UNDE MERGEM ÎN VACANŢĂ?

Publicat de Ionel Mony Constantin

Zăduful acelei zile de August era atât de copleşitor încât ajunsese să depăşească până şi temperatura constant plăcută a Raiului.
Arhanghelul de serviciu încercase zadarnic să regleze de câteva ori termostatul de la aerul condiţionat, recent introdus de Sfântul Petru, dar pe cerul albastru nu se iţise nici o umbră de nor. Oricât se străduise în orele următoare, nu căzuse nici măcar un strop care să aducă puţină răcoare. Privi disperat în jur după Ilie singurul sfânt care putea să-l mai ajute, cu o mică furtună, dar totul se dovedi în zadar. Se gândi să ceară ajutor la Preaînaltul, apoi îşi aminti că "până la Dumnezeu te mânâncă sfinţii” şi renunţă abătut. Moleşit fâlfâi agale din aripi spre Poarta cea Mare, unde îşi reluă plictisit paza.
Din cauza arşiţei, mirosul de smirnă şi tămâie se păstra stăruitor, iar aerul devenise tot mai greu respirabil. De undeva din pădurea de cedri din apropiere se auzi un heruvim acordându-şi harfa şi curând glasul său de soprană începu cântări de slavă întru Domnul.
Spre marginea poienii un pui de căprioară se apropie de un leu adormit, îl adulmecă şi îi linse cu duioşie nasul. Acesta deschise într-un târziu ochii şi pufni nepăsător, încercând să alunge cu câteva anemice mişcări din coadă intrusul care îi tulburase somnul.
Era atât de cald încât până şi cele câteva suflete de credincioşi zeloşi, intrate de curând în grădina Edenului, renunţaseră la rugăciuni şi se retrăseseră aţipind la adăpostul firav al tufelor albe de iasomie.
La umbra înaltă a sicomorilor, deasupra ierbii veşnic verzi, levita toropită SfântaTreime.
***
Dorind să-şi domolească setea, Atotputernicul căută din ochi Sf. Graal. Potirul pluti cuminte spre mâna întinsă şi Acesta îl duse la gură, înghiţind o duşcă răcoroasă de isop.
-Eh, uite cum îşi spune vârsta cuvântul, gândi Fiul privindu-l, Tata a trecut pe ceaiuri medicinale, dar îşi luă imediat seama când îi auzi vocea dojenitoare:
- Nu-mi plac părerile tale Emanuele, doar ştii foarte bine că nu am nevoie de aşa ceva; eu sunt Cel fără început şi fără sfârşit, sunt Alfa şi Omega şi ... şi restul.
- Na, că l-am supărat ! îşi zise Fiul, nu mă numeşte astfel decât atunci când fac ceva care îl deranjează. Am uitat că ştie, când vrea, tot ce-mi trece prin cap.
Căutând să nu mai fie surprins, încercă să-şi golească mintea de gânduri.
Privi cu atenţie în jur. De după o aloe, ondulându-şi prudent trupul printre firele de troscot, se apropie de ei sâsâind Şarpele. Încă nu l-a observat, îşi spuse şi încercă să dreagă busuiocul, anatemizându-l:
-Vade retro Satana, dispari de aici diavole!
-Te chinui degeaba, îi auzi din nou glasul, când se întoarse spre El să vadă efectul obţinut. Uiţi că pot prevedea şi viitorul!
Făcu un semn, cu mâna şi şarpele dispăru în neant.
-Nu era nevoie, îşi drese glasul Sf. Duh. Avem atât de multă putere şi o risipim pe fleacuri. Pe pământ oamenii numesc asta magie albă, un fel de hocus- pocus cu care se păcălesc între ei prin circuri.
O vreme se instală tăcerea, pe care o rupse curând tot Sf. Duh:
-O , Doamne! Ce ne facem cu căldura asta sufocantă? bombăni, încercând să-şi şteargă de pe frunte cu barba sa albă, mirosind a nard, câţiva stropi iluzorii de sudoare. Cred că asta ne vine de la Necuratul, care mereu vrea să ne pună la încercare.
-Lasă-l în plata Mea, că eu îi sunt naşul, îi răspunse Preaînaltul cu un zâmbet dispreţuitor în colţul gurii. Noi ca noi, dar ce se vor fi făcând fii lui Adam, că la ei acum, pe vipia asta, trebuie să fie focul Gheenei.
- Ei cum ce, se arătă atoateştiutor şi Fiul, ca de obicei, vara merg în vacanţă. De când cu invenţia asta nouă, de-i zice internet, fac comenzi on-line şi pleacă peste tot în concediu. Ei numesc aşa ceva turism .
- On... ce? se arătă curios Sf Duh, asta ce naiba , Doamne iartă-mă , mai înseamnă ?
-Adică, încă din iarnă stabilesc unde să se ducă şi, în loc să plătească cash, adică cu banii peşin îi trimit on line, explică răbdător Mesia uimit până şi El, de atâta ignoranţă.
-Lasă, nu te mai da aşa mare, interveni din nou Tatăl. Dacă nu era Petre să ne cupleze la internet şi să ne lege la facebook nici tu nu ai fi ştiut nimic până acum. Aici trebuie să recunosc, cu invenţia asta a lui, Sarsailă ne-a luat-o înainte dar asta nu pentru multă vreme. „Aitiştii” noştrii au grijă de el să-l viruseze când face prostii.
-Doamne, sunt cam depăşit de evenimente,se spăsi Sf. Duh, dar îndrăznesc şi eu să întreb: noi de ce nu facem ca ei?
-Care ei?
-Oamenii! Noi de ce nu mergem în vacanţă? Stăm şi fierbem aici ca în cazanul cu smoală în timp ce ei...
- Asta doar ştii bine că nu se poate, răbufni Preaînaltul. Cum s-ar mişca fără noi Universul?
-Lasă că se mişcă el şi singur, dacă trebuie, Ziditorule. Ia spune, de la Marele Big- Bang, de câte ori a mai fost nevoie să intervii? Niciodată! Şi atunci de ce să nu profităm să mergem şi noi undeva , pentru câteva zile, să ne mai răcorim niţel.
-Hai măi Tată, interveni persuasiv şi Mesia. Luăm chipuri de pământeni să nu ne cunoască nimeni! Doar pentru un weekend; mai schimbăm şi noi locul, că doar nu o fi sfârşitul lumii.
-Ferească-ne, se încruntă acesta. Până la Apocalipsă, mai va, trebuie cel puţin încă un război atomic, sau un asteroid, ceva...
Îl priveau amândoi cu ochi rugători, aşteptându-i decizia. Până la urmă se lăsă înduioşat.
-Facă-se! Accept numai pentru trei zile nu mai mult şi să fie neapărat undeva la locurile sfinte. Fără nici un comentariu. Ce aţi zice de un sejur la Ierusalim? Ştim cu toţii foarte bine că acolo a început Totul.

Oftă nostalgic:
- Nici nu vă închipuiţi voi cât îmi doresc să revăd măslinii din grădina Ghetsimani!
Sfântul Duh nu răspunse. Pe fruntea Mântuitorului se lăsă o umbră.Tăcea şi El, , cu privirea întoarsă în sine, către trecut. Când vorbi, avea vocea schimbată:
-Dacă vreţi să mergeţi, o faceţi fără mine. De atunci sunt mai bine de două mii de ani, dar parcă a fost ieri. Prin ce am trecut, nu se uită uşor... Pentru mine credeţi-mă, sunt amintiri prea dureroase ca să fie retrăite.
-Are dreptate, bombăni Sf.Duh, să fiu în locul Lui aş judeca la fel. Atunci, pe Dealul Căpăţânii, chiar a crezut că L-ai părăsit! Doamne,hai mai bine să mergem în pelerinaj la Mecca!
Dumnezeu simţi că ia foc:
- Ţi-a luat Scaraoţchi minţile! Hodoronc-tronc, poftim propunere, mai rămâne să-l invităm cu noi şi pe Mahomed! Iartă-l Fiule că nu ştie ce spune! Măi tu nu ai auzit de djihad şi de talibani? Nu mai ţii minte că am dat şi noi o mână de ajutor să-l trimitem pe ăla Bin Laden la Talpa Iadului? Uite unde vrea ăsta să ne ducă!
Sf.Duh încercă să deschidă gura, dar Atotputernicul i-o tăie scurt:
-Să nu mai spui nimic, că s-ar putea să-ţi pară rău; mânia din glas îi era evidentă.
***
Levitau acum supăraţi în direcţii diferite, fără să scoată un cuvânt.
- Poftim de vezi cum ne stricăm noi vacanţa, îşi spuse Fiul, pentru nişte vorbe de clacă. Bine că nu ne-au văzut credincioşii certându-ne, că atât ne mai trebuia! Ne făceam de râs şi ne huleau ereticii. Şi aşa nu se mai înghesuie prea mulţi la Poarta Raiului, unde Petre mai mult şomează. Se frământa să găsească o soluţie.

-Locuri sfinte? Unde mai sunt oare locuri sfinte?
Deodată ochii îi luciră de bucurie. Găsise ce căuta:

-Petre? Am spus Petre?Asta e!

Îi veni să chiuie, vesel ca la nunta de la Cana Galileii.
-Ştiu unde o să ne ducem, li se adresă triumfător în gând celor doi, văzând că nu vor încă să-şi vorbească. Mergem la Vatican, unde Eu am hotărât să se facă prima biserică. Începu să recite din memorie:”tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea”. Acolo e centrul creştinătăţii şi dacă avem puţin noroc prindem şi o audienţă la Papă. Ei, ce spuneţi ?
-Mda, răspunse evaziv Tatăl, este o alternativă.
-Perfect, veni prompt şi răspunsul Duhului Sfânt. Pentru mine Vaticanul este destinaţia ideală pentru o vacanţă. Acolo nu am fost încă niciodată...

Vizualizări: 62

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

amuzant, savuros, citit cu placere

Precum în cer așa și pe pământ...
O parodie drăguță, foarte bine executată, cu umor mult pe toată suprafața textului, cu imaginație bogată, nestăvilită.
Am citit cu deosebită plăcere! Poate există și continuare a ideii.
Sofi

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Pictură a utilizatorului carmen popescu
cu 4 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 5 ore în urmă
Lui Valeriu Anghel i-a plăcut discuţia Fantasma soldatului neîntors de la război (Din memoria satului) a lui Gheorghe Pârlea
cu 8 ore în urmă
Lui Valeriu Anghel i-a plăcut discuţia Caisul a lui Ion Lazăr da Coza
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog al meu câine-i surd (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Lui Valeriu Anghel i-a plăcut discuţia Mireasa furată a lui Tudor Cicu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Valeriu Anghel îi place postarea pe blog Pictură a lui carmen popescu
cu 9 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog nucule-nfloreşti (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog bella a lui petrut dan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Dorina Cracană îi place postarea pe blog Eu pentru tine viață-nsemn a lui carmen popescu
cu 10 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Inefabila erezie a educației a utilizatorului Costel Zăgan
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Livezi în floare a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 11 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Post (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondelul viselor a utilizatorului Suchoverschi Gheorghe
cu 11 ore în urmă
carmen popescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 11 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor