În trupul meu, ninsorile-şi fac haltă

[Camelia Ardelean]

În trupul meu, ninsorile-şi fac haltă

Şi-n suflet urlă haitele de lupi,

Un rest de zbor sub pleoape îmi tresaltă.

(Ca un Vezuviu, timpule, erupi!)

 

În trupul meu suspină Persefone –

Jumate iad şi jumătate rai:

Sub epidermă-ngheaţă anemone,

Prin neuroni – seminţe de acai.

 

În trupul meu mai sfredeleşte-o iarnă,

Zvâcnind în piept cu aripi străvezii;

Cuvinte-ating eterul prin lucarnă,

Culeg avid din stele utopii.

 

Atât de plin de ţurţuri mi-este mersul,

C-aş îngheţa la sân tot universul!...

 

[Valeria Merca]

Frumos, zic și eu! :) Una dintre poeziile tale reușite. 

Am citit cu mare drag,

[Sofia Sincă]

Deși versurile vorbesc despre iarnă, îngheț, sloiuri mie mi-au adus o adiere plăcută... O viziunea îmbătată de simţire poetică, plină de frumos.

Felicitări!

Sofi

[Ion Lazăr da Coza]

Frumos.

da Coza

[Tudor Cicu]

Ce bine (după Maiakovski), că Dumnezeu, cu o minunată lingură de argint scormonește în „urechea astrală” a Universului și (inginerie, nu?) mișcarea asta browniană nu va permite nimănui să-l înghețe! Dar, în neasemuita luptă cu cuvintele poeta noastră (bănuim) va lăsa și cititorului drumurile deschise pentru a admira stelele care se vor aprinde ca lumânările din când în când, spre a-i urmări unduirea și mersul. Un sonet reușit!

[Ioniţă Gabriela]

mi-a placut mult, mult finalul! 

La multi ani!