Tânguirea unei cruci - poem dedicat sărbătorii de mâine, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci

[Lhana ROMA-NOVA]

În aceste clipe sfinte, patimi pentru săptămână,
Iisus Domnul se pogoară

printre oamenii smeriţi…
Sufletul,

le uşurează

când îi ţine strâns de mână, când le-arată Calea Dreaptă,

nu-i mai lasă rătăciţi.

Doamne,noi, Te-am aşteptat!

Ieri,

în spicele de grâu…

Te-om fi căutat amarnic printre gânduri înfricate,
desculţi prin nisipul mării sau în valuri reci de râu,
de nu ştim afla Păstorul

Ce ne cară El în spate?!

N-avem ochi pentru Acela Ce-i Stăpân pe-acest pământ
şi îngrijeşte turma oarbă

din sorgintea-i milenară
căci

iubirea pentru Dânsul

s-a pierdut mereu în vânt...
Cât mai poate fi iertată vina noastră cea plenară?

Ştim că suntem vinovaţi pentru tot ce-i omenesc…
Pentru ură, necredinţă, furt, minciună, nepăsare,
pentru frică, lene, moarte

şi păcatul strămoşesc,
dar

în Săptămâna Mare,

Te rugăm, ne dă… iertare!

Dă o ultimă speranţă crucilor ce ştiu să plângă

aşteptându-şi mântuirea…

Să le fie strai ceresc!
Vezi? Din ochi nu le cad lacrimi!

Sânge …

a început să curgă!
Doar aşa Te răsplătesc!

Neputinţa ăstor cruci e canon suprem, pedeapsă
pentru care îşi bat în suflet

cuie grele, răni urâte
iar

pe cel mai ascuţit

l-au înfipt adânc în coapsă...

Să-Ţi arate că le dor ale Tale suferinţe din iubire izvorâte!

Fă o ultimă încercare pentru neamul omenesc!
Ia dureri, păcate, vină,

clipele de fericire,
dă-le foc la colţ de lume

(unde ei Te prigonesc)…

Al lor vis îl fă credinţă, şi iubire,

înveşnicire!

Să renască din cenuşa morţilor ce-i sunt părinţi,
să recapete speranţa nemuririi, a învierii…

Ştii, Tu, bine!
Fă păcatul omenirii

un crin alb

în mâini de sfinţi…
Pune în orice cruce vie Adevărul Pur din Tine!

[Vasilisia Lazăr]

Și vă sună bine această rupere de ritm "intenționată"? 

Nu am auzit de regula virgulelor interzise în poezie, din păcate. Oricum, a scrie cap-coadă fără a folosi vreun semn de punctuație are logică, dar a pune virgulă între subiect și predicat nu are.

[Mihaela Suciu]

Subscriu observațiilor prezentate de Lisia. Înainte de ,,noi'' e corect virgula fiindcă ,,Doamne'' este vocativ.

Pe acest siteu, noi învățăm, purtăm discuții amicale pentru a ne perfecționa. Poate unii doresc să facă licențe poetice, dar unde e respectul față de gramatică dacă încălcăm o regulă elementară susținând să pună virgula între subiect şi predicat? Zic şi eu! :)

[Lhana ROMA-NOVA]

Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr (da Coza),

Vă mulțumesc pentru observații!

Ruperea de ritm este intenționată iar acel noi precedat și urmat de virgulă s-a dorit a întări esența cuvântului... Știam că totuși în poezie se permit virgule "nepermise"! 

Așa cum poezia modernă se scrie cap-coadă fără nici un semn de punctuație... 

Cu stimă,

Lhana ROMA-NOVA

[Vasilisia Lazăr]

O rugă pentru reînvierea credinței Frumos! Dar sunt și ruperi de ritm precum:

şi îngrijeşte turma oarbă / şi-ngrijeşte turma oarbă

a început să curgă! / a-nceput să curgă!

pentru care îşi bat în suflet / pentru care-şi bat în suflet

Fă o ultimă încercare / Fă o ultimă-ncercare

să recapete speranţa nemuririi, a învierii… / să recapete speranţa nemuririi, a-nvierii…

Pune în orice cruce vie / Pune-n orice cruce vie

Doamne,noi, Te-am aşteptat!

Aici există virgulă între subiect și predicat, iar după virgulă, se lasă blanc. Corect este:

Doamne, noi Te-am aşteptat!

[Lhana ROMA-NOVA]

Bună seara, Stimate Domn Ion Lazăr da Coza!

Aveți dreptate și vă mulțumesc frumos pentru comentariile pertinente... dar nici nu am pretins că ar fi poezie religioasă, acel tip de poezie presupune foarte mult studiu teologic și un har mai presus de ceea ce pot oferi eu.

Cu respect,

Lhana ROMA-NOVA

[Lhana ROMA-NOVA]

Vă mulțumesc stimată Doamnă Denisa Curea Popa!

Numai bucurii sfinte vă doresc și eu!

[Ion Lazăr da Coza]

Versuri de priceasnă, sau predică versificată - oricum, e departe de poezia religioasă.

da Coza

[Denisa Curea-Popa]

Bucurii sfinte!