Doină în convalescență

[Costel Zăgan]

Mult stimată primăvară

până când o iarnă-amară

Până când boală și vânt

și pe-afară și-n cuvânt

Până când doar întrebări

peste nouă mări și țări

Unde-i oare Făt-Frumos

l-ai trimis în iad pe jos

Ne-ai lăsat ai nimănui

patrie gust amărui

Rai în gură dar pe limbă

dracul garda iar își schimbă

Gura dau ca s-o deschid

dar pe buze crește-un zid

Doamne și cu cât vorbesc

mă arde un dor ceresc

Și genunchii prind a spune

Doamne înc-o rugăciune

Costel Zăgan, Doine de (s)pus la rană 

[Vasilisia Lazăr]

Oare până când? Bună întrebare. :(

Trist...

[Costel Zăgan]

Vă mulțumesc, Doamnelor!

[Valeria Merca]

... „Doamne și cu cât vorbesc
mă arde un dor ceresc
Și genunchii prind a spune
Doamne înc-o rugăciune” - e semnul meu de mult plăcută lectură.

Admirație!

[Sofia Sincă]

Chiar de pus la rană... rana sufletului liric.

Puterea cântecului românesc pur, nostalgia și meditația împletite în câmpul poetic doinesc într-un mod interesant și inteligent, sperând la alte primăveri mai generoase.

Felicitări!

Sofi

[Chris]

da, frumoasa doina...