Nu înțeleg acest alfabet nou oricât aș încerca, nu reușesc să așez literele

să-mi dea un cuvânt în care să încăpem amândoi,
și nici verdele ăsta intens nu pare ok,

iată, am început să folosesc expresii împrumutate,
înseamnă că cineva mă pune să respir aer boem
și îmi citește jurnalul pe care l-aș fi scris dacă nu m-ai fi oprit
la o cafea cu aromă de crin sălbatic,
de atunci și din cinci în cinci minute trece câte un tren, acolo sunt sărbători și oglinzi,

cred că știu cum să îndulcesc vinul acela de mai
rămas pe masă,
știu și ce simt tăietorii de lemne când copacii dau să atingă cerul.

Niciodată n-am avut rău de drum lung, călătoriile mele au încăput în rucsac,
dar am avut suficientă apă și timp am avut să le fac să zâmbească
oricât de îndepărtate ar fi fost una de cealaltă,
nici nu m-am plâns că mărăcinii crescuseră de două ori mai înalți decât mine,
ce să zic, e treaba lor, poate așa comunică ei cu speranțele,
am făcut focul lângă căpițe, spune, cum era să adorm dacă vorbeau tare și despre noi?!
Mai știi când țineai piept fulgerelor? Nici ploaia nu e de dat uitării,
mi-era dragă, și deasă, și voioasă, și prietenoasă, și harnică,
și bună de pus pe rana care nu se mai vindeca odată.

Când deschizi fereastra răsare luna, în curtea ei trage Carul Mare
lângă un birjar, mereu altul,
acum știu, el mi-a dictat acest poem, și culmea, l-am scris cu literele astea

de mi se păreau străine,
citește aici, nuanțele sunt vechi, ordinea aleatorie, iar dacă-ți fac cu ochiul

înseamnă că l-am învățat pe de rost,
l-aș mototoli ori l-aș așeza sub pernă...
Acum stinge lumina, carul bun a sărit peste strada noastră
și a intrat într-o grămadă de stele. Și s-a ales praful de poemul meu...

Vizualizări: 89

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 25, 2020 la 10:33am

Da Coza, mi s-a părut și mie ceva în depărtări, dar fiindcă nu era clar, am inventat! :)))

Mulțumesc, prieten drag! 

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 25, 2020 la 10:29am

Ana, dacă n-ar fi poveștile cred că m-aș rătăci! :) Mulțumesc că ești mereu la marginea drumului meu. 

Gând senin!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 25, 2020 la 10:28am

Mulțumesc, Valeria! Cred că vara se bătea cu iarna pe căpița aceea și mi-au dat o idee.

Îmbrățișări!

Comentariu publicat de gina zaharia pe Ianuarie 25, 2020 la 10:27am

Sofi, am strâns, în rucsacul meu, poteci și fotografii  de tot felul, unele alb-negru, altele color... Uneori le dau drumul să-mi arate ce-aș fi putut să fac dacă n-ar fi încăput măcar un poem-două?!

Îți mulțumesc, draga mea! Adevărat, e puțin greoi, dar imaginea asta s-a ivit când am închis ochii...

Drag,  

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Ianuarie 24, 2020 la 7:33pm

Pe când Edenul nu ştia de sine...

da Coza

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Ianuarie 19, 2020 la 11:26am

Incomensurabilă imaginația ta (poetică)! :) Superb poem.

Admirație, Gina!

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Ianuarie 19, 2020 la 11:01am

Deși poemul este plin de acțiune, tema lui este un popas de analiză a timpului și a drumului prin destin.

Poemul este mult profund, greoi aş putea spune, însă inteligent şi vrednic de studiat. Veşnic o zbatere dintre trecut și prezent, a cunoaşte sau nu, a dori şi nu, a se realiza şi nu. Cu încercările vieții, cu discordanțele ei, de unde și antitezele puse de poetă pentru relevanță. Metaforele au rezonanţă şi măiestrie prinse în caruselul existenței.

Poemul vieții... Poemul Ginei Zaharia și sunt convinsă că va urma altul... și altul.

Cu deosebită admirație,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 30 minute în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 38 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 42 minute în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 44 minute în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Maria îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog SONET LXXVII  (Mamă) a lui BOTICI GABRIELA
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de BOTICI GABRIELA
cu 7 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 8 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Erezia artei a utilizatorului Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Erezia artei a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Vasile Burduşa îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 15 ore în urmă
petrut dan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului petrut dan îi place postarea pe blog o clipă ... a lui Elisabeta Drăghici
cu 18 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor