Încă mai caut tabloul pe care să-mi agăț gândurile

și sfaturile înțelepților,

și răbdarea făcătorilor de pace,

cu ochii minții să văd lumea în culori calde,

să aud mugurii plesnind

și frunzele alunecând din viorile timpului

printre pământeni,

și ploi de lumină care să-mi binecuvânteze clipele!

 

Am aflat păpușa în care am trăit demult,

e în podul casei, i-am cerut iertare că am părăsit-o cândva,

a stat mereu acolo și m-a așteptat

oftând,

era încălțată cu ghetuțele mele vechi

prin zăpada nouă

și ținea morțiș

să-i povestesc despre călătoriile mele din cuvinte.

 

Nu mă pricep să aleg secvențe dragi.

De fapt, a venit uitarea înaintea mea, ca o santinelă stricată

în poziția de atac.

Mă privește pe sub sprâncene

și își verifică agenda cu ochelarii de plus infinit;

nu cred că ține s-o păcălesc cumva,

dar voi învârti cheia

și voi da drumul copilului din mine

să-și revendice pașii mici dintr-o cetate mare.

 

Apoi mă voi întâlni cu mine, cea din fotografia sepia

și cea de mâine.

Vom escalada Everestul și vom pune deoparte

câteva boabe de timp,

hrană pentru mâine să ne fie.

 

 

Vizualizări: 102

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Chris pe Februarie 3, 2022 la 7:49am

foarte frumos.... :) :-*

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 24, 2022 la 11:36am

Valeria, îți mulțumesc pentru frumoasele tale cuvinte.  Măcar imaginația  să-și spună bine cuvântul! :))

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 24, 2022 la 11:34am

Sofi, timpul va avea totdeauna ceva de spus. Așa că poate fi o sursă de inspirație. Mă bucur că ai intrat cu mine în aria lui, versificată.

Mulțumesc, draga mea!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 24, 2022 la 11:31am

Îți mulțumesc, Denisa! Și ție îți doresc la fel!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Ianuarie 23, 2022 la 3:09pm

Lirismul tău este incurabil, Gina! Cu fiecare postare, mă las purtată de farmecul trăirilor și imaginației tale! 

Admirație!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 23, 2022 la 11:29am

Timpul - elementul cel mai disputat de către poeți, aici ca un fragment plin de sensibilitate, se adresează sufletului, psihicului uman. Prin simboluri sub formă de imagini, adunate de prin amintiri, dorinţa de a şterge stropi de întuneric, dar voi învârti cheia. Dinamism și optimism - simbolurile bucuriei și ale speranţei.

Deosebit de frumos și de liric!

Sofi

Comentariu publicat de Denisa Curea-Popa pe Ianuarie 23, 2022 la 9:10am

Binecuvântate fie-ți clipele, ReGina noastră! 

Prețuire! 

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 9 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 23 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 34 minute în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 37 minute în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 49 minute în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 57 minute în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 59 minute în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor