Prin silvestre nestupine

[gabriel cristea]

 

Albă liniștea,-n tenebre,

răspândește ceața densă

pe făptura tremurândă.

Demiurgi sluțiți de vreme,

cu aripile scufundă

lumea pâlpâind de frică.

Solzii lor, seruri de aur,

amețesc gânduri solare

și sub timpuri revolute

descompun tot ce-i culoare.

Omul se transformă-n cobai,

bântuit de clopoței,

groaza se pompează-n vene

cu grăbitele genetici

și-algoritme: un-doi-trei...

Lumea lor este bolnavă

de sindromul eșuării

și-al tulpinei regizate;

Libertatea-i o epavă

scufundată-n hăul mării

- bocet în eternitate.

 

Rezistent este doar mușchiul

absentând din subterane

și-mplântat în ochi de soare.

Liberă-a rămas doar matca

ce-și roiește geometria

și formula vieții pline

prin silvestre nestupine.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Sofia Sincă! Într-adevăr, poezia mă descătușează, poezia-mi crește aripi...

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru versuri, Ada Nemescu! Se pare că sunt un bun stimulent al versurilor tale. :))

[Sofia Sincă]

Apocalipsa pe care omul și-o atrage. Prin registrul propriu, poetul aduce adevăruri dure, rezultate din greșeli dure, ușor sarcastic și elegiac. Mânuirea versului este o artă prin care-și induce eliberare de gânduri, un mod de trăire.

Superbă alcătuire!

Sofi

[Ada Nemescu]

Fantomatice istorii

legi supuse ascultării

doar când mările-și alintă

malurile-n gustul sării...

*lumea pâlpâie de frică*

aurit și cald și mare

soarele tot se ...ridică :))

deosebită scriere, plină de semnificații, aDa nemescu