Mă simt prizonieră a unor circumstanțe
Cu picioare de lut, ce-au crescut
Buruieni amare cu spini și sufletul m-au năpădit.
Îmi lipsesc întinderile nesfârșite acut!
Altă dată sufletu-mi se-avânta
Fericit, în baletul ceresc se prindea
Deasupra satului unde-a crescut
Laolaltă cu fulgii de nea!
-Oh! Lerui ler și florile dalbe
Cu datini sfinte, din străbuni
Mai colindați uneori soli buni
Viața mea singuratică de român
Pribeag printre străini!
-Ninge-ne Isuse din ceruri deschise
Cu magie, ca-n mirifice vise!
Crăciunurile ne erau cândva fericite
Ne erau de-ajuns lumina în suflet
La fereastră clopoței și pocnet de bice
Și colindătorii cu glasuri de argint în colinde!
Sărbătoream la masă ca în tradiții
Cu frați și surori, copii și părinți
Cu bunica și mama de Crăciun
în serile sfinte
Cu felinare agățate la porți.
Împărțeau neobosite, colindătorilor voinici
Mere,nuci, covrigi, prescuri și colaci!
Viața ne era umilă dar învăluită-n magie
Mă usuc de dor după bucuria din suflet , de atunci!
-Vino Crăciunule sfânt acum iar
la mine pe aripa norilor
Prin viscolitele porți ale anilor
Ce-au așternut ierni nesfârșite
Peste inima mea cu dureri troienită!
Te aștept anul ăsta Crăciunule
Cu bradul împodobit
Cu cozonac, cu vin fiert, sarmale și măliga în tuci
Colindă-mi nașterea pruncului sfânt
De bucurii și de bine și la fereastra mea!
Eu tot mai sper și aștept
Că-s un român pribegit!
Adu-mi în jurul Bradului împodobit
Chipurile dragi, zâmbitoare de copii și nepoți
Și o îmbrățișare de frate și soră
Și pe mama cu chipul său ofilit!
- Vă așteaptă azi în prag de An nou
Pe toți, sufletul meu
De dureri prigonit !

Vizualizări: 77

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Sofia Sincă pe Decembrie 28, 2019 la 11:12am

Un text care prinde, un text plin de emoții. Strălucește prin suferința pe care o emană. Un text cu care se poate identifica multe persoane.

Am citit și am, apreciat,

Sofi

Comentariu publicat de Ioniţă Gabriela pe Decembrie 25, 2019 la 6:46pm

Craciun binecuvantat!

Comentariu publicat de gabriel cristea pe Decembrie 23, 2019 la 10:55pm

Toate acestea rămân într-un colț al sufletului nefurat de nimeni! Considerație!

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Decembrie 23, 2019 la 6:37am

Frumoase, nostalgice amintiri!

Crăciun binecuvântat!

Comentariu publicat de Nădejde Angelina pe Decembrie 22, 2019 la 7:42pm

Sfinte sărbători cu pace și bucurie!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare

MIHAELA POPA - poetă

CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ

PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - scriitor

MIHAI KATIN - scriitor

GRIG SALVAN - scriitor, cantautor

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

Pentru acest an au donat:

Gabriela Raucă - 300 Euro

Monica Pester - 300 Lei

Nuța Crăciun - 220 Lei

Maria Chindea - 300 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Elisabeta Drăghici - 200 Lei

Activitatea Recentă

Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 1 oră în urmă
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Când... a lui Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 2 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 3 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când... a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Când . . . a utilizatorului Monica Pester
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog sălcii înfloresc (valentă) a lui Stanescu Valentin
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Ars poetica (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog Rondel pentru Momo a lui carmen popescu
cu 3 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 4 ore în urmă
Utilizatorului Mihaela Chitic îi place postarea pe blog pentru atât de adâncă dragostea ta a lui petrut dan
cu 4 ore în urmă
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Actul Sacru a utilizatorului Maria Mitea
cu 5 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog incubatorul de speranțe a utilizatorului Floare Arbore
cu 5 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog pentru atât de adâncă dragostea ta a utilizatorului petrut dan
cu 6 ore în urmă
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
cu 6 ore în urmă
Utilizatorului Monica Pester îi place postarea pe blog Egoism (Ion Lazăr da Coza) a lui Vasilisia Lazăr
cu 6 ore în urmă
Monica Pester a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Gânduri a utilizatorului Monica Pester
cu 6 ore în urmă
Floare Arbore a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Rondel pentru Momo a utilizatorului carmen popescu
cu 6 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2024   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor