Trec beduini în triste caravane;
Cămilele-n genunchi se poticnesc;
Vâltori de nori coboară în turbane
și vântul geme surd, neomenesc.

E freamăt de furtuni. Drumul Mătăsii
conturu-și pierde-n dune și în colb;
Și-n amintiri de care și de osii
mai scârțâie murind un soare orb.

Se-apropie urgia și se zbate;
Cuvântul ,,Inșallah''* se-aude grav;
Samarele sunt ziduri de cetate
unde se-ascund samsarii de postav.

Prin mirodenii tari vântul își poartă
galopul invizibil și tăios.
Pustiul e-nfrățit cu Marea Moartă
- nisipul dezvelește câte-un os...

Și parcă văd năluci - nabateenii*
cioplindu-și templu-n asfințit de grâu,
cu dălți de bronz, prin mutele milenii
pe unde zburdă caii cu desfrâu.

Notă*


Petra - Petra (greacă πέτρα (petra), însemnând „piatră”; arabă البتراء, Al-Batrāʾ) este un fost oraș antic, situat în Iordania. Este unul din cele mai celebre situri arheologice din lume, datorită templelor săpate direct în stâncă. În antichitate orașul se numea Rekem și apare menționat în manuscrisele de la Marea Moartă. Se presupune că a fost construit începând cu secolul al VI-lea î.Hr., de către nabateeni, un popor semitic, și a fost capitala lor până în 106 d.Hr., când a intrat în componența Imperiului Roman, devenind capitala provinciei Arabia Petrea.
Inșallah - termen arab echivalent cu ,,Doamne ajută'' sau Facă-se voia lui Dumnezeu''
nabateenii - au fost o uniune de triburi nomade arabe antice care au apărut în secolul al IV-lea î.Hr. în nord-vestul Peninsulei Arabice și în sudul și sud-estul Palestinei antice la sfârșitul dominației persane ahemenide și începutul epocii elenistice.

Vizualizări: 142

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de gabriel cristea pe August 6, 2021 la 3:14am

Mulțumesc, Vasilisia! Templul de la Petra e una dintre minunile lumii. 

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iulie 16, 2021 la 2:19pm

Colosal poem! Și aflăm cu câtă greutate/jertfă se parcurgea acest drum. Felicitări, Gabi!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Iulie 3, 2021 la 9:05pm

Mulțumesc pentru popasul făcut la Petra, Mihaela! :)

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iulie 2, 2021 la 8:04pm

metafore frumoase construite pe o temă complexă unde explicaţiile, aşa cum ai făcut,  sunt necesare

frumos, plăcut, interesant,

admiraţie!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Iulie 2, 2021 la 1:46am

Mulțumesc, Chris! :) 

Comentariu publicat de Chris pe Iulie 1, 2021 la 7:08am

foarte frumos redate imaginile, se simte desertul...

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Iunie 27, 2021 la 3:30pm

Mulțumesc, Valerian, pentru apreciere! :) 

Comentariu publicat de Dinca Valerian pe Iunie 27, 2021 la 2:31pm

O realizare de top, cu imagini si mesaje deosebite. Felicitari, Gabriel!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Iunie 27, 2021 la 9:58am

Mulțumesc pentru incursiunea prin Petra, doamnă Sofia Sincă! :) 

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Iunie 27, 2021 la 9:38am

O poezie exotică, o poveste exotică. Jonglezi cu metafore, cu simboluri, cu sentimente, înserând puterea gigantică a naturii față de nimicnicia omului. Sentimentul metafizic, deopotrivă cu cel fizic bântuie această imagine în acest poem, într-un mod tulburător.

Inspirația ta e mare... multă, ramificată.

Deosebite aprecieri,

Sofi

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Utilizatorului Viorel Grădinariu îi place postarea pe blog vin ploile a lui petrut dan
cu 49 minute în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog rapsodie de Martie a utilizatorului Floare Arbore
cu 1 oră în urmă
bolache alexandru a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Haide a utilizatorului Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului bolache alexandru îi place postarea pe blog Haide a lui Răduță If. Toader
cu 1 oră în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
Lui Elisabeta Drăghici i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 2 ore în urmă
BOTICI GABRIELA a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 4 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog tablou mirabil, multiform a utilizatorului Floare Arbore
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Lui Elena Lucia Spătariu Tudose i-a plăcut profilul lui petrut dan
cu 6 ore în urmă
Elena Lucia Spătariu Tudose şi petrut dan sunt acum prieteni
cu 6 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adam izgonitul a utilizatorului Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Postare de log efectuată de Mihai Katin
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog o clipă ... a utilizatorului Elisabeta Drăghici
cu 8 ore în urmă
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog SONET LXXVII  (Mamă) a utilizatorului BOTICI GABRIELA
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Iarnă pentru Eminescu a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De ziua prieteniei vă spun: Bună seara! a utilizatorului C.Titi Nechita
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Remember Ion Lazăr da Coza („Definiție”) a utilizatorului Vasilisia Lazăr
cu 8 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Mijesc albastre flori a utilizatorului gabriel cristea
cu 8 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor