În căușul lunii

stăruie un gând,

călimări albastre deapănă fuioare, 

micul paradis tăceri să-și  aprindă.

Brațe de cleștar

frații mei de veghe,

îmi vorbesc blajinii

prin  cuvinte mute.

Dor de toți îmi este,

înrămați  în mine

pot să îi mai scutur de cenușa arsă.

Dor de brațul mamei,

de graiul patern,

să mai deschid poarta unsă cu sacâz.

Au trecut…

Ți-au crescut ramuri și curgi

de parcă ai fi gustat

din eternitate



pleoapele oarbe

nu mai disting orgolii căzute

hrănesti întunericul

ascuțind săbii

pentru un bol efemer



îți spuneam c-ai să uiți

mustăceai printre cuvinte 

în timp ce în umbră creșteau 

frunze amărui…

Chip cernit