Harpia

[Rădița Răpeanu]

Pe sub dalbe creste
Lângă porți celeste,
Munților spre poale,
Ziua dă târcoale
Harpia cerească
Puiul să-și hrănească
Zborul abătându'
Vietăți cătându'
Prin ierburi dințate
Cu frunze moțate
Unde-i deasă umbra
Și se gată tundra,
Sub secera lunii,
La sâmbritul strunii,
Când se dau deoparte
Oile fătate,
De șovăie turma
Răvășindu-i urma
Ca să-i prindă-n gheare,
Fără de scăpare,
Miala, ne'nțărcată,
Cu lâna buclată,
Înspre cuib să-i suie,
Carnea cea vătuie
Hrănindu-și odorul,
Ce nu știe zborul
Și să-l dădăcească
Până va să crească...

Însă păcurarul,
Frate cu arțarul,
Din borjoci și rânză
Țipură din frunză,
Soarta oțărându-i.
Blestem ridicându-i
Dintr-un ceas într-altul
S-o-nghită Înaltul,
De haram să-i fie
Pana-i sinilie,
Omului să-i cadă
La rându-i ca pradă...

[Rădița Răpeanu]

Ideea in sine era că orişice prădător poate să cadă la rându-i pradă! Cred că acum e mult mai bine si suficient, fără extensia proverbială! Mulțumesc  tuturor de lectură şi obiectivitate, fapt care pe mine mă stimulează şi mă înțelepțeşte!

[Valeria Merca]

Păcat de finalul mai puțin inspirat. Cred că vei reveni asupra lui. În rest, mi-a plăcut, desigur.  

Aste-nvățăminte - de corectat.

[gabriel cristea]

Frumoase versuri de sorginte populară, dar v-ați grăbit... Această balada merita un final fabulos, pe măsura versurilor. Fără supărare! :)

[Sofia Sincă]

O mică baladă? O mică fabulă? N-am înțeles. N-am găsit corespondentul moralei din ultimele două versuri.

Dar am citit,

Sofi