hibernalia

[nicolae vaduva]

hai, lolita, hai la piață,

ninge, fire-ar, cu mătreață,

cu năzbâtii de sezon,

hai să căutăm șampon!...

 

hai, lolita, hai că-i frig,

hai la găuri de covrig,

hai că scade entropia

și ne-ngheață poezia...

 

hai, că trebuie, pesemne,

să băgăm în sobă lemne,

să facem antivirale

multidimensionale...

 

hai, lolita, fire-ai tu,

nu mai sta la timbuktu!...

iar e iarnă, iar iernez

ca un brac în sol diez!...

 

[Mihaela Popa]

ludic, minunată muzicalitate, sprințar, are sare și piper și ceva ardei iute, admirație, mare, mare!

[Ion Lazăr da Coza]

Exuberanță... multidimensională.

da Coza 

[nicolae vaduva]

 

Puțin prețuită valoarea spirituală!... Dovadă? televiziunile și presa în general care a trecut foarte ușor peste dispariția unui mare poet, dar numără clipă de clipă florile de la prispa valentinei pelinel... Am nevoie de doctor pentru că stau să înnebunesc, de avocat pentru că justiția este în prim-planul tuturor evenimentelor și a devenit obiect de studiu taumaturgic; iar de lingvist să mă lămurească, fire-ar ea de treabă, dacă, fi-r-ar ea de viață merită trăită mai ales atunci când, cu o lacrimă în ochi, citesc: „ Fi-r-ar dracului să fim: am uitat să sorcovim cu ochii holbați la film!”

[Mihaela Suciu]

Înțeleg că aveți nevoie de medic şi lingvist, dar avocat? :) Dacă e musai, vă reprezint eu, gratis, doar ați observat cât de minuțiosă şi câtă răbdare am.

După mine, cei care îsi doresc bani au preț, iar cei care au calități spirituale au valoare.

[Mihaela Suciu]

Inversiunea respectivă am luat-o ca pe un joc de cuvinte, aşa mi-a trecut prin minte.

Pentru căutarea numelui Lolita, Valeriei trebuie să-i mulțumiți fiindcă mi-a dat imbold. În felul acesta am făcut un cerc al comunicării: Valeria a aflat că are dreptate, eu mi-am ocupat timpul într-un mod plăcut şi autorul ştie că e citit şi are motiv să scrie. Cred că e bine pentru toată lumea. :)

[nicolae vaduva]

M-am gândit că ar fi cam așa. Posibil să fie și forma: „firearar”. Partea cu inversiunea am găsit-o și eu pe undeva, dar nu-mi amintesc unde, ceva legat de infinitivul arhaic  al lui a fi, fire, bla, bla, bla... Ca și în alte domenii, gramatica și-a dezvoltat un limbaj accesibil inițiaților, amărăștenii ca mine ar trebui să aibă pe lângă medic de familie, avocat de familte și un lingvist de familie... La cât câștig eu pe lună l-aș plăti în... armstrongi. De unde ați avut atâta răbdare să căutați prin textele mele (care pierdute ar fi fost dacă nu a-ar fi repornit saitul) după lolita?...  Nu pot decât să admir meticulozitatea cu care le înconjurați.

Cu respect,

nicolae

[Mihaela Suciu]

Domnule, Văduva, sunteți simpatic! Am o explicație la ,,firarar": e o inversiune de la fi-ar-rar. :)

Ca să-mi fie viața simplă merg pe varianta academică (explicații pe înțelesul meu de nespecialistă găsesc pe ,,diacritica") şi hibernez căutându-vă muza. Pe Lola sau Lolita am găsit-o în poeziile: ,,lefter", la, mono ton, rânză-brânză, colanți, remember.

O zi frumoasă!

[nicolae vaduva]

Personal nu sunt de acord cu forma „fire-ar, fire-ai” adoptată de mediul academic, dar contestată de mulți alții printre care și George Pruteanu. Bunicii mei și oamenii din satul natal foloseau de zeci de ori pe zi un fel de trimitere la rele sub forma: firarar ea de viață, firarar ea de treabă etc.Nu am despărțit pentru că nu știu cum. Expresia vrea să însemne: să fie ea a răului de viață, să fie ea a răului de treabă sau mai precis: să fie ea a dracului de viață, să fie ea a dracului de treabă. Nu era blestem, mai curând era o înjurătură, o răbufnire la supărarea și neajunsurile vieții de zi cu zi. Din superstiție folosirea cuvântului „drac” era evitată pentru că „îți tăia popa limba” și s-a ajuns la acest „firarar” în care, cred eu, cuvântul „drac” a fost comprimat până la consoana „ r”. Pentru că sunt un ignorat pe tărâmul acesta aș fi bucuros să mă ajutați a înțelege dincolo de explicațiile gen: Componenta verbala „lungă” a infinitivului se limitează: (a) la apariţia în forma inversată de condiţional, construcţie arhaică şi populară, neuzitată în româna actuală (Închinare-aş şi n-am cui); (b) la apariţia în propoziţii principale cu valoare injonctiv-optativă, conservată în înjurături şi blesteme (Gramatica Academiei), cum se desparte și de ce așa: „firarar” expresie pe care o aud și azi în jur și pe care, fire-ar ea, o folosesc și eu... Pentru mine e grele...

Mă bucur când vă întâlnesc, aici, în pagina mea și împreună ne facem iernile mai ușoare:

Cu respect,

nicolae

[Valeria Merca]

... lolita - am impresia că a mai apărut în această pagină, nu e invocată prima oară... s-ar putea și să mă înșel... :)  O mare bucurie lectura acestor versuri. :)

hai, lolita, hai că-i frig,

hai la găuri de covrig,

hai că scade entropia

și ne-ngheață poezia... - minunat!

(fire-ai este forma corectă)

[Mihaela Suciu]

Domnule Văduva, schimbați registrul şi vine!

Nu-i o soluție să ridicați tonul cu un semiton şi vă sugerez ca în loc de diez, pentru vizibilitatea îndemnului ,,hai" să folosiți semnul haştag. Nu cred că exercițiile ,,antivirale multidimensionale" sunt de vină. Prozaicul oltenesc, folosit prea des în vorbirea curentă, e cam mult pentru Lolita şi mi se pare logic să plece la ,,capătul lumii -Timbuktu"; ochii tuaregului sunt la fel de misterioşi ca ai olteanului, dar gura are văl. :)

Este corect:

,,fire-ai" sau ,,fir-ai" (inversiune de la un condițional arhaic, format cu infinitul lung: a fi - fire sau alt ex. a da - dare; dar-ar dracu-n tine dragoste... vorba cântecului.)

,,să făcem" - să facem.

Mulțumesc! Sper să nu ,,hibernați", până postați, eu mai bag cârnații autohtoni; lemnele noastre sunt pe meleaguri străine. :))