-o de copac, nomada care a recunoscut barba khanului ei la șoldurile ei, și-a pierdut mințile. A biciuit trupul bietei copile până când a obosit și n-a mai putut nici să ridice mâna. A îngenuncheat lângă trupul însângerat și când a îngenuncheat, se făcuse deja noapte, iar când nomazii s-au dus după ea, n-au mai găsit-o. Și n-au găsit nici trupul Sigartei. Nu știe nimeni ce s-a ales de ele, dar unii au spus că pădurile sângerii le-au înghițit pe amândouă.

            Vezi tu, băiete, n-ar fi trebuit să ardă copacul de care o legaseră și care o ținea pe fată în viață. Se spune că odată ajuns în desișul pădurii, trupul Sigartei s-a sculat și cu biciul acela a omorât-o pe khanzadă. Și de atunci bântuie prin stepe, de una singură, cu trupul negru ca lemnul ars al copacului, cu biciul în jurul șoldurilor, unde prinsese barba khanului pe când era vie. Și ea acum lovește cu aceeași sete peste nori și peste pământ, așa cum a lovit-o pe ea khanzada nebună de biciul căreia a murit.

            Pustnicul tăcu și sorbi din ulcică. Inelele din nas îi luceau printre flăcările vetrei. Kar ar fi vrut să spună ceva, însă deodată cerul bubui din nou, iar vântul înghețat se auzi ca un bici care plesnea pământul.

Vizualizări: 118

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Tot ce pot spune cu reală convingere este că ai o fantezie fără hotar!

Iar felul cum povestești, atât de colorat, oferă tablouri tridimensionale.

spor și inspirație, aDa

Mulțumesc pentru împărtățirea impresiei și cuvintele frumoase!

Ada Nemescu a spus :

Tot ce pot spune cu reală convingere este că ai o fantezie fără hotar!

Iar felul cum povestești, atât de colorat, oferă tablouri tridimensionale.

spor și inspirație, aDa

o poveste inspirata de amazoane, foarte frumos si bine scrisa....

Mulțumesc mult! Așa este, amazoanele m-au inspirat  :)

Și Herodot, și sciții.

Chris a spus :

o poveste inspirata de amazoane, foarte frumos si bine scrisa....

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 6 minute în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 8 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA doi muguri firavi a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor