șapte

 

dincolo infinitul răsturnat al sânilor tăi

peste care cad ploile nordului

te știu

am desecat sensurile mlăștinoase ale existenței

am tuns polipii frigului de pe containerul ceții

în care bântuie duhul canalului

 

ai trecut dincolo de semne

dincolo de unghiuri și sinusoide

dincolo de sângele cald al dușului

sub care se văd

turnurile deghizate  ale dimineții

 

într-o zi ți-am desenat conturul

pe cearșaful în care te-ai scufundat

și înmulțit

amenințând cu frumoasa din pădurea

adormită

cu reculul de plumb al buzduganelor second-hand

în alta

ți-am vorbit de vagoanele cu care pleacă circul

de trenurile personale

în care se doarme întins

cu picioarele dezafectate

din care se scurge apă de javel

 

acum sunt în așteptare

pretextul pentru care mă împart

în

Vizualizări: 159

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Noiembrie 22, 2020 la 7:18pm
tare frumos, admiraţie!
Comentariu publicat de Nikol MerBreM pe Noiembrie 22, 2020 la 2:48pm

De la șapte la infinit nu e decât un pas, revelația. Și poezia. Un poem minunat, unul dintre cele mai frumoase poeme... văduvite :)!

Drag,

Nikol

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Noiembrie 20, 2020 la 1:20am

Minunat. Multă simbolistică. Am citit-o de câteva ori și cred că n-am terminat...

Comentariu publicat de Chris pe Noiembrie 17, 2020 la 7:14am

foarte frumos...

Comentariu publicat de carmen popescu pe Noiembrie 12, 2020 la 5:49pm

Șapte este cifra perfecțiunii divine, desăvârșirea. Un monolog eliberator,  aparent circular. Lipsa cifrei 7, de la final, care ar închide cercul, este, de fapt, un punct de fugă. Se poate accepta și sugerarea unui control al vieții prin linia închisă a poeziei în cifră. Asta depinde de viziunea cititorului. Îmi place! Multe simboluri.

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 12, 2020 la 10:48am

Un monolog liric cu muza, cea care deşi amenință cu frumoasa din pădurea adormită, dă sens existenței poetului. Un monolog-geneză a căutărilor, a emoțiilor. Strofa cu moartea e instructivă, habar n-aveam de apa de javel, deci plecăm dezinfectați. :))

În final, aştept şi eu... următoarea geneză văduva!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Noiembrie 12, 2020 la 10:14am

Cifra șapte are multe semnificații. La tine este cam nedeterminată... De altfel ne spune și poemul neterminat, în cazul în care ai omis să pui ultimul sau ultimele cuvinte în text.

Poemul induce un vis de dincolo de infinit, imaginativ, deoarece nu se poate controla acest spațiu.

Legat de răvăşiri sentimentale, de propria noastră existenţă, dar oricât de durabile ar fi, au limite. 

Interesant, misterios și meditativ.

Sofi

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 11, 2020 la 12:26pm

Am revenit... Pentru mine, când aud ,,şapte'', parcă s-ar multiplica ,,şapte pagini...'', un ecou al creației:  http://insemneculturale.ning.com/profiles/blogs/t-ul-1

Mulțumesc!

Comentariu publicat de Mihaela Suciu pe Noiembrie 11, 2020 la 11:58am

Îmi place construcția poeziei, finalul te trimite spre începuturi.

Când muza se înmulțeşte, autorul se împarte. Nu ştiam domnule Văduva că sunteți divizibil, dar chiar şi aşa v-aş lua cu totul. :)) Vorbesc serios, altfel nu-mi scria Minulescu ,,Celei care...''.

V-aş sugera să renunțați la ,,trebuie'', nu trebuie nimic, vă spun din experiență, prea sună a cerințe ISO, acolo toate începeau cu trebuie şi niciodată nu ieşeam ok.

Oricum mă încântă numărul ales ,,şapte'', au scria şi alții despre acesta: https://www.google.com/amp/s/cersipamantromanesc.wordpress.com/2018...

Revin...

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog în șirul de păsări a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog nucule-nfloreşti (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ca fulgerul inimii să poarte un nume a lui chindea maria elena
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondelul viselor a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Inefabila erezie a educației a lui Costel Zăgan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Gânduri a lui Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nenuntitul a lui Suchoverschi Gheorghe
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Sub clipocitul vâslei solitare a lui gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Nopți se sparg de întuneric a lui C.Titi Nechita
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Nikol MerBreM îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Diferența dintre POEZIE și POEM a utilizatorului Vasilisia Lazăr în grupul CURS DE LIMBA ROMÂNĂ
cu 2 ore în urmă
Discuţia utilizatorului Vasilisia Lazăr a fost prezentată
cu 2 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor