vis inert

[Dinca Valerian]

se împiedică ziua în roua din maci
vântul zburdă răcoarea pe câmp nedecis
zdrențuită de nori buze arse îmbraci
cu un fulger din ploaia ce vine precis


te ascunzi zgribulită dar stropii cei reci
vin săgeată din cer și în gene pătrund
bate toaca în scurt nu răzbați să mai treci
prin tocite nisipuri spre margini de prund


doar lăuntruri de apă în pleoape dezmierzi
umbra ta desenează contururi de brazi
când se lasă lumina în ochii tăi verzi
te împiedici de mine și nu poți să cazi


peste toate un vis care geme răpus
câte nopți au rămas reciproc se alung
ne așteaptă zenitul la polul opus
a fost toamnă destul a și nins îndelung

[Dinca Valerian]

@Sofia Sincă Am tot sucit versul incriminat si-mi da mereu bine. Ori ce ai zis e scris prea adanc si nu pricep eu asa de dimineata. te_îm_'pie_dici_de_'mi_ne_și_'nu_poți_să_'cazi  Fii te rog amabila si explica-mi pe degete unde gresesc. Multumesc anticipat. In rest, daca e frumoasa, frumoasa, ma bucur nespus ca ti-a placut.

[Sofia Sincă]

Versurile concentrate pendulează printre trăiri sufletești - emoții, neliniști, vise rătăcite, puse pe seama zilei, în spinarea ei, mai bine zis. Nu știu de ce ai numit-o vis inert?! Poezia geme de mișcare, trăiește cu efecte lirice concentrate, prin combinaţii de imagini şi sunete. Însă... nu putem contesta imaginația autorului.

și nu poți să cazi - ai împiedicat acest vers cu a doua parte a lui. :))) Știi... cezura, accentele amice.

toamna- un ă aici. toamnă

În rest o poezie frumoasă, frumoasă!

Sofi