Scot din traista dimineţii, reci izvoarele de zi

***
Când nisipuri mişcătoare par a fi nişte câmpii
doldora de margarete şi de spice-n puf ușor
Eu din traista dimineţii, scot izvoarele de zi
ca să-mi spele de păcate, gândul prăfuit de dor
*
Îmi spusese mie maica: dincolo de rău, e BINE
Negura venită valma, tot aşa se duce iar
Floarea inimii se-ntreabă: dacă nu măicuţa, cine?
Să-mi aline din dureri, cu dulceaţă, drag şi har…
*
Cu privirea risipită pe fereastrele din vise
Văd în traista dimineţii, reci izvoarele de zi
Simt un suflet cum șoptește peste mările deschise:
Îngerașul meu romantic, eşti puternică, nu ştii?*
*
E un liliac destoinic, jumătatea mea visată
Cu privirea când senină, când pătrunsă de vâltori
Toate florile din lume, de parfumul lui se-mbată
Iar eu dorm pe pat de frunze îmbătată de splendori
*
Orice clipă ce se naşte poartă aripi de sfială
Ca o piatră prețioasă la grumaz de bidivii
la trăsura soartei frânte pe loitra de-ndoială
Mi-așez traista dimineţii cu brățări trandafirii.
*
Nu există întuneric, doar lumina e plecată
Mai aproape sau departe, orice-ar fi, TU să rămâi
Ţinând inima în palmă, mă ofer femeie-fată
Ca o traistă de lumină pusă vieții căpătâi.
*
Ca un joc la loterie mâinele se pierde-n haos
Ca o ceață fără formă peste liniștea firească
Avem, totuși, la-ndemână viața pusă la adaos
Restului de veşnicie care vrea să ne unească.
*

Vizualizări: 170

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 22, 2022 la 1:52pm

@ Mihaela Popa  prietenă veche, mulțumesc pentru cuvinte

Despre "Ca un joc la loterie mâinele se pierde-n haos" - cred că  e corect! "Ca un joc la loterie - este o comparație, de sine stătătoare în frază,  doar mâinele se pierde-n haos" - am vrut! 

Nu ar trebui "...se pierd în haos"!

Sau poate sare în ajutor un profesor, o persoană avizată, poate...

Eu rămân cu  bucuria trecerii tale pe aici,

aDa nemescu

Mihaela: Iertare, Ada, am citit "mâinile" mea culpa! :)

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Martie 22, 2022 la 1:06pm

o poezie tare frumoasă, diafană

îmi cer iertare dacă greşesc aici: "Ca un joc la loterie mâinele se pierde-n haos" nu ar trebui "...se pierd în haos"?

cu prietenie,

Mihaela

Iertare, Ada, am citit "mâinile" mea culpa! :)

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 22, 2022 la 6:47am

Domnule  Emil Dumitru nu sunt cârcoteli! sunt chiar două observații pertinente și vă mulțumesc!

Mai întâi de toate trebuie să mulțumesc pentru această surpriză, popasul pe pagina mea, alegerea acestui text pentru citire... Cred că există acea copilărie/adolescență a copilului/adolescentului universal! 

Ne amintim cu plăcere de perioada aceea ...

aDa nemescu

Comentariu publicat de Emil Dumitru pe Martie 22, 2022 la 1:16am

Am citit cu drag, deoarece - unele versuri - seamănă cu „frământările” și întrebările fără răspuns, din adolscența mea... la unele abia acum am găsit răspuns... sau răspunsuri..

Fiecare catren, te face să „vizionezi” ceva, dar mi-a plăcut în mod deosebit catrenul doi.

Și două mici cârcoteli:  ...îmbătată de „spendori”, cred că ați vrut să scrieți „splendori” și ... „ce se naşte poarta (poartă) aripi de sfială... 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 21, 2022 la 8:59pm

Sunt onorată gabriel cristea

mă simt premiată! Să ne citim cu plăcere,

La mulți ani de ziua POEZIEI!

aDa nemescu

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Martie 21, 2022 la 5:36pm

Minunat omagiu! Felicitări, Ada! 

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 18, 2022 la 5:25am

 Valeria Merca, mulțumiri pentru corecție și cuvinte frumoase,

sunt onorată, aDa nemescu

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Martie 17, 2022 la 7:39pm

Am rezonat cu această poezie, cu starea de optimism transmisă. Frumos! 

(în strofele 3 și 5 ai de corectat "traista dimineții").

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 17, 2022 la 6:33pm

Dorina Cracană, Mihaela Chitic,

vă mulțumesc pentru citire, vă doresc o primăvară cu pace și iubire,

aDa nemescu

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Martie 17, 2022 la 11:26am

Dragă Lisia, mă bucură aprecierea ta! 

Este legea evoluţiei să ne schimbăm în bine!

Iar poezia nu face rabat. Spor şi inspiraţie!

aDa nemescu

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 34 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 42 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 46 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 48 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor