1. Spre portul Corinth, în cohorta gândurilor mele…

                            Motto:

                      „Dat de la Zeus de sus să ducem povara osândei.”

                                      (Homer: Iliada – C. X, v. 65)

 

   În drum spre Corinthul modern (tastăm pe GPS, ca direcţie finală: port Corinth), discuţia cu ai mei curge la un moment dat despre profesorii pe care fiul meu i-a avut la liceu. Le povestesc şi despre ultima carte a profesorului şi scriitorului buzoian Gheorghe Postelnicu, despre care n-am scris, încă, niciun rând. O carte dicţionar al profesorilor din Pârscovul lui V. Voiculescu. „La ce foloseşte un astfel de dicţionar”, m-a întrebat soţia. Ce să-i răspund, dacă n-am citit-o? Mă gândesc la postările unui prieten scriitor, pe blogul său, cu privire la date despre scriitorii noştri şi cărţile lor. Un dicţionar al scriitorilor? Ehei! „- Ce tot tulburi lumea, Fadei?” „- Am ceva de vorbit cu boierul”. Era discuţia dintre nişte slujitori, din „Întoarcerea ţărânei în pământ”, de Ion Druţă. Tristă şi jalnică va fi aşteptarea noastră (poate şi a lor), când nu se va mai scrie, în oricare blog, despre scriitori. Vom rămâne ca cei din „Toiagul Păstoriei”: „Şi... n-avea oi”. Ion Druţă cred că ştia mii şi mii de lucruri, din viaţa scriitorilor, şi părea că a şi fost adus pe lume anume pentru a nu se pierde sămânţa „scriitorilor” despre care vorbea, şi chiar era mândru de înalta misiune... Dar, vorba lui: „N-avea oi”. Amicul scriitor nu era dezamăgit, pe cât de uimit, de ce nu-i întorceau, la comentarii, un rânduleţ, oricare, acei scriitori contemporani, despre care scria. Îi dădusem eu un răspuns, situat de pe poziţia celui rămas, încă, dator pentru tot ce făcuse pentru mine: „Apoi, cum a-i vrea să vă sune şi să vă laude, domnule Lazu, când „amestecaţi de-a valma” (după ei) pe scriitori, între ei? Orgoliile lor? Aţi uitat că au orgolii? Dar, să nu cădem în patima generalului Belliard, care-i raportase lui Napoleon (pe frontul războiului din Rusia) că ruşii sunt pierduţi. „- Dumneata eşti prea aprins, Belliard, zise Napoleon. În vâltoarea focului, e foarte uşor să te înşeli” („Război şi pace”, cap. 34, vol 3). Să luăm, aşadar, aminte! Şi, nu pot încheia, decât amintindu-vă, reproducând acum, întrebarea lui Ivan Alexeevici, după pledoaria lui Stockman, care nu primi nici un răspuns la: „- De ce tăceţi ca peştii?” („Donul liniştit”, de M. Şolohov - cap.24, vol. 3). Şi atunci? Şi, totuşi, rămân cu acest semn de întrebare, precum Nichita, bâlbâind ultima silabă din moartea altora: „aşa aş vrea să fiu de departe/ca şi cum aş avea bărci/aşa aş vrea să fiu călătorit/şi să mi se pună în mâna dreaptă CHEIA/ şi să mi se spună: deschide!”. Coranul spune că, în ziua Judecăţii, oricine va fi plăsmuit „ceva” nemuritor, în scris, va primi porunca de a o însufleţi, şi de nu va izbuti să o facă, va fi azvârlit, cu ea împreună, în flăcările osândei. Cred, ca şi Ion Murgeanu, după ce i-am citit „Himera literaturii”, că „fitilul se va aprinde de la cărţi, (dacă se va aprinde) şi IADUL - celor pentru care scrisul va fi, astfel, răzbunat – va fi cutremurat. Dar, cine ne stabileşte nouă „erorile”? Şi, cine suntem noi, a le judeca? Cine m-a ales pe mine judecătorul lor?>> („Himera literaturii”, pag. 213). Nici azi, nu-mi pot explica, de ce Dostoievski scrisese următoarele, despre Puşkin: „Nu poate să existe pe lume un asemenea om care să fie doar ticălos şi nimic mai mult”. Nu-i trecuse şi lui, glonţul pe dinainte? Se pare că acesta fusese înlocuit cu „tunul” cuvintelor. Şi, de atunci, am luat aminte. Scriind cartea de eseuri despre poezia lui Liviu Ioan Stoiciu, mi-am imaginat-o ca pe o călătorie prin subteranele poeziei lumii, spre a-i descifra cititorului meu tainele aduse la lumină de către poet; precum se întâmplă cu acele pietre preţioase, aduse la lumină, din subteranele pământului, de către mineri. Căzându-mi în mână dicţionarul personajelor lui Dostoievski, de Valeriu Cristea, la început, doar am frunzărit-o, din curiozitate, mai apoi m-a captivat cu totul. Şi, pot afirma, că mi-a folosit. Se poate spune şi aşa: Valeriu Cristea a fost ursit să scrie despre personajele lui Dostoievski. Pesemne, cineva, de acolo de sus, chiar dorea asta. Să ne amintim numai cele scrise în partea a IV-a, unde bătrânul Eropegov, tatăl lui Ganea, blestemă casa, vroind să plece în lume. „Vezi ce-ai făcut?”, spuse Varia fratelui său. Te pomeneşti că se duce iar pe acolo şi ne împroaşcă cu noroi”. Aici ne oprim. Ce anume poate fi mai dur, decât această acuzaţie adusă Omului? Dumnezeu ştie, ce grozăvie vrea să facă un oarecare, din lucruri de nimic! Stări, pe care Dostoievski (ce geniu?) le exploatează. Tot Dostoievski spune un lucru cert: „Se înfruntă două femei, Femeia înţelege pe femeie”. Elocventă mi se pare această constatare, pentru a pune în taler, pe Nastasia Filipovna şi Aglaia Eropegov. Nenorocirea e că, acum, Valeriu Cristea, m-a făcut să pierd şirul. Pesemne, Valeriu Cristea chiar căzuse în plasa Aglaiei, care, cu privirea sau cu jăratecul din priviri, îl fulgera pe prinţul Mîşkin: „Spune-mi totul!, porunci Aglaia” (cap.8, vol II). Oare, chiar se poate spune totul? Homer rosteşte istoria războiului troian, în câteva mii de pagini. Şi, totuşi, nici acum omenirea nu a înţeles totul. Marii scriitori aduc cu ei o lume, dar lumea aceasta poate fi surprinsă în fel şi chipuri. Stau şi mă întreb: de ce Van Gogh (luat la întâmplare) a fost constrâns să picteze în trei, patru ani, ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să picteze în zeci de ani? Despre o anume narare, John Steinbeck spunea că dacă această (luaţi-o ca atare) istorisire este o parabolă, atunci poate că fiecare îi va afla un tâlc şi îşi va citi în ea propria viaţă. Cu aceste gânduri după mine, automobilul ne duce, direct, în portul Corinth. Dar, nu tot gândurile sunt cele care ne hrănesc cu acea speranţă, ce şi lui Ulise i-a fost dată să viseze la Ithaca lui? „Secolul nostru n-are timp să aştepte”, scria O. Paler. Şi el avea dreptate. În cel de-al XI-lea capitol, (rămas şi el în stadiu de manuscris) Ion Lazu are o frază lămuritoare pentru toţi cei care se hrănesc din gânduri, atunci când se aşează la masa de scris, pentru a-şi aşterne istorisirile, aşa cum fac şi eu acum. Să-l cităm pe poetul Ion Lazu: „…până în 1980 scrisul m-a ajutat să nu capotez, să-mi iau câmpii, la propriu am scris ca să rezist între atâtea necazuri, dezamăgiri, perspective ratate, în cele aproape două decenii în care mi-a mers din rău în mai rău; iar din 1980 încoace, am scris din bucuria de a trăi”. Dacă nuanţăm cele scrise, în acest capitol, de cel de-al doilea autor, putem afirma că lui Ion Murgeanu i se pare că în viaţa dintotdeauna s-a zbătut între comedie şi mizerie>> (Thomas Mann), dar nu e rolul poeziei „şi-a focului sacru de a coborî tot timpul până la comedia erorilor; Dante închipuia „Divina Comedie” care, chiar de aceea a rezistat şi e modernă până azi, iar nu post modernistă… fiind divină şi angelică, nu luciferică şi satanistă…”. Cu alte cuvinte, Ion Murgeanu are o mai mare veneraţie şi încredere în clasicişti decât în postmodernişti. Vorbind despre postmodernism, poetul „legiferează”: „noua poezie, cu toată salata de zei şi religii cu draci paranormali mai mult decât iluminaţi, ce ne-o serveşte adesea, în repetate eat-fast-uri, emană… dintr-un luceferism şleampăt şi neconvingător, nici năvală şi nici avânt…”. La fel crede şi Ion Lazu, că „modernismul, postmodernismul… se va sfârşi”, şi se arată îngrijorat de tineretul acesta, răpit dinaintea cărţilor scrise de către internet şi răsfăţul calculatorului. „Numai că răsfăţul acesta nu este, din nenorocire, decât o iluzie, o nouă himeră” – constată poetul. De aceea, poate mai corect, noile vremuri ar trebui să se numească: epoca paradoxului. Cu privire la efectul terapeutic al scrisului s-a vorbit de atâtea ori, s-au dat şi pilde, începând cu aceea a Şeherezadei, din epopeea Orientului „O mie şi una de nopţi”, apoi cea a fierarului Ilmarinen, din epopeea populară finlandeză „Kalevala”, până la isprava lui Ivan Turbincă a lui Ion Creangă, cel care ajunsese să şi poruncească morții, după pofta sa. Pentru frumuseţea ei ideatică, să reamintim cititorului şi scurta istorisire al lui Ion Lazu, amintită în această „Himeră a literaturii”. Îl ascultase, povestind la TV, pe unul dintre supravieţuitorii deportărilor în Siberia, cum se murea pe capete în acele vagoane ferecate, fără hrană, fără apă… La fiecare oprire a bou-vagonului (povestea acela), pe terasamentele căilor ferate, în fiecare haltă, se clădea câte o stivă de cadavre. Asta, până când unuia i-a venit ideea să-şi povestească pe rând vreo întâmplare, carte citită, film… orice îşi aminteşte. „Am început să povestim (spunea acela), fiecare ce-şi aducea aminte. N-a mai murit nimeni”. O frază genială! După o astfel de istorisire, mai are sens să pledezi, în continuare, pentru efectul terapeutic, pentru necesitatea de a învinge, prin scris, moartea? Nu credem că mai trebuie să insistăm. Luăm aminte şi transmitem mai departe. Căci şi noi credem că fericirea ţine de acea taină a sufletului şi că ea chiar este un secret al fiecăruia dintre noi. Deopotrivă, scriem şi citim din bucuria de a trăi. Nimeni nu ne poate răpi această bucurie. Şi privim viitorul „cu încredere la limită” – cum îşi înfiera premoniţia, în subtitlul capitolului, poetul Ion Lazu.    

                                                            (penultimul)

Vizualizări: 39

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Am atât de multe fraze elogioase în minte, la adresa ta, dar vreau să le păstrez pentru ultimul eseu. Sper să nu le uit. Preocuparea scriitorului pentru epoca contemporană este eminentă și necesară. În condiţiile în care mintea adolescentului este năucită de aceste mașinării ce induc cu totul altceva decât cultură, nu ar trebui să ne mire de haosul pe care îl provoacă şi în care pare că este condus în viață, în care se va descurca atât de prost. Și totuși nu putem face nimic, decât să privim... o altă lumea, lumea lor cu puține cuvinte în vocabular, sărace, absenți la frumos. „Secolul nostru n-are timp să aştepte”, scria O. Paler, cum bine ai menționat.

Cu nemărginata plăcere a textului,

Sofi

Doamna Sofia: Elogiul acestui eseu i se cuvin, deopotrivă, și lui E. Cioran, de la care am învățat rostirea fragmentară. Ar trebui să pornim de la învăţăturile lui Cioran, atunci când vrem a ne face ordine în casa gândurilor noastre: „De şi-ar aşeza Dumnezeu fruntea pe umărul meu ce bine ne-ar sta nouă aşa, singuri şi nemângâiaţi. (Amurgul gândurilor, E. Cioran). Dar noi, avem „nefericirea de a fi destul de nefericiţi”, după cum tot el spunea. Da! Secolul acesta nu are timp să aștepte. Altfel, va fi poate prea târziu (cum spunea Petre Ispirescu în „Omul de piatră”): „O, Doamne! Da greu somn am mai dormit”. Şi, atunci, la ce bun ne va mai fi trezirea aceasta? Aș fi fericit ca tinerii să ne citească și să nu uite că de la toți am învățat câte ceva: de la părintele Anania, poetul Ioan Alexandru... Nichita, Labiş sau Zaharia Stancu, despre care în copilărie atât ştiam: descoperisem nişte zei, şi cărţile pe care ei le trudiseră în acei ani teribili, care îmi făcuseră mie o altfel de imagine asupra unei lumi în care fără ei aş fi bâjbâit la nesfârşit. Când abia porneam în literatură (aveam 18 ani şi nu-mi făcusem debutul) – redactora şefă a unei reviste de cultură îmi spunea: „Vrei să faci literatură? Dar l-ai citit pe N. Breban?” Auzind de la mine că nici nu ştiam de existenţa acestuia, m-a tras de-o parte spunându-mi în taină: „Neapărat să-l citeşti. E un mare scriitor. Citeşte „Animale bolnave” şi după aceea mai dă pe la revistă”. Am să spun Tatăl Nostru de o sută de ori şi Înger, îngeraşul meu, tot de o sută de ori, până când pescarul din „Bătrânul şi marea” al lui Hemingwai se va ridica în picioare în barca lui, victorios, înfăşurând toată funia pe care i-o aruncase peştelui cel mare. Şi, ar fi zis, abia atunci când îl va fi prins: „O să mă odihnesc data viitoare, când o să iasă afară”. Pentru că El ştia că peştele se afla într-adevăr acolo, în mâinile lui, iar spinarea peştelui care se ridica deasupra valurilor nu era un vis. Sigur că nu e un vis ceea ce trăim cu toţii astăzi. Visa Sonia din „Unchiul Vania” când se ruga în genunchi tatălui? „Ar trebui să fii îndurător, tată! Eu şi cu unchiul Vania suntem atât de nefericiţi!”. Tot atât de nefericită ca şi literatura română de după Eminescu, de după Cioran... Și acum a venit și rândul celor tineri să afle și de la noi. dacă îi vom fi luminat cu ceva în tot ceea ce am scris. Încă o dată, toată admirația pentru ce faceți pentru mulți de aici!   

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia îngerului cu o singură aripă a utilizatorului Costel Zăgan
cu 4 ore în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog vorbind despre felul în care arăți a utilizatorului petrut dan
cu 7 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 14 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În spatele soarelui a utilizatorului Nikol MerBreM
cu 14 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sonetul călătorului a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog precum un sticlar ce modelează obiecte cu respirația sa controlată a utilizatorului petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul călătorului a lui Răduță If. Toader
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog locuiesc deasupra unui supermarket chinezesc a lui Nuta Craciun
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog În spatele soarelui a lui Nikol MerBreM
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lacrimi a lui Vasilisia Lazăr
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Nimic nu e visare a lui gabriel cristea
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Aştepţi tăcut să te întorci acasă a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Lună destrămată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Postare de log efectuată de Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Sonetul e-o mătase deşirată a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Cu traista-n băţ am pribegit prin lume a lui Camelia Ardelean
cu 16 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog VALENTA azi de ziua ta a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Mai lasă-mă o vară (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă
Utilizatorului Denisa Curea-Popa îi place postarea pe blog Figuri de lut (sonet) a lui BOTICI GABRIELA
cu 16 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor