• Cine-ți spune, zilnic, să-ți fie teamă de moarte, nu-ți va spune să te-ncrezi în Dumnezeu. 
  • Dacă-l iubești pe Dumnezeu, nu-nseamnă că-ți urăști aproapele. Așa că du-te și roagă-te în casa LUI.
  • Cât e de  trist ca, gestul de a îmbrățișa oameni,  să fie considerat inuman.

  • Sărutul care te înălță,  poate să te ucidă.

  • Cine merge prin viață păstrând distanța, rămâne, mereu, la distanță de vise.

  • Cu cât ne protezejăm mai mult, cu atât devenim mai vulnerabili.

  • Nu pași, cu teamă, prin viață, dacă vrei ca să nu hrănești moartea .

  • Cu cât purtam mai multe măști, cu atat mai mult ajungem să iubim rolurile pe care suntem forțați să le jucăm.

  • Când omenii inteligenți se lasă conduși de  proști, sfârșesc asemeni lor.

  • Dacă vrei să te protejezi de proști, nu purta mască. O să creadă că ți-e teamă de ei.

  • O să trăim o vreme când vom spune că am trăit vremuri și mai grele.
  • Cine stă de bunăvoie între patru pereți, va sta și forțat.

Vizualizări: 109

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Valabile, dar nu în situația în care ne aflăm acum.

Eu cred că mai degrabă suntem mai aproape de Dumnezeu acum.

În principiu, aveți dreptate. Eu mă refeream la depărtarea euharistică.

Cu stimă

NU. Nu m-ați convins! ~ Vă mulțumesc însă pentru strădania dumneavoastră de a ne fi oferit, din când în când, scurte cugetări/gânduri ale altora, sau personale. Înclin să cred că sunt mai degrabă niște personale adoptate prin scoatere din context. Ceea ce nu-i grav și nici pierdere de timp. În cadru mai larg (FILOSOFIE, MAXIME, CUGETĂRI, PROVERBE, GÂNDURI...), v-ați încadrat tematicii. Poate că exagerat de pesimist. Chiar și așa, este plăcut să lecturez, să comentez, căci toți avem nevoie unii de alții.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 1 oră în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 2 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 9 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 10 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 12 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor