în brațele tale

[gina zaharia]

am urcat pe o stâncă de toamnă
de acolo văd bine ce se mai întâmplă prin lume
de ce femeia din tabloul de catifea
plimbă un diez argintiu
câți spini împart trandafirii albi
în ronduri de suflet
ce melodie fredonează gunoierul de pe bulevard
în timp ce vântură frunzele din garderoba lui octombrie
și de ce trenurile se salută între ele până la satu mare

nu trebuie să te caut în zori
la ora aceea se trezesc arborii de cafea
eu împletesc gânduri pentru iarnă
cine știe dacă zăpada noastră
ne va ține de urât
dar să lăsăm asta

aseară am văzut un străin cu o carte sub braț
era desculț și hoinărea prin poemele mele
singurul felinar treaz se stinsese sub sprâncenele castanilor
m-am grăbit să curăț străzile de rugină
cât ai clipi a răsărit luna
abia atunci am știut că orașul meu
nu poate adormi
decât în brațele tale

[gina zaharia]

Mulțumesc, Sofi! Am hoinărit un pic prin oraș! :)

Drag, 

[Tudor Cicu]

...„eu împletesc gânduri pentru iarnă.” Înțelegem acum, de ce „orașul meu/nu poate adormi/decât în brațele tale”. Un poem liric venit să ne alunge tristețile zilei. Drag.

[Veronica P. L.]

Citit cu mare admiratie. Strofa din final e de zile mari!

[Sofia Sincă]

Imaginație, ficțiune și mesaj... dezolare tomnatică în oraș, boemă, descriptiv, acțiune, peisagistică. O proză lirică, interferență narativo-lirică.

Am citit și am admirat,

Sofi

[gina zaharia]

Mulțumesc, Mihaela!

[Mihaela Suciu]

Ultima strofă e  super!