Șarpele

[Monica Pester]

De șarpele acela cu un ochi galben, vreau să vă vorbesc

S-a târât într-o zi dinspre colțul casei și s-a încolăcit în covor , printre desene

Așa de bine, încât toți vizitatorii care mi-au intrat după aceea în cameră, au călcat pe el, când în sus, când în jos, fără ca el, șarpele să dea vreun semn . 

Ciudat, nu ?

Am măturat covorul, l-am bătut cu palma, cu bățul, l-am spălat cu oțet și foi de varză. 

El nu se clintește.

Ochiul doar,  ochiul galben al șarpelui mă urmărește insistent și mustrător.

Știu tot timpul că este acolo dar încă nu știu de ce 

Paznic, prooroc, stâlp între lumi ?

Cert este că de când îl am, nu mai sunt singură

Tot ce  mă înconjoară, parcă mă fascinează în așa măsură încât Timpul îmi lunecă pe sub degete fără putința de a-l opri ca să-mi dedic mie însămi, măcar o secundă

Fug pe lângă Timp spre inevitabilul Început...

Nenorocitul ăsta de șarpe m-a învățat să aștept trăind, sau mai curând, m-a pedepsit să aștept trăind, fără nimic material, palpabil

Ochiul galben al șarpelui meu este cea mai concretă dovadă că exist .

Și-atât !

Din covor n-a rămas decât urzeala

Șarpele este întreg, tânăr, iar Ochiul său, mai viu ca niciodată

Mai am ceva bani cu care vreau să cumpăr un cuțit, să-l pot ucide. . . 

Mi-e lehamite  și-am obosit .

N-am reușit . . . 

[Monica Pester]

Mulțumesc mult ! Sincer, atunci când am scris Șarpele, semnificația era a înțelegerii lumii veșnice,  a singurătății și oarecum a protecției dintr-un timp viitor. Ca și acum, studiile mele despre lumi nevăzute , dimensiuni alternative și  noțiuni cuantice ale Universului , sunt încă în desfășurare. Mai mult ca în tinerețe! Lucrez cu așa ceva . . .