Îmi bâțâi picioarele goale pe marginea băncii de la poartă. Trec copii din deal, la vale. Au început să plece la denie. Eu nu merg. Fiindcă nu am sandale, și fiindcă fina încă nu a ajuns. O fi avut și ea treabă, cine știe? Fina, singura soră a tatei, dintre ceilalți șase frați pe care îi are, vine mereu pe la noi. Și, atunci când vine, aduce cu ea o sacoșa mare de tot, încărcată cu lucruri pe care Getuța nu le mai poartă. Numai că Getuța este foarte grasă și mama mă ia iute de mână și fuga, cu mine, la croitoreasă, să micșoreze hainele, pe măsura mea. Am o rochiță frumoasă, tot așa, de la Getuța. Este din catifea roșie! Mă gândesc că poate, cine știe, anul acesta i-au rămas mici și vreo pereche de pantofi sau sandale.
S-a făcut târziu și fina nu a ajuns.
Sunt ruptă de oboseală, fiindcă toată ziua am alergat de acolo-acolo: am sărit cu coarda, apoi la gigică, la șotron, și multe alte asemenea activități importante. Sigur, mai ștersesem cu mult sârg geamurile camerelor, mai bine zis ale odăițelor, în care locuiam. Mama trebăluise și ea, toată ziulica. Tăicuțul este la serviciu și eu îl aștept, în fiecare zi, cu mare nerăbdare. Dimineața nu îl pot vedea, căci pleacă mereu cu ,,noaptea pe cap”. De cele mai multe ori, nici seara nu îl văd, fiindcă ajunge tot în noapte, acasă. Dar acum, că așteptăm Paștele, poate, cine știe, ajunge și el mai devreme …? Și mi-a promis el mie că, în acest an, voi avea sandale noi, roșii, de Paște! În fiecare an mama plângea, înainte de Paște. De fiecare dată, când îmi spunea că nici anul acesta nu îmi poate cumpăra pantofi și rochiță de Paște. Degeaba încercam să nu-mi pese, căci îmi păsa! Îmi păsa mai mult de lacrimile mamei, deși gândul la pantofi roșii nu-mi dădeau pace deloc.
Nu a ajuns tăicuțul nici azi, mai devreme. Adorm în mirosul de motorină, căci nu există, de Paște, ca ușile și giurgiuvelele ferestrelor să nu fie bine curățite, apoi șterse cu motorină! Mă cuprinde somnul în mirosul oțetului cu care ștersesem fiecare geam, amestecat cu acela de motorină.
Un obraz rece mă trezește cu o apropiere de obrazul meu cald. Mijesc ochii și văd sclipirile celor doi ochi ce mă veghează stăruitor. Mă ridic doar puțin, buimacă de somn: ,, Ți-am adus sandale, de Paște! Două perechi ți-am luat!”. Alături de mine se află două perechi de sandale: o pereche, albe, o pereche, roșii! Le cuprind în brațe și cad în somn adânc, afundată în perna moale.
Dimineața, mă trezesc în miros de esență de rom. Mama umblă ușurel prin odaie, ca să pot eu dormi mai mult.
Mă ridic într-un cot și caut din priviri sandalele. O pereche, albe, o pereche, roșii! Mama mă privește cu coada ochiului.
– Tăticuțul unde este? Iar a plecat la serviciu?
– Da, a plecat…
– Și sandalele? Unde sunt?
– Care sandale?
– Cele două perechi pe care mi le-a adus el, ast” noapte, târziu?! O pereche, albe, o pereche, roșii!?
– Care sandale, mamă? Nu ți-a adus nimic! Pesemne, ai visat. Nici barem fina nu a ajuns, că poate ți-ar fi adus de pe la Getuța…
Lacrimile țâșnesc instantaneu și, înainte să le pot șterge, își urmeză cursul bine stabilit: îmi brăzdează obrajii, ajungându-mi în colțul gurii. Apoi o iau la vale, spre bărbie și în jos, pe gât. Le cunosc bine eu gustul, sunt sărate. Îmi place gustul lacrimilor, mă fac să mă simt mai bine. Da, cred că am visat! De unde să aibă tăicuțul bani, și încă acuma, în ajun de sărbători, să-mi ia mie nu una, ci chiar două perechi de sandale? Mă resemnez și cobor din pat, înfoindu-mi nările pentru a adulmeca mirosul de cozonac ce pătrunsese prin toate coclaurile.
– Ai văzut cât de frumos este afară? Va fi soare, de Paște! Și dă la o parte transperantul de la fereastră. Pe pervazul ei îngust, cuminți, frumos aliniate, stau două perechi de sandale, ale căror curelușe, frumos colorate, îmi paralizează privirea. Bătăile inimii încep să se audă de parcă ea, inima, mi s-ar fi urcat până în creștet!
*
Abia am izbutit să termin de copt cozonacii.
Îmi pregătesc pantofii pentru Paște. Am, de tot felul: pantofi roșii, pantofi albi. Plec la denie. Pe drum, pe banca din fața unei portițe, o fetiță își leagănă picioare desculțe. Poartă o rochiță de catifea, roșie, și așteaptă.

Vizualizări: 193

Răspunde la Aceasta

Răspunsuri la Aceste Discuţii

Mesaj tulburător!... Foarte tulburător. Însă tehnica este cam telegrafică... De fapt, este un extras dintr-un jurnal. Așa pare.

Concluzia: greu s-au făcut oamenii oameni, greu. Dar e bine că s-au făcut.

Am citit cu plăcere,

Sofi

și el mai devreme …? - niciodată așa, ci așa: și el mai devreme?...

O povestioară duioasă.

Exces de virgule.

da Coza

Dintotdeauna am ,,excelat" sau, nu știu dacă există încă termenul, am ,,excesat" la virgule...

Vă mulțumesc, și de această dată! Apreciez mult criticile!

Emoționant text! Mie îmi place acest stil de scris. Nu știu, dar îmi amintește puțin de Zaharia Stancu. Felicitări!

Vă mulțumesc frumos, este o apreciere care mă onorează! 

Răspunde la discuţie

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 14 minute în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 16 minute în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 1 oră în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 1 oră în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 2 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bella a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sub clipocitul vâslei solitare a utilizatorului gabriel cristea
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 2 ore în urmă
Postare de log efectuată de Floare Arbore
cu 2 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Când . . . a lui Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog sălcii înfloresc (valentă) a utilizatorului Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor